Părintele Lombardi: Papa Francisc tot mai mult lider moral al planetei

Duminica viitoare este a treia aniversare a alegerii la catedra lui Petru a lui Jorge Mario Bergoglio. Şi acest al treilea an de pontificat, început cu anunţarea convocării Jubileului Milostivirii la 13 martie 2015, a fost foarte intens şi bogat în momente de mare semnificaţie pentru viaţa Bisericii şi nu numai. Alessandro Gisotti i-a cerut directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, să traseze un bilanţ cu o privire şi la provocările pe care papa Francisc le înfruntă în acest moment:

R. - Eu am impresia că creşte autoritatea papei ca învăţător al omenirii, al Bisericii şi al omenirii, într-o perspectivă globală. Pentru că în cursul acestui an, papa a atins practic toate continentele, în afară de Oceania. Este prezent pe un orizont global şi tratează cu autoritate chestiunile omenirii şi ale Bisericii de astăzi. Vorbeşte despre temele păcii şi războiului, care îi ating într-adevăr pe toţi; vorbeşte despre marile teme din societăţile actuale în contextul globalizării, "cultura rebutului", dreptatea şi participarea. În enciclica Laudato si', îndeosebi, a reuşit să dea o viziune de ansamblu a cererilor urgente şi cruciale ale omenirii de astăzi şi ale omenirii de mâine. Iată, acesta mi se pare aspectul pe care eu îl observ, adică faptul că omenirea priveşte la papa Francisc ca la o persoană care o ajută să găsească orientarea, să găsească mesaje de referinţă într-o situaţie în care - prin multe aspecte - este de mare nesiguranţă. Deci un lider credibil, un învăţător credibil, care - făcând slujirea sa, care este cu caracter specific religios şi moral - dă însă un ajutor eficace; este ascultat de puternicii de pe acest pământ. Şi puternicii şi săracii sunt la fel de importanţi şi necesari pentru a privi la drumul omenirii spre ziua de mâine.

Î. - Milostivirea, desigur, este inima acestui al treilea an de pontificat sau probabil ar trebui să spunem inima întregii slujiri petrine a papei Francisc. Care sunt trăsăturile cele mai puternice care, după părerea dumneavoastră, papa le imprimă acestui Jubileu?

R. - Efectiv eu cred că această temă a vestirii iubirii lui Dumnezeu, sub acest cuvânt specific al milostivirii, că această vestire a prezenţei şi a apropierii iubirii lui Dumnezeu este caracteristica mesajului şi a slujirii pe care papa Francisc o dă omenirii. Şi asta chiar de la începutul pontificatului său. Şi a găsit această formă - să spunem - nouă şi originală a unui Jubileu care este însă un Jubileu răspândit în lume. Nu este un jubileu centralist: Roma este ca inima naturală a drumului Bisericii, însă milostivirea lui Dumnezeu poate fi întâlnită trecând prin porţi care se află în toate locurile din lume. Referinţa la faptele de milostenie materială şi spirituală dă şi o mare concreteţe atenţiei faţă de cei săraci, faţă de periferii, faţă de persoanele rebutate şi obiect de marginalizare, cărora papa le-a dedicat mereu atenţia sa pentru că sunt în centrul atenţiei lui Cristos şi a Evangheliei. Deci aş spune că noi cu acest jubileu suntem chiar în inima spirituală a acestui pontificat, care este un pontificat al unei spiritualităţi deloc descărnate, pentru că se traduce imediat în faptele de caritate.

Î. - Privind la momentele din acest al treilea an de pontificat, mulţi au rămas uimiţi de la Angelus din 8 noiembrie 2015, când papa Francisc a afirmat că aşa-numitul "Vatileaks 2" nu-l abate de la lucrarea sa de reformă, care merge înainte cu încredere. De ce pentru papa este aşa de important acest punct, reforma?

R. - Reforma este o misiune permanentă în Biserică - "Ecclesia semper reformanda" - şi asta pentru că nimeni nu poate crede că este perfect fidel în mod stabil faţă de Evanghelia Domnului şi faţă de exigenţele sale aşa de profunde şi angajante. Papa, îndeosebi, venind de la capătul lumii, adică dintr-o perspectivă nouă, are şi o capacitate deosebită pentru a vedea şi a percepe aşteptările de reînnoire a Bisericii şi a structurilor sale de conducere în funcţie de misiunea universală şi de a merge în întâmpinarea exigenţelor Bisericii în diferitele părţi ale lumii. Aceasta este o misiune pe care papa ştie că i-a fost încredinţată şi de cardinali, atunci când l-au ales papă: în cursul congregaţiilor, înainte de conclav, au spus asta şi papa ştie asta. Dar face asta cu o perspectivă spirituală foarte caracteristică şi foarte importantă pentru a înţelege bine ceea ce face: adică într-un climat de continuă căutare de ascultare faţă de Duhul Sfânt care îl conduce la înfruntarea, rând pe rând, a problemelor despre care e vorba în spirit de ascultare faţă de Evanghelie, cu încredere, cu speranţă şi cu mare libertate. Sinoadele sunt caracteristice pentru această atitudine şi faptul de a fi tratat o temă centrală ca aceea a familiei în Sinoade semnifică tocmai această dorinţă de a merge cu încredere şi cu curaj la inima marilor întrebări pastorale despre puncte care califică viaţa creştină, întrupată în cotidianitate, lăsându-se interogaţi de problemele puse de timpul de astăzi, dar mereu cu călăuzirea Evangheliei.

Î. - Şi în acest an, în pofida marii popularităţi, n-au lipsit critici faţă de papa, şi ca să spunem adevărul şi din medii catolice. Cum explicaţi asta?

R. - Explica asta destul de simplu cu faptul că a merge pe terenuri noi, a încerca să se răspundă la chestiuni care sunt puse cu mare urgenţă de o lume care se schimbă este ceva care în mod natural provoacă îngrijorare, provoacă teamă, provoacă nesiguranţă; se merge într-un domeniu care, în multe aspecte, este obscur. Motiv pentru care mişcarea cu curaj, sprijinindu-se fundamental pe credinţă şi pe speranţă, pe convingerea că Duhul Sfânt însoţeşte Biserica în punerea în practică a voinţei lui Dumnezeu în timpul nou, nu este aşa de simplu. În asta, papa Francisc este desigur un învăţător care ne conduce, cu curaj şi cu realism. El însuşi spune de multe ori că stimulând Biserica să pornească la drum nu că el ar şti cu claritate totală care este punctul de sosire sau care este planul în ansamblu care trebuie obţinut. Nu, el ştie că pornim la drum, dar adesea fără a şti cu exactitate încotro. Aceasta este şi condiţia lui Abraham, condiţia drumului în credinţă din totdeauna.

Î. - Printre atâtea momente şi imagini pe care le aveţi din acest al treilea an de pontificat, există vreunul pe care vi-l amintiţi cu emoţie deosebită?

R. - Există aşa de multe... Este un pontificat aşa de infinit de bogat în gesturi concrete, deci şi de imagini deosebite încât să identifici unul dintre ele... eu nu, nu sunt capabil. Însă există o categorie - dacă vrem - de experienţe, deci şi de gesturi şi de imagini, care mă atinge şi pe care o consider foarte caracterizantă şi este aceea a atenţiei faţă de cei bolnavi, este aceea a îmbrăţişării celor suferinzi. Faptul că papa ştie să manifeste într-un mod aşa de concret, aşa de liber, şi cu gesturi fizice, apropierea sa este un semn care lasă să transpară apropierea lui Dumnezeu. Sunt gesturi care vorbesc într-adevăr întregii omeniri şi ne ating profund. Îi suntem extrem de recunoscători pentru asta.

(După Radio Vatican, 8 martie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.