Cacica: Liturghie de mulțumire a preoților nou-sfințiți
Preoții sfințiți la 24 iunie 2015 au celebrat o Liturghie de mulțumire marți, 28 iulie 2015, la ora 19.00, în sanctuarul marian de la Cacica. La celebrare au participat și pr. Cristian Pal împreună cu pr. Flavian Enășcuț - reprezentanți ai conventului din Cacica - precum și credincioși din Cacica.
Preoții din promoția 2015 care au absolvit Institutul Teologic din Iași, după ce au primit numirile din partea păstorului diecezei la sfârșitul sfintei Liturghii care a fost celebrată marți, 28 iulie 2015, la ora 10.30, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, s-au adunat în seara aceleași zile în biserica din Cacica pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darul primit și sfintei Fecioare Maria pentru grija maternă pe care a avut-o față de ei.
Bucuria revederii și entuziasmul cu care noii preoți pornesc la drum s-a văzut pe chipul fiecăruia. Această "Liturghie de primiție" în comunitatea din Cacica a fost o celebrare frumoasă și emoționantă atât pentru preoții din altar, cât și pentru toți cei prezenți în biserică. Simpatia și bucuria cu care credincioșii i-au înconjurat pe noii prezbiteri le-a arătat acestora cât de iubiți și prețuiți sunt preoții de către cei care formează poporul lui Dumnezeu.
Un gând special de mulțumire preoților și comunității din Cacica care au oferit posibilitatea noilor preoți de a celebra o Liturghie în acest loc de pelerinaj!
Tarciziu Erdeș
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
28 iulie: Cacica: Liturghie de mulțumire a preoților nou-sfințiți
lecturi: 26.