Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 9 septembrie 2015

Familia - 26. Comunitatea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Aş vrea astăzi să ne oprim atenţia asupra legăturii dintre familie şi comunitatea creştină. Este o legătură, ca să spunem aşa, "naturală", pentru că Biserica este o familie spirituală şi familia este o Biserică mică (cf. Lumen gentium, 9).

Comunitatea creştină este casa celor care cred în Isus ca izvorul fraternităţii dintre toţi oamenii. Biserica merge în mijlocul popoarelor, în istoria bărbaţilor şi femeilor, a taţilor şi a mamelor, a fiilor şi a fiicelor: aceasta este istoria care contează pentru Domnul. Marile evenimente ale puterilor lumeşti se scriu în cărţile de istorie şi rămân acolo. Însă istoria afectelor umane se scrie direct în inima lui Dumnezeu; şi este istoria care rămâne în veci. Acesta este locul vieţii şi al credinţei. Familia este locul iniţierii noastre - de neînlocuit, de neşters - la această istorie. La această istorie de viaţă deplină, care se va termina în contemplarea lui Dumnezeu pentru toată veşnicia în cer, dar începe în familie! Şi pentru aceasta este atât de importantă familia.

Fiul lui Dumnezeu a învăţat istoria pe această cale şi a străbătut-o până la capăt (cf. Evr 2,18; 5,8). Este frumos să ne întoarcem pentru a-l contempla pe Isus şi semnele acestei legături! El s-a născut într-o familie şi acolo "a învăţat lumea": o localitate, patru case, un sătuc de nimic. Şi totuşi, trăind timp de treizeci de ani această experienţă, Isus a asimilat condiţia umană, primind-o în comuniunea sa cu Tatăl şi în însăşi misiunea sa apostolică. Apoi, când a părăsit Nazaretul şi a început viaţa publică, Isus a format în jurul său o comunitate, o "adunare", adică o con-vocaţie de persoane. Aceasta este semnificaţia cuvântului "biserică".

În Evanghelii, adunarea lui Isus are forma unei familii şi a unei familii ospitaliere, nu a unei secte exclusive, închise: găsim în ea pe Petru şi Ioan, dar şi pe cel înfometat şi pe cel însetat, pe străin şi pe persecutat, pe păcătoasă şi pe vameş, pe farisei şi mulţimile. Şi Isus nu încetează să primească şi să vorbească cu toţi, chiar şi cu cel care nu se mai aşteaptă să-l întâlnească pe Dumnezeu în viaţa sa. Este o lecţie puternică pentru Biserică! Discipolii înşişi sunt aleşi pentru a se îngriji de această adunare, de această familiei de oaspeţi ai lui Dumnezeu.

Pentru ca să fie astăzi vie această realitate a adunării lui Isus, este indispensabil a reînsufleţi alianţa dintre familie şi comunitatea creştină. Am putea spune că familia şi parohia sunt cele două locuri în care se realizează acea comuniune de iubire care îşi are izvorul ultim în Dumnezeu însuşi. O Biserică într-adevăr conform Evangheliei nu poate decât să aibă forma unei case primitoare, cu uşile deschise, mereu. Bisericile, parohiile, instituţiile, cu uşile închise nu trebuie să se numească biserici, trebuie să se numească muzee!

Şi astăzi, aceasta este o alianţă crucială. "Împotriva «centrelor de putere» ideologice, financiare şi politice, să repunem speranţele noastre în aceste centre ale iubirii evanghelizatoare, bogate în căldură umană, bazate pe solidaritate şi participare" (Consiliul Pontifical pentru Familie, Gli insegnamenti di J.M. Bergoglio - Papa Francesco sulla famiglia e sulla vita 1999-2014 [Învăţăturile lui J.M. Bergoglio - Papa Francisc despre familie şi despre viaţă 1999-2014], LEV 2014, 189) şi chiar pe iertarea dintre noi.

A întări legătura dintre familie şi comunitatea creştină este indispensabil şi urgent astăzi. Desigur, este nevoie de o credinţă generoasă pentru a regăsi inteligenţa şi curajul pentru a reînnoi această alianţă. Familiile uneori se dau înapoi, spunând că nu sunt la înălţime: "Părinte, suntem o sărmană familie şi chiar un pic dezlânată", "Nu suntem capabili", "Avem deja atâtea probleme în casă", "Nu avem forţele". Acest lucru este adevărat. Dar nimeni nu este vrednic, nimeni nu este la înălţime, nimeni nu are forţele! Fără harul lui Dumnezeu, nu am putea face nimic. Totul ne este dat, dat în mod gratuit! Şi Domnul nu ajunge niciodată într-o nouă familie fără să facă vreo minune. Să ne amintim de ceea ce a făcut la nunta din Cana! Da, Domnul, dacă ne punem în mâinile sale, ne face să săvârşim minuni - dar acele minuni de toate zilele! - când este Domnul, acolo, în familia aceea.

Desigur, şi comunitatea creştină trebuie să-şi facă partea sa. De exemplu, a încerca să se depăşească atitudini prea directive şi prea funcţionale, a favoriza dialogul interpersonal şi cunoaşterea şi stima reciprocă. Familiile să ia iniţiativa şi să simtă responsabilitatea de a aduce darurile lor preţioase pentru comunitate. Toţi trebuie să fim conştienţi că credinţa creştină se joacă pe terenul deschis al vieţii împărtăşite cu toţi, familia şi parohia trebuie să săvârşească miracolul unei vieţi mai comunitare pentru întreaga societate.

La Cana, era Mama lui Isus, "maica bunului sfat". Să ascultăm noi cuvintele sale: "Faceţi ceea ce vă va spune" (cf. In 2,5). Dragi familii, dragi comunităţi parohiale, să ne lăsăm inspiraţi de această Mamă, să facem tot ceea ce ne va spune Isus şi ne vom afla în faţa miracolului, a miracolului de fiecare zi! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.