Roma: Rugăciune pentru unitatea creştinilor la Colegiul Pontifical "Pio Romeno"

În ultima zi a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, luni, 25 ianuarie 2016, Colegiul "Pio Romeno" a avut onoarea de a-i avea ca invitaţi la slujba Vecerniei pe Preasfinţitul Siluan, episcopul ortodox român al Italiei, pe Excelenţa sa Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, şi pe părintele Isidor Iacovici, capelanul celor două comunităţi româneşti de rit latin din Roma.

În cuvântul său, Preasfinţitul Siluan şi-a exprimat bucuria de a participa pentru prima dată la o Vecernie celebrată de o comunitate catolică de rit bizantin, observând că diferenţele, în comparaţie cu slujba ortodoxă, sunt de ordin strict terminologic. Este providenţial, spunea episcopul, că Biserica orientală îl aminteşte astăzi pe sfântul Grigore Teologul, un apărător redutabil al dreptei credinţe, adică al unei ortodoxii de respiraţie catolică, universalistă. Ar fi bine dacă am cere mijlocirea acestui sfânt pentru ca românii să primească darul unităţii religioase, iar întreaga lume să întoarcă un curs al unei fragmentări accelerate. În fond, vom fi judecaţi împreună şi nu vom avea nicio şansă dacă vom merge acolo cu reproşuri faţă de greşelile istorice ale aproapelui nostru.

Există o şansă pe care Roma o oferă, a reluat Preasfinţitul, atingând astfel un punct nevralgic: ortodocşii şi catolicii de ambele rituri au ocazia de a arăta o unitate care în ţară nu este încă posibilă. Mizele interne, interesele mărunte, memoria colectivă împiedică nu doar o aproape utopică unitate sacramentală, dar şi un elementar simţ fratern sau câţiva paşi timizi pe calea colaborării. Remarca Preasfinţitului Siluan aduce astfel aminte de problematica relaţie dintre misiunea Bisericii şi logica teologico-politică a funcţionării unei naţiuni.

André Scrima, amintea ambasadorul Bogdan Tătaru-Cazaban, spunea că inversul luciferic al unităţii este trăirea izolată a darurilor Spiritului, iar începutul extazului - ek-stasis, ieşirea din sine - este dat de actul prin care facem loc în rugăciune celuilalt. Se poate scrie mult şi lacrimogen despre ecumenism, într-un dosar istoric în care progresele ultimilor cincizeci de ani sunt îngemănate cu amare treziri la realitate. Dar dacă este ceva ce putem învăţa din această mişcare, este faptul că un creştin nu trebuie să-şi facă iluzii, imitând ridicolul umanismului secular. Şi aceasta pentru că este om al speranţei, ca aşteptare a ultimului act divin, Parusia. "Lumină lină a sfintei Slave a Tatălui ceresc, Isuse Hristoase... Cade-se în toată vremea să fii lăudat de glasuri cuvioase" am cântat la Vecernie. În lauda pură suntem deja uniţi, iar viaţa noastră "este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Col 3,3). Dinspre veşnicie Biserica-Mireasă este salvată de Mirele ei, iar rănile ei istorice, din timp, nu mai sunt.

Alin Vara

Mai multe imagini de la acest eveniment sunt disponibile pe site-ul Colegiului "Pio Romeno": www.pioromeno.com.

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 30.