Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 martie 2016

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Reflecţia noastră despre milostivirea lui Dumnezeu ne introduce astăzi la Triduum-ul Pascal. Vom trăi Joia, Vinerea şi Sâmbăta Sfântă ca momente forte care ne permit să intrăm tot mai mult în marele mister al credinţei noastre: Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Totul, în aceste trei zile, vorbeşte despre milostivire, pentru că face vizibil până unde poate să ajungă iubirea lui Dumnezeu. Vom asculta relatarea ultimelor zile ale vieţii lui Isus. Evanghelistul Ioan ne oferă cheia pentru a le înţelege sensul: "Iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1). Iubirea lui Dumnezeu nu are limite. Cum repeta adesea sfântul Augustin, este o iubire care merge "până la sfârşit fără sfârşit". Dumnezeu se oferă cu adevărat în întregime pentru fiecare dintre noi şi nu se cruţă în nimic. Misterul pe care-l adorăm în această Săptămână Sfântă este o mare istorie de iubire care nu cunoaşte obstacole. Pătimirea lui Isus durează până la sfârşitul lumii, pentru că este o istorie de împărtăşire cu suferinţele întregii omeniri şi o prezenţă permanentă în evenimentele vieţii personale a fiecăruia dintre noi. Aşadar, Triduum-ul Pascal este memorial al unei drame de iubire care ne dăruieşte certitudinea că nu vom fi abandonaţi niciodată în încercările vieţii.

În Joia Sfântă Isus instituie Euharistia, anticipând în ospăţul pascal jertfa sa de pe Golgota. Pentru a-i face pe discipoli să înţeleagă iubirea care-l însufleţeşte, le spală picioarele, oferind încă o dată exemplul personal al modului în care vor trebui să acţioneze ei înşişi. Euharistia este iubirea care se face slujire. Este prezenţa sublimă a lui Cristos care doreşte să sature fiecare om, mai ales pe cei mai slabi, pentru a-i face capabili de un drum de mărturie printre dificultăţile din lume. Nu numai atât. Dăruindu-ni-se nouă ca hrană, Isus atestă că trebuie să învăţăm să frângem cu alţii această hrană pentru ca să devină o adevărată comuniune de viaţă cu aceia care sunt în nevoie. El ni se dăruieşte nouă şi ne cere să rămânem în El pentru a face la fel.

Vinerea Sfântă este momentul culminat al iubirii. Moartea lui Isus, care pe cruce se abandonează Tatălui pentru a oferi lumii întregi mântuirea, exprimă iubirea dăruită până la sfârşit, până la sfârşitul fără sfârşit. O iubire care vrea să-i îmbrăţişeze pe toţi, nimeni exclus. O iubire care se extinde la orice timp şi la orice loc: un izvor inepuizabil de mântuire din care fiecare dintre noi, păcătoşii, poate să ia. Dacă Dumnezeu ne-a demonstrat iubirea sa supremă în moartea lui Isus, atunci şi noi, renăscuţi din Duhul Sfânt, putem şi trebuie să ne iubim unii pe alţii.

Şi, în sfârşit, Sâmbăta Sfântă este ziua tăcerii lui Dumnezeu. Trebuie să fie o zi de tăcere şi noi trebuie să facem totul pentru ca să fie pentru noi chiar o zi de tăcere, aşa cum a fost în acel timp: ziua tăcerii lui Dumnezeu. Isus depus în mormânt împărtăşeşte cu toată omenirea drama morţii. Este o tăcere care vorbeşte şi exprimă iubirea ca solidaritate cu abandonaţii din totdeauna, la care Fiul lui Dumnezeu ajunge umplând golul pe care numai milostivirea infinită a lui Dumnezeu Tatăl îl poate umple. Dumnezeu tace, dar din iubire. În această zi iubirea - acea iubire silenţioasă - devine aşteptare a vieţii în înviere. Să ne gândim, Sâmbăta Sfântă: ne va face bine să ne gândim la tăcerea Sfintei Fecioare Maria, "cea care crede", care în tăcere era în aşteptarea Învierii. Sfânta Fecioară Maria va trebui să fie, pentru noi, icoana acelei Sâmbete Sfinte. Să ne gândim mult cum a trăit Sfânta Fecioară Maria acea Sâmbătă Sfântă; în aşteptare. Este iubirea care nu se îndoieşte, ci care speră în cuvântul Domnului, pentru ca să devină clar şi strălucitor în ziua de Paşti.

Este un întreg mare mister de iubire şi de milostivire. Cuvintele noastre sunt sărace şi insuficiente pentru a-l exprima în plinătate. Ne poate veni în ajutor experienţa unei tinere mistice, nu foarte cunoscută, care a scris pagini sublime despre iubirea lui Cristos. Se numea Iuliana de Norwich; era analfabetă, această tânără care a avut viziuni ale pătimirii lui Isus şi care apoi, devenind călugăriţă de clauzură, a descris, cu limbaj simplu, dar profund şi intens, sensul iubirii milostive. Spunea aşa: "Atunci bunul nostru Domn m-a întrebat: «Eşti mulţumită că eu am suferit pentru tine?» Eu am spus: «Da, bunule Domn, şi îţi mulţumesc foarte mult; da, bunule Domn, fii binecuvântat». Atunci Isus, bunul nostru Domn, a spus: «Dacă tu eşti mulţumită, şi eu sunt mulţumit. Faptul de a fi suferit pătimirea pentru tine este pentru mine o bucurie, o fericire, o bucurie veşnică; şi dacă aş putea suferi mai mult aş face-o»". Acesta este Isus al nostru, care spune fiecăruia dintre noi: "Dacă aş putea suferi mai mult pentru tine, aş face-o".

Cât sunt de frumoase aceste cuvinte! Ne permit să înţelegem cu adevărat iubirea imensă şi fără margini pe care Domnul o are faţă de fiecare dintre noi. Să ne lăsăm învăluiţi de această milostivire care ne vine în întâmpinare; şi în aceste zile, în timp ce ţinem privirea îndreptată spre pătimirea şi moartea Domnului, să primim în inima noastră măreţia iubirii sale şi, ca Sfânta Fecioară Maria în Sâmbăta Sfântă, în tăcere, în aşteptarea Învierii.

Apelul Sfântului Părinte

Cu inimă îndurerată am urmărit veştile triste despre atentatele teroriste care au avut loc ieri la Bruxelles, care au cauzat numeroase victime şi răniţi. Asigur rugăciunea mea şi apropierea mea faţă de iubita populaţie belgiană, faţă de toate rudele victimelor şi faţă de toţi răniţii. Adresez din nou un apel tuturor persoanelor de bunăvoinţă pentru a se uni în condamnarea unanimă a acestor crude samavolnicii care cauzează numai moarte, teroare sau oroare. Tuturor cer să persevereze în rugăciune şi în a cere Domnului, în această Săptămână Sfântă, să întărească inimile mâhnite şi să convertească inimile acestor persoane orbite de fundamentalismul crunt, prin mijlocirea Fecioarei Maria. Să facem rugăciunea: "Bucură-te, Marie...". Acum, în tăcere, să ne rugăm pentru cei morţi, pentru răniţi, pentru rude şi pentru tot poporul belgian.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.