"Cu privire la dialogul China-Vatican avem încredere în papa. Şi suntem liniştiţi"

De Gianni Valente

Episcopul Julius Jja Zhiguo are 81 de ani şi de acum nu mai socoteşte de câte ori au venit ca să-l ia pentru a-l duce în închisoare sau în "reşedinţă supravegheată". Ultima dată s-a întâmplat anul trecut. Agenţii internaţionale lansează rezumate neliniştitoare despre peripeţiile pe care i le provoacă prepotenţele birocratice ale aparatelor. Dar e suficient să-l auzi vorbind pentru a-ţi da seama că suferinţele îndurate nu au efect asupra inimii sale în pace. Glasul este blând şi răbdător. În cuvinte nu există umbră de plângere sau reproş, de frică sau de victimism autocelebrativ. Aşa cum li se întâmplă celor care trăiesc "între persecuţiile lumii şi mângâierile lui Dumnezeu", cum repeta sfântul Augustin. Conduce ca episcop nerecunoscut de guvern Dieceza de Zhengding, vecină cu Dieceza de Baoding, în provincia Hebei.

Episcop Julius, dumneavoastră aţi fost consacrat ca succesor al apostolilor în 1980. Cum aţi sintetiza, în puţine cuvinte, această lungă experienţă de păstor al Bisericii în Chine?

"Viaţa mea înseamnă a vorbi despre Isus. Nu am altceva de spus şi de făcut. Toată viaţa mea, fiecare zi, foloseşte numai pentru a vorbi despre Isus altora. Tuturor".

Şi funcţionarilor care din când în când vin să vă ia şi vă închid în unele locuri?

"Desigur. Îmi amintesc de unul dintre ei. Era un om bun. După atâta timp petrecut împreună ca să vorbim, la sfârşitul vieţii sale mi-a spus că avea dorinţa de a fi botezat. Apoi acel lucru nu s-a petrecut. Dar el a murit în pace".

Vă numesc "episcopul navetist din închisoare". De câte ori v-au ţinut în detenţie?

"Eu n-am ţinut numărul. În ultimii doi ani s-a întâmplat rar. Dar înainte, erau perioade în care veneau ca să mă ia de mai multe ori în aceeaşi lună".

Este adevărat că ultima dată s-a întâmplat anul trecut?

"Da, în mai. Dar m-au lăsat să mă întorc pentru liturghia de la Rusalii".

Ce s-a întâmplat? Şi cum a fost?

"M-au dus într-o reşedinţă, un hotel. Şi nu mi-au făcut nimic special. În acele zile m-am rugat, am citit, am celebrat Liturghia şi am vorbit cu ei. Ei repetau încă o dată că nu trebuie să fac ceea ce am făcut".

Şi dumneavoastră ce făcuserăţi?

"Am hirotonit preoţi. Am repetat că aceasta este viaţa mea, munca mea. Preoţii îi hirotoneşte episcopul şi episcopul sunt eu, nu pot să fac nimic. Dacă nu-i hirotonesc eu, nu-i hirotoneşte nimeni. Ei repetau: «Nu, tu nu eşti episcop, nu ai aprobarea guvernului». Şi atunci eu răspundeam: «Dar da, eu sunt episcop. Poporul lui Dumnezeu mă recunoaşte ca episcopul său legitim. Şi chiar papa». Am continuat să repetăm aceste lucruri mult timp. Dar fără a ne certa, fără a ne agita, vorbind cu linişte. La sfârşit m-au dus din nou acasă. Am rămas în pace".

Şi alte dăţi a fost aşa?

"Motivele sunt mereu aceleaşi. Eu nu fac nimic împotriva nimănui. Nu vreau să sfidez guvernul, nu am nimic împotriva guvernului şi nu vorbesc rău despre ei. Dar sunt un episcop al Bisericii Catolice. Şi ei vin să mă ia mereu pentru că eu fac lucrurile pe care trebuie să le facă episcopii".

Ce impresie aveţi despre funcţionarii care se ocupă de dumneavoastră?

"Ei cu mine nu ştiu ce să facă. Îmi vorbesc despre această independenţă şi autonomie de Roma. Atunci eu le spun că nu este posibil, pentru că eu sunt un episcop catolic şi a fi în comuniune deplină cu episcopul de Roma face parte din credinţa catolică. Însă ei nu cunosc natura Bisericii, deci când le spun cu simplitate aceste lucruri ei rămân uluiţi şi nesiguri, şi nu ştiu cum să mă ia".

Aşadar, nu ştiu bine despre ce se vorbeşte.

"Exact aşa. Repetă anumite formule şi anumite slogane pe care le-au spus ca ei să le spună despre independenţa de Roma, de Vatican, dar se vede că fac asta ca un act datorat. Singuri desigur nu pot reuşi să-şi imagineze natura proprie a Bisericii Catolice şi misterul său. Se gândesc la Biserică precum la un aparat politic. Şi atunci ajung în interpretări eronate. Eu repet că lucrurile pe care le fac sunt lucrurile obişnuite ale Bisericii noastre, fac parte din credinţa noastră, din viaţa noastră. «Chiar dacă mă duceţi în închisoare» am repetat de atâtea ori «lucrurile rămân aşa, iar eu nu pot să fac nimic»".

Cum a trăit anii persecuţiilor, în timpul Revoluţiei Culturale?

"Problemele mari au început când eu eram seminarist. Din 1963 până în 1978 am fost la muncă silnică în locuri pierdute, reci şi neprimitoare".

Ce anume a păstrat credinţa dumneavoastră?

"Ne era suficient să-l avem pe Dumnezeu în inimă. Acest lucru m-a însoţit şi m-a păzit în tot acel timp. Deci este lucrarea sa, nu meritul meu. Au fost multe dificultăţi, dar Dumnezeu era lângă mine, şi acest lucru era suficient. Eram liniştiţi, pentru că încredinţam Domnului totul. Uneori se întâmplă că şi dificultăţile pot să ne facă să creştem în încredere şi în iubirea faţă de Isus".

După sfârşitul "timpurilor dificile", dumneavoastră aţi fost hirotonit mai întâi preot şi apoi episcop, la distanţă de puţin timp. Cum s-a întâmplat?

"Am primit hirotonirea episcopală pentru Dieceza de Zhengding şi după ce am avut mandatul apostolic de la Sfântul Scaun am mers la Biroul de afaceri religioase, spunându-le că eram un episcop. Mi-au râs în faţă, spunând că în China nimeni nu poate exercita funcţia episcopului, dacă nu-l recunoaşte guvernul. În schimb credincioşii mă recunosc ca episcop. Şi cu mine funcţionarii politicii religioase nu ştiu ce să facă".

Mulţi continuă să spună că în China sunt "două Biserici", una fidelă faţă de papa şi cealaltă supusă guvernului. Cum sunt lucrurile?

"Problema este că unii extremişti de stânga au încercat să ducă Biserica chineză pe drumul independenţei, autonomiei şi separării de papa şi până când lucrurile nu sunt clarificate, rămân motive de dezbinare. Papa invită mereu la unitate şi la reconciliere. Şi atunci trebuie găsit modul de a desface acest nod. Deoarece credincioşii refuză pe cei care cu privire la aceste lucruri se arată ambigui".

În afară de influenţele politicii religioase există alţi factori de dezbinare?

"Există şi factori interni. Există de exemplu cazul atâtor episcopi care înainte au fost hirotoniţi fără consensul papei şi apoi au cerut să fie legitimaţi. Sunt sinceri şi în comuniune deplină cu papa, şi totuşi există preoţi care nu acceptă asta. Alimentează suspiciuni cu privire la acei episcopi şi la preoţii lor, condamnă pe alţii punând la îndoială autenticitatea credinţei lor, creează diviziuni peste diviziuni prezentându-se în manieră mândră ca singurii credincioşi autentici".

Scrisoarea către catolicii chinezi a papei Benedict al XVI-lea în China au primit-o şi au respectat-o toţi, sau vreunul a pus-o deoparte?

"Papa Benedict ne-a îndemnat să ne unim. Dar apoi cu privire la acea scrisoare au fost unii care au alimentat confuzia răspândind interpretări contrastante, mai ales în anumite locuri ale comunităţilor clandestine. Noi am respectat scrisoarea, lăsând deoparte interpretările eronate care încurcă inimile credincioşilor. Am respecta la literă ceea ce spune papa: reconciliere cu toţi cei care sunt în comuniune cu episcopul de Roma".

Reuşiţi să urmăriţi magisteriul papei Francisc? Care dintre sugestiile sale vi se par mai importante pentru Biserica din China?

"Îl urmărim în fiecare zi, tot ceea ce face sau ceea ce spune. Toţi sunt uimiţi de cuvintele sale şi de gesturile cu care exprimă caritatea şi predilecţia faţă de cei săraci, faţă de cei suferinzi şi cei răniţi de viaţă. Sunt lucruri care în China au un mare impact, în toţi".

Francisc a spus de mai multe ori că are intenţia de a dialoga cu guvernul şi ar vrea să-l întâlnească şi pe preşedintele Xi Jinping. Ar fi un lucru bun?

"Desigur, ca început este un lucru foarte bun. Apoi desigur va trebui să se privească la fapte, dincolo de cuvinte. Dar a se vedea şi a vorbi este mai bine decât a nu se vedea, pentru că numai văzându-se şi vorbindu-şi se pot înfrunta problemele".

După părerea dumneavoastră, cum pot fi rezolvate problemele raportului cu Asociaţia Patriotică?

"Depinde dacă ei renunţă la un concept şi la o formă practică de independenţă incompatibilă cu natura proprie a Bisericii. În acel caz, Asociaţia Patriotică ar putea chiar să continue să funcţioneze, desfăşurând o funcţie de «punte», pentru a ajuta raporturile dintre Biserică şi guvern".

Şi cu privire la numirile episcopilor? Sfântul Scaun cum poate să ţină cont de faptul că ele interesează şi guvernul?

"În faza studiului pentru alegerea episcopilor se poate găsi modul de a ţine cont de aşteptările guvernului. Dar nu trebuie făcută confuzie. Este necesar ca la episcop să ajungă numirea papei. Numirea trebuie să vină de la papa".

Dacă Sfântul Scaun merge înainte în dialogul cu guvernul, care va fi reacţia catolicilor chinezi?

"Avem încredere în papa. El este succesorul lui Petru şi în comuniune cu toată Biserica păzeşte credinţa apostolilor cu ajutorul Duhului Sfânt. Nu este o chestiune de abilităţi umane: avem încredere în papa pentru că avem încredere în Domnul care susţine şi conduce Biserica sa şi ne încredinţăm lui. Sunt mulţi ani de când se vorbeşte despre modul în care să se rezolve această problemă. Este o chestiune complexă, dar totul este în mâinile lui Dumnezeu şi noi suntem liniştiţi. Nu ne preocupăm. Ştim că papa nu va renunţa la lucrurile esenţiale care fac parte din natura Bisericii".

În dieceza dumneavoastră care sunt problemele? Există diviziuni între oficiali şi clandestini?

"Eu am fost mereu în catedrală, în satul Wuqiu, aproape de oraşul Jinzhou. Lucrurile din trecut aparţin de acum trecutului, şi nu este nevoie să vorbim despre ele. Înainte, timp de o anumită perioadă, în acelaşi loc a fost un episcop hirotonit fără consensul Sfântului Scaun. În acel timp erau probleme. Dar apoi episcopul a cerut să primească legitimarea Scaunului Apostolic şi înainte de a muri m-a recunoscut ca episcop ordinar, responsabil al diecezei. Atunci, din acel moment, a dispărut orice incertitudine şi orice suspiciune de divizare pe planul sacramental şi nu mai erau îndoieli cu privire la unitate. Lucrurile mai mult sau mai puţin s-au aranjat. Cel puţin în interiorul Bisericii nu există nicio divizare. Mai există problemele cauzate de faptul că guvernul nu mă recunoaşte ca episcop. Şi apoi cele create de fiecare preot care este sub influenţa unor comunităţi extremiste dintr-o dieceză vecină. Sunt grupuri care hrănesc diviziuni şi îi atacă pe alţii. Ei spun că sunt singurii credincioşi autentici. Dar sunt cazuri izolate. În general prevalează armonia".

Care sunt acum lucrurile care riscă să stingă acea credinţă care a fost păstrată în timp de persecuţie?

"Mulţi se lâncezesc datorită materialismului şi consumismului crescând. Mulţi nu mai vin la biserică pentru a se ruga, şi pentru că sunt mereu ocupaţi şi nu găsesc niciodată timp. Trebuie să lucrăm. Avem mult de lucrat. China este un mare ogor unde trebuie să semănăm evanghelia lui Isus".

Cum trebuie trataţi episcopii care au acceptat hirotoniri ilegitime?

"Trebuie să ne rugăm pentru ei şi să dăm mărturie bună. Şi credincioşii lor trebuie să se roage şi să dea mărturie dreaptă. Nu există alt drum decât acesta".

Dacă în timpul Anului Sfânt ar fi ridicate pedepsele canonice aplicate episcopilor hirotoniţi fără consensul Scaunului Apostolic, dumneavoastră ce sentimente aţi simţi în inimă?

"Cei buni vor aduna roade bune. Dar nu trebuie încurajaţi cei răi să persevereze. Cine admite greşeala şi cere iertare este mai admirabil decât cel care nu admite greşeala şi nu cere iertarea. Cum poate fi iertat cel care nu recunoaşte că a greşit?".

Anul Milostivirii a început de aproape două luni. Dumneavoastră, ca episcop, cum trăiţi acest timp?

"Până acum, simt că n-am făcut suficient. În mizeria mea şi în slăbiciunea mea, simt că trebuie să mă încredinţez mai mult milostivirii lui Dumnezeu. Şi simt că trebuie să fiu mai milostiv faţă de cel care este cu mine. Trebuie ascultat papa şi cuvintele sale. Să le vestim şi să le punem în practică".

Puteţi povesti vreun episod concret pentru a arăta cum viaţa catolicilor din dieceza dumneavoastră a fost atinsă de Anul Milostivirii?

"Există un fapt luminos, care manifestă forţa milostivirii lui Dumnezeu: de când am intrat în Anul Milostivirii, numărul persoanelor care vin la biserică s-a dublat. Preoţii mei îmi povestesc că puterea milostivirii este într-adevăr mare. Recent am făcut o reculegere pentru credincioşi: mulţi care nu intrau în biserică de peste zece ani s-au apropiat de sacramentul spovezii şi pentru aceasta îi mulţumim lui Dumnezeu. Şi multe persoane care nu-şi vorbeau de ani datorită unor vechi certuri au mers să se spovedească şi s-au reconciliat între ele. Există foarte multe cazuri de acest tip".

Pare că în China se simte mai mult decât în alte locuri necesitatea Anului Milostivirii. Împărtăşiţi această impresie?

"Împărtăşesc asta în mod absolut. În China chiar simţim necesitatea Anului Milostivirii. Trebuie să ne lăsăm atinşi mai mult de acesta. Asta se întâmplă pentru că natura noastră, marcată ca aceea a tuturor de păcat, tinde să cultive prejudecăţi şi dorim ca Dumnezeu să-i pedepsească pe cei răi".

În unele dieceze, între unele comunităţi catolice încă persistă o "divizare sacramentală" între comunităţile aşa-numite "clandestine" şi cele "deschise". Anul Sfânt va putea vindeca această rană?

"Este greu de spus. Pentru că noi nu ascultăm glasul lui Dumnezeu. Credem că suntem drepţi. Şi asta se întâmplă pentru că nu cunoaştem persoana lui Isus şi nu avem o experienţă profundă cu El".

Anul Sfânt poate fi ocazia pentru a vesti şi a mărturisi Evanghelia în China şi celui care încă nu l-a întâlnit pe Isus?

"Pentru a începe, trebuie să fim noi umpluţi de iubirea lui Dumnezeu. Şi după aceea să profităm de toate împrejurările pentru a o vesti. Trebuie dat exemplu, trăind Evanghelia".

În dieceza dumneavoastră s-a născut şi încă funcţionează un mare seminar care a dat Bisericii chineze atâţia preoţi. Cum este situaţia vocaţiilor în dieceza dumneavoastră?

"Vocaţiile s-au diminuat. Mulţi nu mai vor să-şi dăruiască viaţa lui Dumnezeu, punându-se în slujba fraţilor. Preferă o viaţă comodă. Trebuie mărturisit că dăruirea pentru Dumnezeu este un lucru frumos, că se câştigă o bogăţie mai mare decât cea iluzorie pe care ne-o dă materialismul şi consumismul".

Dumneavoastră aţi fondat un orfelinat şi trăiţi cu orfanii care sunt găzduiţi acolo. Ne puteţi povesti vreo experienţă frumoasă din viaţa dumneavoastră?

"Este o lucrare bună şi frumoasă. Şi-au dat seama de asta toţi, aşa încât primeşte ajutoare şi de la budişti. De peste douăzeci de ani trăiesc şi eu acolo. Sunt circa şaptezeci de orfani, inclusiv şi handicapaţi grav care au nevoie constantă de îngrijirile noastre. În fiecare zi sunt cu aceşti copii. Sunt 26 de surori care ajută. Suntem susţinuţi de donaţiile poporului, care aduce nu bani, ci bunuri materiale. Ceva primim şi de la guvern. Pentru mine această lucrare este cel mai important lucru, lucrul la care ţin mai mult. Este realitatea la care nu putem renunţa. Prin ea, toţi văd iubirea gratuită a lui Isus faţă de fiecare dintre noi. Şi pot să recunoască faptul că Biserica este prezentă în lume, precum şi în China, pentru a face bine tuturor".

Episcop Jja, şi dacă acest interviu vă va aduce probleme?

"Şi de ce? Dacă cineva va avea ceva de spus, voi încerca să explic cu simplitate că eu n-am vorbit împotriva nimănui. N-am folosit cuvinte pentru a condamna sau a critica pe nimeni. Eu doar am povestit istoria mea. Istoria unui sărman episcop catolic care trăieşte în China".

(După Vatican Insider, 2 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.