Iaşi: Sărbătoarea hramului comunităţii "Sfânta Tereza"

Duminică, 4 octombrie 2015, la Liturghia de la ora 11.00, întreaga noastră comunitate a intrat în sărbătoare. Deşi pregătirile au început cu mult timp înainte, acest eveniment fiind precedat de minunata aniversare a sfinţirii bisericii şi a consacrării altarului, precum şi de sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, harul s-a împărţit mai din belşug odată cu intrarea preoţilor în biserică în această binecuvântată zi, pe versurile de iubire faţă de sfânta noastră patroană: "Cu ochii plini de milă / priveşte blând din ceruri / spre noi, Tereză sfântă / a Pruncului Isus".

Cu toate că şi de-a lungul săptămânii trecute un număr frumos de persoane consacrate şi credincioşi a participat la momentele aniversare, organizate atât de minuţios, acest eveniment a reunit în jurul altarului, alături de părintele paroh Petru Sescu, nu mai puţin de 17 preoţi, un seminarist şi un elev de la seminarul liceal (ambii originari din parohia noastră), care au dorit, împreună cu ministranţii şi cu ceilalţi membri ai parohiei, să îi aducă laudă lui Dumnezeu pentru modul extraordinar în care a lucrat în sufletul micii Tereza, acordându-i marea onoare de a fi ridicată la cinstea altarelor şi de a fi patroana mult iubită a comunităţii noastre.

Aşa cum a explicat părintele predicator Cornel Cadar, de cum intrăm în biserica noastră, suntem introduşi în minunata viaţă a sfintei Tereza a Pruncului Isus, prin statuia ei, dar, mai ales, prin vitralii, care ne prezintă începuturile vieţii ei de credinţă. Provenind dintr-o familie cu părinţi sfinţi, care vor fi canonizaţi chiar peste câteva zile, la 18 octombrie, Tereza a fost cea mai mică din cei nouă copii, dintre care patru au murit de mici. Toate cele cinci surori rămase au intrat în mănăstire. Tereza a făcut acest pas la vârsta cea mai fragedă, de doar 15 ani, căci, aşa cum ea însăşi povesteşte, ardea de mult de focul iubirii lui Dumnezeu.

"Să descoperim legătura dintre Evanghelie şi sfânta Tereza, ne-a îndemnat, la început, părintele Cadar. Mântuitorul spune: «Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor» (Matei 18,3). Copiii sunt cei care, de obicei, învaţă de la părinţi, dar Evanghelia ne spune invers. Ce înseamnă oare aceasta?" Şi, răspunzând, a adăugat mai departe: "Există cel puţin două direcţii prin care noi, oamenii, am putea să îi imităm pe copii: prima este uimirea sau mirarea. Copiii, la o anumită vârstă, sunt uimiţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor; întreabă de ce iarba este verde, de ce soarele nu pică pe noi când se împiedică... în autobiografia ei, «Istoria unui suflet», sfânta Tereza ne spune că, încă de când era mică, era uimită de părinţii ei; de felul cum, în după-amiezile de duminică, tatăl le lua pe fiicele lui pe genunchi şi intona cântece de laudă către Dumnezeu, iar, la sfârşit, urca cu ele în camera lor şi se rugau împreună. Aceasta este uimirea faţă de Dumnezeu, care li se descoperă celor mici încă de la început, în primul rând prin părinţii lor, aceştia fiind datori să îi înveţe încă din copilărie adevărata trăire a vieţii de credinţă, a prezenţei Domnului în mijlocul lor".

Mai departe, părintele Cadar a relatat şi alte pasaje din autobiografia sfintei Tereza, în care ea descrie cum, mică fiind, rămânea uimită în faţa cerului care se întindea deasupra ei. Într-o bună zi, a descoperit că una dintre constelaţii avea forma literei T. Atunci, s-a întors spre părintele ei şi a exclamat cu bucurie: "Tată, uite, numele meu este scris în cer!" Dar, mai ales, mica Tereza era fascinată de sfânta Liturghie, întrebându-se de ce îi era sete lui Isus pe cruce şi dorind să îi astâmpere cumva, prin puterile ei, această nevoie asiduă. A oferit, astfel, o Liturghie pentru un condamnat la moarte, care s-a convertit în ultima clipă, datorită rugăciunilor ei, sărutând crucifixul, s-a angajat împreună cu surorile din mănăstire să se roage pentru misionari, cei care duc mai departe în lume cuvântul lui Dumnezeu şi, neîncetat, se întreba cum ar putea să facă mai mult bine, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru alţii. Simţea că vrea să fie misionar, preot, medic...iar, în cele din urmă, după îndelungate frământări, a ajuns la Scrisoarea întâi către Corinteni a sfântului apostol Paul, imnul dragostei, care, revelându-i frumuseţea celei dintâi virtuţi, a făcut-o să exclame: "Vocaţia mea este iubirea!" Spune Sfânta Tereza, în cartea ei: "Am înţeles că Biserica avea o inimă şi că această inimă ardea de iubire. Am înţeles că numai iubirea dădea vitalitate membrelor Bisericii, că, dacă iubirea s-ar fi stins, apostolii nu ar mai fi vestit evanghelia, martirii ar fi refuzat să-şi verse sângele [...] Eu m-am oferit lui Isus să fiu o minge mică pe care o baţi de pământ şi apoi să o strângi la piept".

Astfel, părintele Cadar ne-a îndemnat să îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le face mereu, din iubire: pentru pâinea de pe masă, pentru persoanele din jurul nostru, pentru că el este tot timpul alături de noi. Şi, în acest scop, al fundamentării sentimentului nostru de uimire în faţa iubirii lui Dumnezeu, a relatat o întâmplare trăită de prinţul Alexandru Ghica, care, în timpul detenţiei în închisorile comuniste, a fost dus de torţionarii săi prin oraşele din jur, să viziteze realizările şi mândria partidului: un complex de porci, o fabrică de fum...la final, aducându-i pe deţinuţi înapoi în închisoare, torţionarii le-au poruncit să le povestească şi celorlalţi ce au văzut pe afară. Unul dintre ei a spus că a văzut un complex, altul o fabrică...dar răspunsul prinţului Alexandru Ghica i-a şocat pe toţi; dintre toate, el a spus că a văzut o salcie înflorind. Pentru el, acesta era cel mai frumos lucru din acea scurtă călătorie, expresie a uimirii sale în faţa frumuseţii creaţiei lui Dumnezeu şi a sufletului său simplu. În acest fel trebuie să ne asemănăm noi cu copiii: printr-un suflet simplu, curat, care vede în orice lucru un prilej de bucurie şi de încântare.

"Iar al doilea pas pe calea copilăriei spirituale, ne-a explicat părintele Cadar, este conştientizarea faptului că avem nevoie de Dumnezeu. Copiii, dacă încep să se rătăcească, strigă după mamă şi tată. În viaţa sfintei Tereza a existat acelaşi principiu: era conştientă că depinde de hrana dată de Dumnezeu". Şi, astfel, părintele a povestit cum Tereza, la prima sfântă Împărtăşanie, era nespus de fericită pentru reuşita ei de a se uni profund cu Dumnezeu, în timp ce, la primirea Mirului, a simţit că a fost întărită să îl preamărească; cum găsea în Evanghelie tot ceea ce îi era necesar sufletului ei şi cum meditarea misterului Sfintei Treimi o făcea să înţeleagă cât de mult depinde de bunul Isus. Spunea că, indiferent dacă ar avea toate păcatele din lume, tot s-ar întoarce la Dumnezeu, pentru că ştia din Evanghelie cum a fost primit fiul risipitor. Chiar şi ultimele ei cuvinte, pe patul de moarte, au fost: "Ah, îl iubesc! Dumnezeul meu, te iubesc!"

"Aşadar, a încheiat părintele Cadar, trebuie şi noi, asemenea sfintei Tereza, să decidem ce anume vrem să facem cu viaţa noastră. Putem sădi pomi, putem construi case, o putem consuma în mâncare şi băutură şi să o terminăm repede... dar putem, pe de altă parte, să o investim în alţii, să luăm mereu decizii care să ne ducă spre cer".

În continuarea Liturghiei, credincioşii au adus la altar jertfe de mulţumire, sub forma pâinii, a coşurilor cu fructe şi a lumânărilor aprinse, semn al belşugului venit din cer şi al credinţei noastre, iar sfânta Împărtăşanie a fost un moment special de comuniune cu Dumnezeu pentru un număr mare de credincioşi, care au primit, din mâinile preoţilor de la altar, hrana atât de trebuincioasă sufletelor lor.

La final, părintele paroh le-a mulţumit tuturor celor prezenţi atât la altar, cât şi în biserică şi, plin de bucurie, a revărsat o ploaie de binecuvântări peste toţi cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestui minunat eveniment. Împreună cu ploaia de trandafiri promisă de sfânta Tereza tuturor celor care o cinstesc, metaforă a harurilor pe care le va mijloci de la Dumnezeu pentru noi, aceste momente vin să ne umple viaţa de iubire, credinţă şi speranţă şi, în plus, în urma cuvintelor ascultate la predica din această zi, de uimire în faţa darurilor cu care suntem în permanenţă copleşiţi de Tatăl din cer.

Diana Bejan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 octombrie: Iaşi: Sărbătoarea hramului comunităţii "Sfânta Tereza"

lecturi: 8.