Cele două scrisori motu proprio prezentate în conferinţă de presă

Centralitate dublă

Centralitatea episcopului diecezan, abolirea dublei sentinţe conforme, proces scurt, reducerea timpilor şi pentru procesul ordinar, limitarea apelurilor la Sfântul Scaun şi a recursurilor în Signatura Apostolică. Acestea sunt noutăţile relevante ale celei de-a treia mari reforme - după acelea ale lui Benedict al XIV-lea şi Pius al X-lea - a procesului canonic pentru cauzele de declarare a nulităţii căsătoriei, care din 8 decembrie 2015 va intra în vigoare după cum este stabilit de cele două scrisori motu proprio ale papei Francisc, Mitis iudex Dominus Iesus şi Mitis et misericors Iesus.

Venind în întâmpinarea cererilor unanime venite de la conferinţele episcopale - reieşite în cursul ultimului sinod extraordinar al episcopilor - de a accelera procesele pentru declararea nulităţii, Papa a constituit la 27 august 2014 o comisie specială care să studieze soluţiile posibile. Cei care au ilustrat conţinuturile celor două Scrisori motu proprio au fost membri autoritari din acea comisie, în cursul conferinţei de presă desfăşurată în dimineaţa zilei de marţi 8 septembrie, în Sala de Presă a Sfântului Scaun. Împreună cu preşedintele, monseniorul Pio Vito Pinto, decan al Rota Romana, au intervenit cardinalul Francesco Coccopalmerio, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative şi membru al comisiei, precum şi arhiepiscopul Luis Francisco Ladaria Ferrer, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi exarhul apostolic de Atena pentru catolicii de rit bizantin, monseniorul Dimitrios Salachas; cu ei, şi cei doi secretari ai comisiei: monseniorul Alejandro W. Bunge, prelat auditor de la Rota Romana, şi franciscanul Nikolaus Schöch, promotor al justiţiei substitut de la Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice.

Reforma lui Francisc - aşa cum a subliniat monseniorul Pinto - are o "centralitate dublă: episcopul şi săracii". De fapt, episcopii sunt puşi în centrul noii normative care, implicând şi compunerea tribunalelor, prevede că Ordinariul diecezan este judecător în Biserica sa particulară şi că tribunalul poate să fie constituit chiar şi numai de el. Reies aici - a spus decanul de la Rota Romana - fidelitatea lui Francisc faţă de Conciliul al II-lea din Vatican şi respectul său profund faţă de principiul colegialităţii: "Papa investeşte pe încrederea faţă de episcopi". De la episcopi, în timpul sinodului extraordinar, a venit o cerere foarte precisă, Pontiful încredinţează episcopilor o misiune gravă şi preţioasă care este aceea - a mai specificat Pinto - de a avea o "deschidere onestă în suflet, minte şi inimă, faţă de masa săracilor". Şi când vorbeşte despre săraci, Francisc "vorbeşte şi despre divorţaţi, care sunt o categorie de săraci".

În unele detalii ale reformei a coborât cardinalul Coccopalmerio, descriind câteva noutăţi introduse, cum ar fi abolirea dublei sentinţe conforme care, de altfel, nu neagă posibilitatea de a face apel la sentinţă, chiar dacă tribunalul colegial, atunci când ar găsi în apel o intenţie în mod clar dilatorie, va putea să confirme cu decretul său sentinţa dată de prima instanţă. Graţie acestei inovaţii, alăturată de introducerea lui processus brevior (cu o cauză introdusă de ambele părţi şi dovezi evidente de nulitate clară), practica judecătorească va putea să se bucure de o accelerare însemnată.

În această privinţă, solicitat şi de întrebările jurnaliştilor, monseniorul Bunge a afirmat că pentru procesul ordinar se poate ajunge cu adevărat la nu mai mult de un an pentru sentinţă.

Reforma este voită şi pentru Bisericile orientale catolice; de aici alegerea celor două Scrisori motu proprio. O decizie, aceasta din urmă, care conform monseniorului Salachas arată în fapte cum conceptul despre Biserică ce "respiră cu doi plămâni" nu este deloc retoric. Intrând în subiectul reformei, exarhul a subliniat importanţa accelerării procedurilor procesuale care vine în întâmpinarea unuia dintre motivele majore de părăsire a Bisericii catolice din partea credincioşilor. Cu privire la centralitatea episcopului, monseniorul Salachas a subliniat că marea încredere dată păstorilor cere o angajare însemnată: episcopul - care, aşa cum afirmă sfinţii părinţi orientali, "este judecător şi medic" - va trebui să ştie să aplice akribeia şi oikonomia, adică rigoarea în administrarea dreptăţii şi milostivirea în evaluarea unei nulităţi care reiese clar din examinarea unei cauze. În orice caz, o misiune grea, pentru care exarhul a cerut ajutorul Scaunului Apostolic, pentru ca episcopii să poată fi formaţi pentru rolul lor.

Simplificarea procedurilor, eliminarea timpilor pentru a ajunge la sentinţă nu înseamnă că în doctrină se schimbă ceva cu privire la sacramentul căsătoriei. Arhiepiscopul Ladaria - "teolog printre canonişti" - a reafirmat indisolubilitatea căsătoriei şi legătura sa strânsă cu transmiterea vieţii. Dar tocmai conştiinţa deplină despre sacrament este, mai ales în ultimele timpuri, pusă în pericol de derivele societăţii contemporane. Iată deci că adesea se întâmplă să se apropie de sacrament fără a cunoaşte cu adevărat realitatea sa. De aceea este important a recunoaşte validitatea căsătoriei. Aşa cum s-a subliniat la deschiderea intervenţiei şi de cardinalul Coccopalmerio, procesele intervin "pentru a vedea dacă o căsătorie este nulă", adică inexistentă, şi desigur nu pentru a ajunge la "anularea unei căsătorii".

Această constatare, şi cu noile reguli, cere mereu o acurateţe absolută. Părintele Schöch, mulţi ani apărător al legământului, a precizat că nu este niciodată admisibil să se ajungă la declarări nedrepte ale nulităţii: pentru ele nu există niciodată "vreo confirmare legitimă în recurgerea la caritate sau la milostivire" pentru că acestea "nu pot face abstracţie de exigenţele adevărului". Făcând referinţă la cuvintele Papei Francisc, călugărul a amintit la sfârşit că "în spatele oricărei practici, al oricărei poziţii, al oricărei cauze, există persoane care aşteaptă dreptate". Şi dreptatea - a adăugat el - trebuie mereu "să fie conformă cu adevărul".

Din toate intervenţiile a reieşit satisfacţia faţă de un moment istoric de trecere care va atinge în profunzime viaţa concretă a atâtor persoane: "Acest proces - a spus monseniorul Bunge - i-a pus în centru pe credincioşi". Există desigur în asta conştiinţa unei munci intense şi dificile. De fapt, primirea deplină a reformei va avea nevoie de un pic de timp, a subliniat monseniorul Pinto, care a afirmat că şi din punctul de vedere al cheltuielilor procesuale, filozofia este aceea de a merge tot mai mult în întâmpinarea persoanelor şi de a ajunge să se garanteze gratuitatea.

Drumul este definit - monseniorul Pinto a afirmat că Papa Francisc a dus la împlinire o reformă care, în intenţii, fusese deja imaginată ca necesară de cardinalul Ratzinger mai înainte şi după aceea de Benedict al XVI-lea - şi angajarea este grea. Nu întâmplător, Pontiful a semnat reforma la 15 august, solemnitatea Ridicării la cer (sau a Adormirii) Mariei şi a voit ca ea să fie făcută cunoscută la 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Fecioarei. Şi ea va intra în vigoare la 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Pentru a o încredinţa Mariei, Mama milostivirii, la începutul jubileului extraordinar.

(După L'Osservatore Romano, 9 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.