Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie! Consideraţii omiletice pentru duminica II din Advent

O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.

A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers până la prima farmacie.

A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.

În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.

"Ce anume doreşti?" a întrebat farmacistul pe un ton iritat. "Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani" - a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.

"De fapt doresc să vorbesc cu dumneavoastră despre fratele meu" - a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. "Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol".

"Poftim?" - a întrebat farmacistul.

"Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?

"Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta" a spus farmacistul, înmuiat un pic.

"Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă".

Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: "De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?"

"Nu ştiu" - a spus fetiţa. "Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei".

"Câţi bani ai?" - a întrebat bărbatul.

"Un dolar şi 11 cenţi" a răspuns încet. "Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi".

"Ce coincidenţă!" - a zâmbit bărbatul. "Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi".

A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus: " Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie".

Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neurochirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.

"Acea operaţie a fost un adevărat miracol" - a şoptit mama. "Mă întreb cât o fi costat?"

Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul... un dolar şi 11 cenţi... plus credinţa unui mic copil....

Oare cât costă un miracol pentru viaţa noastră? Avem noi cele necesare pentru a primi un miracol?

Miracolul nostru este viaţa nouă pe care ne-a adus-o Cristos, iar economiile care să ne permită să primim acest miracol este credinţa. Fetiţa inocentă din povestioară, a adus ce a avut pentru a obţine un miracol. Noi de ce nu am duce tot ce avem şi suntem în faţa lui Cristos pentru a-i cere miracolul vieţii celei noi? Ea a oferit ce a avut şi, mai mult, s-a angajat să mai aducă pe viitor. Convertirea noastră începe de la acest punct. Mai întâi oferim ce avem, apoi ne angajăm să ne implicăm şi mai mult pentru a putea creşte în credinţă, iar Dumnezeu vine cu harul său şi umple lipsurile noastre, după cum ne spune evanghelia de astăzi: "Orice vale va fi umplută şi orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu".

A fi creştin, adică uncenic al lui Cristos, nu înseamnă doar a ţine cele zece porunci, a participa la sfânta Liturghie şi a recita rugăciuni. Dacă ar fi astfel, atunci viaţa creştinului ar fi una tristă şi sterilă. Poruncile, Liturghia şi rugăciunile au menirea de a ne întări şi hrăni credinţa. Pornind de aici fiecare îşi constuieşte propria viaţă. Imaginaţia fiecărui om este atât de bogată încât îi oferă acestuia posibilitatea de a-şi trăi viaţa în mod propriu. Pornind de la credinţa sa, omul poate colora această lume în stilul propriu.

Cu siguranţă fiecare om are momente în viaţă când simte nevoia de a schimba ceva la el, de a fi mai bun. Provocările şi anturajul în care trăim ne pot determina uneori să facem alegeri pe care poate mai târziu le regretăm. Adventul este o bună ocazie de a pune punct la ce a fost până acum şi de a începe un capitol nou în viaţa noastră.

În evanghelie am citit despre Ioan Botezătorul care propovăduia un botez al convertirii. În această propoziţie este rezumată întreaga viaţă a lui Ioan. El a fost înainte-mergătorul lui Isus, acordând inimile poporului israelit cu inima lui Dumnezeu. Misiunea lui Ioan a fost aceea de "a ara" sufletele oamenilor din timpul său, pline de "plante sălbatice", pentru ca atunci când Mesia va arunca sămânţa împărăţiei lui Dumnezeu, aceasta să găsească un teren fertil şi să-i permită să încolţească. Dacă vrei să cultivi ceva, mai întâi cureţi pământul. Trupul nostru este pământ şi este nevoie ca Dumnezeu să-l cureţe pentru a ne transmite mesajul său.

Numele Ioan înseamnă: "Dumnezeu a avut milă!" Printr-un simplu nume Dumnezeu a transmis mesaje poporului său că a privit la el şi că îl va vizita curând. Ioan va fi glasul celui care strigă în pustiu, îndreptaţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui. În pustiul vieţii noastre Ioan strigă şi astăzi şi ne invită să pregătim calea Domnului pentru a putea să-l primim. Întrebare: noi ne convertim?

Un alt motiv pentru a ne converti este începerea Anului Milostivirii. Marţi, 8 decembrie, la Vatican, Sfântul Părinte papa Francisc va deschide oficial anul jubiliar dedicat milostivirii lui Dumnezeu. În Misericordiae vultus, documentul de proclamare a noului an jubiliar, papa spune: "Milostivirea este calea care îl uneşte pe Dumnezeu cu omul, pentru că deschide inima la speranţa de a fi iubiţi pentru totdeauna în pofida limitei păcatului nostru (Misericordiae vultus, nr. 2).

Există oameni care atunci când păcătuiesc se consideră atât de pătaţi în faţa lui Dumnezeu, încât singuri hotărăsc să se îndepărteze de el. Se consideră nevrednici de a primi iertarea lui Dumnezeu. Anul Milostivirii ne aduce aminte că Dumnezeu este nemărginit de bun şi milostiv şi doreşte ca toţi oamenii să se bucure de viaţă.

Există totuşi oameni, pentru care expresia "viaţa nouă în Dumnezeu" nu le spune nimic. Astăzi simţirea a căpătat întâietate faţă de orice altă facultate. Ea a devenit criteriu unic al gândirii, al voinţei şi al acţiunilor noastre. Silvano Fausti, preot iezuit, afirmă în cartea sa "Prilej sau ispită" că astăzi "Ideologiilor le succed simţologiile". Acest lucru înseamnă că presupusele evidenţe de până acum, au cedat loc multitudinilor de sensibilităţi care duc la un mediu în care este greu să distingi adevărul de fals, binele de rău. Pentru a nu cădea în prăpastia arbitrarului - spune acelaşi autor - este nevoie de o simţire obiectivă, care să nu corespundă doar sentimentelor noastre, ci realităţii.

Atunci când omul este interesat doar de ceea ce simte el, uită de cel care îi este alături. Astfel fiecare om devine o insulă izolată şi creşte în egoismul său. La acest lucru se referă Sfântul Părinte când vorbeşte despre "globalizarea indiferenţei". Sfinţii Părinţi ne învaţă că ne naştem separat, dar ne mântuim împreună.

"Viaţa nouă în Dumnezeu" înseamnă realizarea faptului că noi oamenii suntem chemaţi să facem din această lumea o familie. Anul Milostivirii ne îndeamnă să nu mai rătăcim singuri în această lume, ci să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să contribuim şi noi la o lume mai bună, mai frumoasă şi mai dreaptă. Dacă cineva consideră că nu are de ce să se convertească, atunci să se gândească la societatea în care trăieşte. Dacă simte că ceva trebuie schimbat, să înceapă de acolo şi treptat va descoperi calea convertirii. În acest An Sfânt, accentul se pune pe "Glabalizarea solidarităţii". Împăcarea cu Dumnezeu este esenţială pentru a face acest lucru, dar este sterilă dacă nu schimbă nimic la noi.

Al treilea motiv pentru care ar trebui să ne convertim şi să schimbăm ceva la noi este ziua de astăzi, când îl sărbătorim pe sfântul Nicolae. Primim cadouri şi facem cadouri, dar inima noastră dăruieşte ceva. Obişnuim să dăm ceea ce este în afara noastră, dar ştim să dăm ceva care este al nostru? Sfântul Nicolae a ajutat mulţi oameni din timpul său şi în toate gesturile sale se vedea iubirea şi grija pastorală faţă de cei încredinţaţi lui. Să căutăm şi noi astăzi să transmitem iubirea noastră faţă de cei din jurul nostru: soţie, soţ, copii, prieteni, vecini şi toţi oamenii pe care îi întâlnim. Când ne schimbăm comportamentul şi suntem mai atenţi la nevoile celor din jurul nostru, atunci se văd primele semne ale convertirii noastre. De aceea se poate spune cu certitudine: "Convertirea mea începe acum!"

Fiind în timpul Adventului, aproape de începerea Anului Milostivirii şi în ziua sfântului Nicolae să începem convertirea noastră, iar Domnul ne va lua de mână şi ne va spune asemenea doctorului din povestioară: "Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie!"

Pr. Claudiu Bulai

lecturi: 37.