Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ad multos felicesque annos, Preasfințite Petru!

Anul 2015 este pentru Preasfințitul nostru episcop un triplu an jubiliar: seria jubileelor s-a deschis cu a 25-a aniversare a consacrării episcopale, la 1 mai, iar la 29 iunie a fost marcată cea de-a 50 aniversare a hirotonirii sacerdotale, în coincidență cu sărbătoarea onomastică. Ambele aniversări se încadrează în arcul celor 75 de ani, pe care păstorul diecezei i-a sărbătorit la 28 iunie.

O succesiune de aniversări pentru episcopul nostru, la care se asociază cu mare bucurie și profundă recunoștință întreaga comunitate diecezană în aducerea de mulțumire pentru toate darurile revărsate asupra păstorului nostru și a turmei ce i-a fost încredințată spre păstorire cu 37 de ani în urmă, la 21 februarie 1978.

În mod obișnuit ne adresăm felicitări cu ocazia diferitelor aniversări, folosind expresia latină "ad multos annos", o urare potrivită pentru toate "anotimpurile" vieții, care vrea să ne întărească în convingerea că Dumnezeu va fi mereu generos în a ne dărui încă mulți ani pentru a săvârși călătoria noastră pe acest pământ.

Aniversările Preasfințitului din acest an sunt și o ocazie de a contempla lucrările minunate pe care Domnul le-a făcut în viața Bisericii noastre locale prin slujirea sa de păstor al diecezei: sunt atâtea "flori" frumoase care au crescut în anii păstoririi sale în grădina comunității noastre diecezane, unele sunt foarte vizibile și sunt destinate să dăinuiască în timp (Seminarul, prezența numeroasă și activitatea preoților în slujirea pastorală, noile biserici, congregațiile și institutele de viață consacrată, deschiderea misionară a diecezei...), alte "flori", poate rămase invizibile, dar la fel de prețioase pentru că vor fi păstrate dincolo de timp, în veșnicie, în inima lui Dumnezeu. Sunt "florile" care au înmugurit odată cu primirea darului sfintei Preoții, cu 50 de ani în urmă, și care, prin diferitele responsabilități pastorale îndeplinite de Preasfințitul, au crescut și au contribuit la înfrumusețarea "grădinii" diecezei: ca preot vicar, profesor la Seminar, rector și apoi treapta episcopatului în coincidență cu redobândirea libertății pentru Biserică și pentru o activitate bisericească normală.

În spirit de credință, în timp ce ne bucurăm cu episcopul nostru în aducerea de mulțumire pentru multiplele slujiri îndeplinite în Biserică, trebuie să exclamăm și noi: "Cu adevărat, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi! Mari lucruri a făcut Domnul în viața comunității noastre diecezane prin slujirea sa generoasă!"

Împreună cu Preasfințitul Petru nu putem să nu ne amintim de frumoasa expresie a sfântului Ioan Paul al II-lea, la sărbătoarea celor 50 de ani de preoție, când exclama că sfânta Preoție este "dar și mister": "în adâncul inimii sale, orice vocație sacerdotală este un mare mister, este un dar care depășește infinit puterile omului. Fiecare dintre noi, preoții, simte acest lucru în mod clar în viața proprie".

Contemplând lucrarea minunată a lui Dumnezeu în comunitățile diecezei noastre, nu putem decât să-i mulțumim pentru darul de a ne fi dăruit un păstor după inima sa, un păstor apropiat de toți, prezent în mijlocul tuturor realităților atât de multiple în ultimii ani.

Suntem recunoscători Preasfințitului pentru că în anii slujirii ca preot și apoi ca episcop, în total o jumătate de veac, nu a încetat să participe activ la zidirea Bisericii locale și la ajutorarea poporului nostru creștin în a ridica ochii și inima spre cer, pentru a-și aminti că vocația tuturor este sfințenia lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor.

În numele întregii comunități diecezane prezentăm urările pentru cei 75 de ani de viață, dintre care 50 dăruiți lui Dumnezeu și Bisericii în sfânta Preoție, iar dintre aceștia 25 ca episcop, și împreună cu aceste urări cerem Domnului Cristos, păstorul cel bun, răsplata mângâietoare rezervată slujitorilor fideli ai Bisericii, o viață fericită și plină de roade.

Ad multos felicesque annos!

Aurel Percă,
episcop auxiliar


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat