Lucrările Sinodului. Milostivirea care trebuie trăită

Un tren în mişcare care nu se opreşte. Este imaginea folosită de un părinte sinodal pentru a descrie riscul de a trece pe lângă atâtea realităţi umane fără a pune în act milostivirea necesară. O temă, aceea a milostivirii, la care s-a făcut referinţă din mai multe părţi, în a cincea şi a şasea întrunire generală, desfăşurate în după-amiaza de vineri 9, respectiv în dimineaţa de sâmbătă 10 octombrie 2015, în prezenţa papei Francisc.

În timpul întrunirii de sâmbătă, 10 octombrie 2015, cei 253 părinţi sinodali prezenţi, sub preşedinţia cardinalului Napier, au terminat a doua parte din Instrumentum laboris şi au început-o pe a treia despre tema: "Misiunea familiei astăzi". Printre cei care au intervenit, cardinalii Parolin, Montenegro, Ryłko, Thottunkal, Blázquez Pérez şi arhiepiscopii Gómez, Pontier, Takami. La recitarea Orei a treia, arhiepiscopul Ioannis Spiteris a ţinut omilia, avertizând cu privire la riscul de a considera sfinţenia ca primatul jertfei, al cultului exterior, în loc de a o trăi ca ascultare iubitoare faţă de Dumnezeu mărturisită de porunca iubirii reciproce.

În discuţia care a urmat a revenit de mai multe ori referinţa la milostivire. Care trebuie considerată o lucrare de mântuire şi nu de pierzare, pentru că în ea este cuprinsă dreptatea cea mai mare. De aici invitaţia adresată Bisericii ca să nu ajungă prizonieră a unei imagini stereotipate care s-o reprezinte ca o "comunitate a nu-ului". Este semnificat, s-a afirmat, că Isus n-a definit termenul milostivire, ci a arătat-o concret cu însăşi viaţa sa. Pe de altă parte, s-a insistat şi asupra necesităţii de a nu contrapune milostivirea şi dreptatea, milostivirea şi adevărul. Şi aici referinţa directă a fost la chestiunea indisolubilităţii căsătoriei şi la deschiderile pastorale faţă de divorţaţii recăsătoriţi civil. Biserica, s-a spus, nu se poate lăsa condiţionată nici de sentimente de falsă compasiune faţă de persoane, nici de modele greşite de gândire, chiar dacă sunt răspândite în societate.

Din multele experienţe prezentate în timpul intervenţiilor a reieşit cadrul situaţiei familiilor în diferitele continente, cu aşteptările lor, dificultăţile lor şi potenţialităţile lor. Îndeosebi, a fost pus accentul asupra necesităţii de spiritualitate mai mare, de rugăciune şi de interioritate. Un posibil răspuns la criza familială ar putea veni chiar de la cuvântul lui Dumnezeu, pentru că în faţa lui familia descoperă pe deplin sensul căsătoriei. Pentru aceasta, soţii trebuie să înveţe să se lase luminaţi de lumina Evangheliei fără să se lase influenţaţi de ideologiile momentului. Tocmai pentru a nu fi omologată cu modelele dominante, a fost reafirmat că familia este în centrul atenţiilor pastorale ale Bisericii. Care, respectând rolurile, solicită guvernele datorită întârzierilor grave ale politicilor familiale, şi în sistemele sociale considerate mai avansate. Îndeosebi, ea atrage atenţia publică referitor la necesitatea unei administrări mai egale a bunurilor comune şi a mediul. Apoi invită să se reflecteze mai serios cu privire la graba anumitor adaptări normative care se referă la specificul legăturilor personale şi sociale.

Discuţia cu privire la a treia parte din Instrumentum laboris a fost precedată de mărturia lui Penelope şi Ishwarlal Bajaj, pereche hindusă-creştină din dieceza de Mumbai din India, care au subliniat că libertatea religioasă a deschis calea spre rodnicia căsătoriei lor. Apoi cardinalul Napier a amintit că în această fază a dezbaterii atenţia va fi concentrată asupra raportului dintre familie şi evanghelizare, familie şi formare şi familie şi însoţire eclezială.

În cursul intervenţiilor de vineri după-amiază, 9 octombrie 2015, în timpul celei de-a cincea întruniri generale, desfăşurate în prezenţa papei Francisc şi sub preşedinţia cardinalului Damasceno Assis, confruntarea s-a concentrat asupra familie considerate ca o şcoală, o forţă misionară, o vocaţie, dar şi ca expresia cea mai completă de solidaritate între membrii care o compun. În prezenţa a 249 de părinţi sinodali, au fost rostite 23 de intervenţii programate şi 18 libere. Printre alţii, au luat cuvânt cardinalii Tauran, Tagle, Müller, Poli, Sistach, Nichols, arhiepiscopii Chimoio, Smith, Paglia, episcopul Solmi, şi călugării Nicolás Pachón şi Janson.

Una dintre propunerile reieşite din discuţie a fost aceea de a celebra un presinod pentru fiecare continent, dată fiind diversitatea de culturi, tradiţii, politici şi geografii. Pe de altă parte, s-a afirmat şi că familia se bazează pe elemente valide şi valori aprobate în alte tradiţii religioase. Pentru acest motiv, ea este un loc privilegiat pentru a dezvolta un dialog rodnic. Dincolo de orice, în societăţile noastre tot mai globalizate, contribuţia pe care familia poate să o ofere înţelegerii şi integrării este esenţială. De fapt, tocmai familiile creştine sunt cele care intră în contact cu persoane de alte religii şi de aceea oferă prima mărturie a primirii comunităţii creştine. În acest context, n-a lipsit un gând îndreptat spre familiile constrânse să părăsească propriile case din cauza violenţelor, a căutării de siguranţă şi a unor oportunităţi mai bune de viaţă.

În orice caz, a fost reafirmat că familia nu este numai obiect de evanghelizare, ci este şi o şcoală în care se învaţă valorile pe care trebuie să se întemeieze societatea. Reflexele a ceea ce se întâmplă în ea se repercutează în cotidianitate. Aşadar, dacă o familie este coruptă se corupe şi societatea.

Acelaşi lucru este valabil pentru capacitatea familiei de a veni în ajutorul celor care sunt în suferinţă. Pentru aceasta, ea trebuie să se deschidă în exterior şi să îngrijească rănile celorlalte familii. O deschide deosebit de necesară: şi asta este ceea ce mulţi aşteaptă de la sinod, invocând un stimulent decisiv pentru a recunoaşte forţa misionară a familiei.

S-a notat şi că Biserica însăşi este o familie care ar trebui să aibă aceleaşi atitudini faţă de bărbaţii şi femeile care au nevoie de iubire: divorţaţi, cupluri de fapt, poligami şi toţi cei care se simt excluşi. Părinţii sinodali au fost invitaţi să se uite cu compasiune la cei cărora le este foame de milostivire.

Accentul asupra formării la căsătorie a fost pus de diferiţi părinţi. Au fost cei care au invitat să se instituie şase luni de "noviciat" pentru perechile care vor să se căsătorească în biserică, tocmai pentru ca să poată urma un program de însoţire în vederea proiectului lor de viaţă comună. Există deja o experienţă asemănătoare într-o parohie din Tokyo, unde creştinii căsătoriţi îi însoţesc pe logodnici timp de şase luni.

Părinţii sinodali începuseră să reflecteze asupra celei de-a doua părţi din Instrumentum laboris deja vineri înainte de amiază, la încheierea celei de-a patra întruniri generale. Au fost unsprezece intervenţii între care cele ale cardinalilor Vingt-Trois, Rivera Carrera, Scherer şi Wuerl, şi ale arhiepiscopilor Bessi Dogbo şi Palma. Printre temele abordate: căsătoria indisolubilă între bărbat şi femeie, ca vocaţie autentică a Bisericii, familia ca subiect misionar, protagonistă a noii evanghelizări şi loc privilegiat pentru a experimenta iubirea lui Dumnezeu care mântuieşte, un semn concret de mântuire şi de speranţă într-o lume marcată de atâtea zone de umbră, crize şi contradicţii. În cursul intervenţiilor a fost subliniat că atunci când se vorbeşte despre vocaţie, nu întotdeauna suntem conştienţi că este căsătoria una dintre căile privilegiate de răspuns la chemarea universală la sfinţenie; însă trebuie făcut în aşa fel încât această conştiinţă să crească, pentru ca soţii "să nu se poată mulţumi cu o viaţă mediocră".

În mai multe rânduri părinţii au reafirmat pe de o parte valoarea indisolubilităţii căsătoriei, pe de altă parte importanţa de a avea mereu o atitudine de răbdare şi de milostivire faţă de cel care nu împărtăşeşte sau nu reuşeşte să trăiască pe deplin ceea ce este vestit de Biserică. Aşadar, trebuie avut "curaj, insistenţă, speranţă", dar mai ales milostivire.

(După L'Osservatore Romano, 11 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 13.