Belcești: Vizita PS Petru Gherghel
PS Petru Gherghel a vizitat Parohia Belcești din județul Iași, duminică, 12 iulie 2015. Excelența sa a prezidat sfintele Liturghii din Iosupeni și Belcești.
În zorii zilei de duminică, la ora 8.30, PS Gherghel a celebrat sfânta Liturghie la Iosupeni, filiala Parohiei Belcești, iar la ora 10.30 Excelența sa a prezidat Liturghia în biserica parohială din Belcești.
La sfintele Liturghii au participat, alături de Preasfințitul Petru, pr. Cătălin-Cristian Burcă, parohul comunității, pr. Claudiu Bulai și credincioși din localitate. La ambele celebrări, înainte de binecuvântarea finală, parohul, în numele celor prezenți, l-a felicitat pe Preasfințitul pentru cele trei jubilee sărbătorite anul acesta. După acest moment emoționant, Excelența sa a împărțit binecuvântarea finală.
La finalul sfintelor Liturghii au fost momente de dialog între PS Petru Gherghel și cei care au participat la celebrări. Excelența sa le-a mulțumit celor prezenți pentru urări și pentru gândurile bune și le-a dăruit fiecăruia câte o amintire cu fericitul Anton Durcovici sau cu Isus, Bunul Păstor.
Au fost momente de har în Parohia Belcești atât pentru comunitate, cât și pentru oaspetele special. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru această zi de duminică.
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 iulie: Belcești: Vizita PS Petru Gherghel
lecturi: 32.