Lespezi: Primiția pr. Iosif Șandoru, SJ
Pr. Iosif Șandoru, SJ, fiu al comunității parohiale din Lespezi, hirotonit preot în Biserica Calvaria din Satu Mare, sâmbătă, 29 august 2015, în Solemnitatea "Martiriului Sfântului Ioan Botezătorul", a celebrat prima sfântă Liturghie în comunitatea natală duminică, 6 septembrie 2015.
Întreaga comunitate parohială din Lespezi, îmbrăcată în haină de sărbătoare, a fost alături de părintele nou-sfințit, Iosif Șandoru, SJ, duminică, 6 septembrie 2015, la celebrarea primei sfinte Liturghii în satul natal, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Preoții. Alături de părintele primițiant a mai fost familia acestuia, preoții parohiei, preoți oaspeți din Societatea lui Isus, pr. Marius Taloș și pr. Florin Silaghi, prieteni și cunoscuți veniți din diferite colțuri ale țării.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Marius Taloș, SJ, responsabil regional al iezuiților din România, edificând sufletește întreaga comunitate, evidențiind importanța veșmintelor liturgice pe care preotul le îmbracă la fiecare sfântă Liturghie: alba, cingolul, stola și planeta, veșminte care îl diferențiază pe preot de restul credincioșilor, dar în același timp îl apropie de poporul lui Dumnezeu. A mai accentuat și simbolistica celor cinci săruturi pe care preotul le oferă în cadrul Liturghiei: sărutul altarului la începutul Liturghiei, sărutul Evangheliei, sărutul păcii, momentul împărtășaniei și sărutul altarului la sfârșitul Liturghiei, prin care preotul își ia rămas bun de la Cristos și se oferă în slujba oamenilor.
Emoționant a fost și momentul oferirii darurilor când familia a adus la treptele altarului daruri: pâinea și vinul împreună cu stola, crucifixul, lumânarea și buchetul de flori.
La sfârșitul Liturghiei, în semn de prețuire față de părintele primițiant, a urmat un moment artistic pregătit de copiii și tinerii parohiei, sub îndrumarea părintelui vicar, Iulian Roca, moment ce a constat într-o poezie și un cântec, reliefând darul inestimabil al sfintei Preoții, dar și nelipsitul cântec "Mulți ani trăiască!"
La rândul său, părintele primițiant a mulțumit bunului Dumnezeu pentru darul chemării la sfânta Preoție, mamei pentru darul vieții, fraților, surorilor și tuturor rudelor pentru susținere. De asemenea, un cuvânt de mulțumire a adresat părintelui paroh, Gheorghe Farcaș, pentru primirea călduroasă și plină de afecțiune, întregii comunități iezuite din România, tuturor preoților, surorilor, seminariștilor, corului, și nu în ultimul rând, comunității parohiale din Lespezi pentru sprijinul și rugăciunea din timpul formării lui spre Preoție.
Sărbătoarea a continuat și în cursul după-amiezii cu o agapă frățească la care a participat întreaga comunitate.
Luni dimineață, la ora 10.00, părintele Iosif a celebrat o sfântă Liturghie în semn de mulțumire față de comunitatea natală, dar și pentru toți binefăcătorii și răposații familiei.
"Preotul binecuvântează pe Dumnezeu împreună cu oamenii și pe oameni împreună cu Dumnezeu!"
Emil Gașpar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
6 septembrie: Lespezi: Primiția pr. Iosif Șandoru, SJ
lecturi: 34.