Este noaptea în care veghează întreaga creaţie

De la Adam la Cristos în imnurile lui Efrem Sirul

De Manuel Nin

Diferitele tradiţii liturgice creştine, din Orient şi din Occident, duminica sau în zilele care preced imediat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu, citesc ca pericopă evanghelică genealogia lui Cristos din Evanghelia după sfântul Matei. Efrem Sirul, în primul dintre cele 28 de imnuri ale sale despre Crăciun, face o adevărată lectio divina a acestor pagini evanghelice. Este vorba despre un imn destul de lung, nouăzeci şi nouă de strofe, în care Efrem pune în scenă personaje şi fapte veterotestamentare pentru a ajunge la ultima dintre strofele în care cântă întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Caracterul cristologic al întregului imn este ritmat şi de versetul refren cântat între una şi cealaltă dintre strofe: "Mărire ţie, Fiul Creatorului nostru".

Un prim grup de strofe, de la unu la unsprezece, propune figura diferiţilor profeţi care au vestit întruparea şi naşterea Fiului lui Dumnezeu: Isaia, Mihea, Iacob, David, devin pentru Efrem începutul seriei lungi de personaje şi de fapte veterotestamentare care duc la Cristos. Într-un fel, Efrem pune primii din lunga ceată care priveşte la Cristos pe cei care deja în Vechiul Testament au fost inspiraţi de Duhul Sfânt pentru a-l vesti în profeţie: "Această zi, Doamne, i-a făcut să se bucure pe regi, pe preoţi şi pe profeţi, pentru că în ea s-au împlinit cuvintele lor. De fapt, astăzi Fecioara l-a născut pe Emanuel la Betleem. Cuvântul rostit de Isaia astăzi a devenit realitate. Astăzi s-a născut un prunc, numele său este minunăţie. Este chiar o minunăţie a lui Dumnezeu ca s-a manifestat ca un prunc". Apoi, de-a lungul a aproape cincizeci de strofe, de la 12 la 60, Efrem desfăşoară cântarea printr-o serie de figuri şi de fapte luate din vechiul legământ care sunt prefigurarea, tipul lui Cristos; şi poetul face asta punând în paralel faptul petrecut în cartea biblică prin acel "astăzi" care face prezentă mântuirea care se împlineşte în Cristos însuşi: "Adam a pus corupţia asupra femeii ieşite din el. Astăzi ea a dezlegat corupţia sa născându-i-l pe Mântuitorul. Un pământ virgin l-a născut pe Adam, conducătorul pământului. Astăzi o fecioară l-a născut pe Adam, conducător al cerului". Efrem aproape fără soluţie de continuitate leagă personajele biblice, în special luate din Cartea Genezei, cu opera mântuitoare a lui Cristos, a căror prefigurare adevărată sunt ele: "Set, luând locul lui Abel, privea spre Fiul ucis, care prin propria ucidere a scos sabia introdusă în creaţie. Cei doi fraţi care l-au acoperit pe Noe priveau spre unicul-născut al lui Dumnezeu, care avea să vină ca să acopere goliciunea lui Adam". Şi în parcursul său prin figurile biblice, punând în paralel vechiul şi noul legământ, Efrem îi duce pe Moise şi pe Ilie la scena schimbării la Faţă a lui Cristos: "Moise şi Ilie l-au văzut pe Fiul. Cel blând s-a înălţat din adâncuri, iar zelotul a coborât din înălţime: l-au văzut pe Fiul la mijloc. Ei au fost simbol al venirii sale. Moise a fost tipul celor morţi şi Ilie tipul celor vii, care zburau în întâmpinarea lui la venirea sa". Imnul lui Efrem, aproape într-un dute-vino, după Ilie se întoarce la Adam şi Eva şi la primele capitole din Geneză, pentru a repropune o lectură în mod clar cristologică şi ecleziologică a lor: Adam alungat şi readus în paradis: arca lui Noe, tip al Bisericii: "Adam l-a aşteptat pe el, pentru că el este Domnul heruvimului şi numai el l-a fi putut face să intre şi să locuiască sub ramurile pomului vieţii. Şi arca animalelor, tipul său privea spre Domnul nostru, care avea să construiască sfânta Biserică în care găsesc refugiu sufletele". Efrem subliniază cum Duhul Sfânt e cel care luminează lunga ceată de figuri biblice pentru ca ei să privească spre Cristos care vine: "Duhul Sfânt care este în ei, contemplând liniştit prin ei, îi determina să-l vadă, graţie lui, pe Mântuitorul pe care ei îl doreau".

De la strofele 61 la 81, Efrem introduce în imn tema vegherii care ar trebui să marcheze viaţa creştinilor în aşteptarea Mântuitorului, care este adevăratul veghetor, care nu doarme niciodată. Efrem va dezvolta imagini cu adevărat frumoase în care pune în paralel faptul aşteptării, al vegherii, cu aceia şi acela care sunt adevăraţii veghetori: Cristos este adevăratul veghetor asupra creştinilor, asupra Bisericii; îngerii, păstorii, călugării, toţi creştinii sunt cei care în veghere aşteaptă pe "adevăratul veghetor": "Veghetorii astăzi sunt în bucurie, pentru că a venit veghetorul ca să ne trezească. Cine va dormi în această noapte în care veghează întreaga creaţie? Adam a introdus în creaţie somnul morţii prin păcat, a coborât astăzi veghetorul ca să ne trezească din toropeala păcatului". Efrem în ultima serie de strofe prezintă o întreagă succesiune de virtuţi proprii ale creştinului, într-o lungă listă introdusă din nou de cuvântul "astăzi": "Astăzi Maria ascunde în noi drojdia lui Abraham. Să iubim şi noi pe săraci aşa cu el i-a iubit. Astăzi cade în noi fermentul lui David, cel îngăduitor. Fiecare dintre noi să fie milostiv aşa cum a fost el faţă de Saul". Şi apoi de-a lungul ultimelor zece strofe ale imnului, Efrem în acest "astăzi" al naşterii Fiului lui Dumnezeu întrupat pictează viaţa nouă care provine din ea: "Astăzi să nu fie nici întuneric, nici mânie, nici orgoliu, ci să-i facem părtaşi pe săraci de propriile bunuri. Astăzi este imprimată divinitatea în omenitate, pentru ca şi omenitatea să fie gravată în sigiliul divinităţii".

(După L'Osservatore Romano, 24 decembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.