Mexic, cinci imagini pentru o călătorie

De Andreea Tornielli

A o privi pe Maria, pe Sfânta Fecioară de Guadalupe, şi a se lăsa condus de ea. A se apleca asupra poporului său, pe care acea imagine metisă o păzeşte în sânul său, avându-i la inimă pe toţi dar înainte de toate pe cel care suferă în trup şi în spirit, victimele sărăciei şi violenţelor. A scoate din Evanghelie forţa profeţiei pentru a şti de ce parte să se stea în faţa plăgilor exploatării, a traficului de droguri, a puterii care menţine status quo-ul, a indiferenţei în faţa dramei migranţilor, a colonialismului care ar vrea să impună noi modele de familie. Călătoria în Mexic a papei Francisc a fost un crescendo culminat, în ultima zi la Ciudad Juárez, cu rugăciunea pe acea graniţă pe care atâtea persoane visează s-o treacă şi pe care mii de persoane şi-au găsit moartea.

În inima credinţei

Papa Bergoglio o spusese: călătoria în Mexic era pentru el înainte de toate posibilitatea de a se ruga în faţa Fecioarei de Guadalupe, Sfânta Fecioară Maria pe care douăzeci de milioane de persoane în fiecare an merg s-o viziteze, sânul, locuinţa, "casa mică" a fiecărui mexican. Acolo Papa Francisc, primul Papă latinoamerican, a voit să rămână, pentru a privi şi a se lăsa privit, pentru a vorbi ca un fiu cu mama. Imaginea Pontifului aşezat în "camarín", camera mică unde este posibil să se contemple de aproape imaginea formată în mod misterios pe săraca "tilma" a indianului Juan Diego, este icoana călătoriei. Credinţa este chestiune de priviri, de a vedea şi a atinge. Este privirea Mariei asupra unui Papă care recunoaşte până la capăt suflul infailibil al sfântului popor al lui Dumnezeu şi scoate din acea privire puterea duioşiei spre plăgile acestui popor. Plăgi de atins, pentru a atinge "carnea lui Cristos".

Episcopi păstori, nu funcţionari sau membri ai unei elite

Discursul probabil cel mai personal din inimă al călătoriei Papa Francisc l-a dedicat confraţilor episcopi. Tocmai pornind de la privirea Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, sân al poporului mexican, a putut să-i invite pe păstorii Bisericii din Mexic la acea "convertire pastorală" care este inima pontificatului său. Nu sunt acordurile cu cei puternici, sprijinele guvernului, ajutoarele economice ale magnaţilor catolici, fac trainică Biserica. Nu "cluburile" sau consorţiile o garantează. "În privirile voastre - a spus Francisc episcopilor - poporul mexican are dreptul de a găsi urmele acelora care «l-au văzut pe Domnul». Acesta este esenţialul". Numai "o Biserica aptă să ocrotească faţa oamenilor care merg să bată la poarta ei este capabilă să le vorbească despre Dumnezeu. Dacă nu descifrăm suferinţele lor, dacă nu ne dăm seama de nevoile lor, nimic nu vom putea oferi. Bogăţia pe care o avem curge numai atunci când întâlnim puţinul celor care cerşesc şi tocmai această întâlnire se realizează în inima noastră de păstori".

Îmbrăţişarea indienilor

Restul călătoriei a fost explicarea şi confirmarea acestor prime două imagini. Ziua foarte frumoasă petrecută în Chiapas, la San Cristobal de Las Casas şi la Tuxtla Gutierrez a dat mărturie despre apropierea Papei Francisc de populaţiile indigene, nu numai cu cererea de iertare pentru ceea ce au trebuit să sufere în trecut şi încă suferă, ci şi cu conştiinţa a cât de util este aportul culturilor lor într-un timp în care pământul este exploatat cu sălbăticie şi bătrânii sunt rebutaţi. Criteriul suprem al lui "salus animarum", al mântuirii sufletelor, l-a determinat pe Papa să redea consensul hirotonirilor de diaconi permanenţi în dieceza de San Cristobal de Las Casas după 14 ani de interdicţie, precum şi autorizaţia de a folosi liturghierele în cele mai importante limbi. Sfânta Fecioară Maria de Guadalupe a ales un umil indigen pentru a se manifesta şi lui i-a lăsat darul celei mai venerate imagini mariane din lume.

Prieteni şi nu călăi

Pe stadionul din Morelia Papa a vorbit tinerilor, adevărata bogăţie a Mexicului. Lor le-a propus şi le-a mărturisit prietenia cu Isus, care "ne numeşte prieteni" şi care "niciodată nu ne-ar invita să fim călăi sau ne-ar trimite la moarte". Graţie lui "putem reîncepe de la capăt de fiecare dată, graţie Lui putem avea curajul de a spune: nu este adevărat că unicul mod de a trăi, de a fi tineri, este a lăsa viaţa în mâinile traficului de droguri sau ale tuturor acelora care singurul lucru pe care-l fac este să semene distrugere şi moarte. Acest lucru nu este adevărat şi îl spunem graţie lui Isus. Şi tot graţie lui Isus, lui Isus Cristos Domnul putem spune: nu este adevărat că unicul mod de a trăi pentru tineri aici este sărăcia şi marginalizarea".

Privire dincolo de graniţă

A fost ultima, intensa privire a călătoriei, aceea dincolo de graniţa dintre Mexic şi Statele Unite. Papa nu este politician, nu se ocupă de legile despre imigraţie. Pentru el drama, tragedia migranţilor nu sunt numere, statistici, cifre, voci. Sunt feţe şi istorii de femei, copii, bărbaţi, bătrâni. Istorii şi feţe de vieţi frânte pe graniţă, pe multele graniţe. Imaginea Papei pe terasa surmontată de o cruce neagră, la câţiva metri de Rio Bravo şi de gardul metalic care desparte Ciudad Juárez de El Paso, într-una dintre graniţele cele mai militarizate din lume este o mărturie şi un avertisment care au de-a face nu numai cu carnea migranţilor victime ale traficanţilor de oameni din Mexic şi din Statele Unite sau cu propunerile bombastice ale unui candidat la Casa Albă ca Donald Trump care propune kilometri de zid şi deportare de milioane de imigraţi ilegali. Mărturia şi avertismentul Papei au de-a face şi cu Europa în criză de amnezie cât priveşte valorile sale întemeietoare, pentru că este prea bolnavă de autoreferenţialitate, de naţionalisme, de lideri toţi "vorbării şi decoraţii" şi de creştinism transformat în ideologie de parte de cei care, uitând că şi Fiul lui Dumnezeu a fost un migrant refugiat, visează sau deja realizează noi ziduri.

(După Vatican Insider, 19 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.