CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN MEXIC

(12-18 februarie 2016)

Sfânta Liturghie cu comunităţile indigene din Chiapas

Centrul sportiv municipal, San Cristóbal de Las Casas

Luni, 15 februarie 2016

"Li smantal Kajvaltike toj lek - Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul" (Ps 19/18,8): aşa începea Psalmul pe care l-am ascultat. Legea Domnului este desăvârşită; şi psalmistul îşi propune să enumere tot ceea ce produce această lege în cel care o ascultă şi o urmează: înviorează sufletul, îl face înţelept pe cel neştiutor, înveseleşte inima, este lumină pentru a lumina drumul (cf. Ps 19/18,8-9).

Aceasta este legea pe care poporul lui Israel a primit-o prin mâna lui Moise, o lege care va ajuta poporul lui Dumnezeu să trăiască în libertatea la care a fost chemat. Lege care cerea să fie lumină pentru paşii lor şi să însoţească peregrinarea poporului său. Un popor care a experimentat sclavia şi despotismul faraonului, care a experimentat suferinţa şi maltratările, până când Dumnezeu a spus: "ajunge!", până când Dumnezeu a spus: "gata!". Am văzut chinul, am auzit strigătul, am cunoscut angoasa lui (cf. Ex 3,9). Şi acolo se manifestă faţa Dumnezeului nostru, faţa Tatălui care suferă în faţa durerii, a maltratării, a nedreptăţii în viaţa fiilor săi şi Cuvântul său, legea sa devenea simbol de libertate, simbol de bucurie, de înţelepciune şi de lumină. Experienţă, realitate care are ecou în acea expresie care se naşte din înţelepciunea crescută în aceste ţinuturi încă din timpuri îndepărtate şi care aşa afirmă în Popol Vuh: "Zorii au ajuns deasupra triburilor reunite. Faţa pământului a fost imediat vindecată de soare" (33). Zorii au ajuns pentru popoarele care de mai multe ori au mers în diferitele întunecimi ale istoriei.

În această expresie există o dorinţă de a trăi în libertate, o dorinţă care are gustul ţării promise, unde oprimarea, maltratarea şi degradarea să nu fie monedă obişnuită. În inima omului şi în amintirea multora dintre popoarele noastre este înscrisă dorinţa după un pământ, după un timp în care dispreţul să fie depăşit de fraternitate, nedreptatea să fie învinsă de solidaritate şi violenţa să fie ştearsă de pace.

Tatăl nostru nu numai că împărtăşeşte această dorinţă: El însuşi a trezit-o şi o trezeşte dăruindu-ni-l pe Fiul său Isus Cristos. În El găsim solidaritatea Tatălui care merge alături de noi. În El vedem cu acea lege desăvârşită ia trup, ia faţă, ia istoria pentru a însoţi şi a susţine poporul său; se face Cale, se face Adevăr, se face Viaţă pentru ca întunericul să nu aibă ultimul cuvânt şi zorile să nu înceteze să vină asupra vieţii fiilor săi.

În multe moduri şi în multe forma s-a voit să se reducă la tăcere şi să se şteargă această dorinţă, în multe moduri au încercat să ne anestezieze sufletul, în multe forme au pretinsă să trimită în letargie şi să adoarmă viaţa copiilor şi tinerilor noştri cu insinuarea că nimic nu se poate schimb sau că sunt vise imposibile. În faţa acestor forme, şi creaţia ştie să-şi ridice glasul: "Această soră protestează pentru răul pe care i-l provocăm, din cauza folosirii iresponsabile şi a abuzului bunurilor pe care Dumnezeu le-a pus în ea. Am crescut crezând că eram proprietarii şi dominatorii săi, autorizaţi să o prădăm. Violenţa care există în inima umană rănită de păcat se manifestă şi în simptomele de boală pe care le simţim în sol, în apă, în aer şi în fiinţele vii. Pentru aceasta, printre săracii cei mai abandonaţi şi maltrataţi este pământul nostru asuprit şi devastat, care «geme şi îndură durerile naşterii» (Rom 8,22)" (Enciclica Laudato si', 2).

Provocarea ambientală pe care o trăim şi rădăcinile sale umane ne ating pe toţi (cf. ibid., 4) şi ne interpelează. Nu mai putem să ne prefacem că nu este nimic în faţa uneia dintre cele mai mari crize ambientale din istorie.

În aceasta voi aveţi multe să ne învăţaţi, să învăţaţi omenirea. Popoarele voastre, aşa cum au recunoscut Episcopii din America Latină, ştiu să se relaţioneze armonios cu natura, pe care o respectă ca "izvor de hrană, casă comună şi altar al împărtăşirii umane" (Documentul de la Aparecida, 472).

Totuşi, de multe ori, în mod sistematic şi structural, popoarele voastre au fost neînţelese şi excluse din societate. Unii au considerat inferioare valorile lor, cultura lor, tradiţiile lor. Alţii, vrăjiţi de putere, de bani şi de legile pieţei, le-au despuiat de pământurile lor sau au realizat opere care le poluau. Ce tristeţe! Cât de bine ne-ar face nouă tuturor să facem o examinare a conştiinţei şi să învăţăm să spunem: iertare! Iertare, fraţilor! Lumea de astăzi, despuiată de cultura rebutului, are nevoie de voi!

Tinerii de astăzi, expuşi la o cultură care încearcă să suprime toate bogăţiile, caracteristicile şi diversităţile culturale urmărind o lume omogenă, au nevoie - aceşti tineri - ca să nu se piardă înţelepciunea bătrânilor lor!

Lumea de astăzi, cuprinsă de pragmatism, are nevoie să reînveţe valoarea gratuităţii!

Celebrăm certitudinea că "Creatorul nu ne abandonează, nu dă niciodată înapoi în proiectul său de iubire, nu se căieşte că ne-a creat" (Enciclica Laudato si', 13). Celebrăm că Isus Cristos continuă să moară şi să învie în fiecare gest pe care-l facem faţă de cel mai mic dintre fraţii noştri.

Să ne încurajăm ca să continuăm să fim martori ai Pătimirii sale, ai Învierii sale întrupând Li smantal Kajvaltike toj lek - "legea Domnului care este desăvârşită şi înviorează sufletul".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.