Acțiunea Catolică: Itinerarii pentru Postul Mare
Suntem la începutul unei frumoase așteptări. Timpul Postului Mare este cu adevărat binecuvântat pentru noi, creștinii, pentru că este de fiecare dată o ocazie proaspătă de a ne apropia mai mult de Cristos, de Dumnezeu Tatăl. Este o ocazie cu totul deosebită de a învăța iubirea dumnezeiască și de a o adopta în fiecare din activitățile noastre de fiecare zi.
În acest timp deosebit, Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași pune la dispoziția membrilor și a tuturor doritorilor itinerarii spirituale de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Itinerariile sunt structurate pe categorii largi de vârstă, conform celor trei sectoare. Ele sunt pregătite de echipele diecezane coordonatoare ale sectoarelor, împreună cu asistenții spirituali.
Itinerarul pentru copii are denumirea "În brațele lui Isus" și este gândit pentru o cateheză cu grupul de copii din parohie. Este structurat pe săptămâni, cu reflecții pentru fiecare duminică. Materialul integral poate fi descărcat în format Power Point de la http://www.aciasi.ro/download/13325/ sau în format PDF de aici http://www.aciasi.ro/download/13328.
Materialul propus de sectorul tineri va apărea săptămânal. Acesta stă sub încurajarea "Plăsmuiește-ți inima!" și se dorește a fi un itinerar spiritual individual, dar poate fi folosit și în grupul parohial în cadrul activităților formative. Adresa la care puteți parcurge frumoasa călătorie o puteți accesa http://itinerar-postulmare2016.blogspot.ro.
Sectorul adulți propune ca material de reflecție publicația Glasul Acțiunii în care se regăsesc un fragment biblic, o meditație, propuneri de activități și o reflecție pe tema milostivirii. Materialul pentru luna februarie poate fi descărcat de http://www.aciasi.ro/download/13322.
Fiecare dintre voi este invitat să apeleze cu încredere la aceste materiale și să facă această perioadă sfântă un timp plin de bunătatea Domnului pentru propriul suflet și al altora!
Vă dorim tuturor un post rodnic, în mâinile Tatălui!
Raluca Cocuț
lecturi: 20.