Imens capital social

Sinodul şi o scrisoare a lui Maritain

De Gualtiero Bassetti

Uneori discursul public despre familie pare să fie un pic întunecat de stereotipuri care nu ajută să se înţeleagă pe deplin frumuseţea sa. La un tablou retoric şi superficial, care timp de mulţi ani a fost propus în publicităţi şi pe coperţile patinate ale revistelor, s-a alăturat în timp o serie de interpretări instrumentale şi ideologice ale familiei care i-au pus la îndoială chiar şi esenţa şi semnificaţia cea mai profundă.

Publicarea lui Instrumentum laboris a celei de-a paisprezecea adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor ne permite, în schimb, să putem privi cu sobrietate şi luciditate - deşi nu fără preocupare - la această magnifică realitate socială care rămâne, fără nicio îndoială, "pilastrul fundamental şi inevitabil al trăirii sociale". Familia, aşa cum a spus Papa la Torino, este înainte de toate o "bogăţie" inepuizabilă pentru societate. O bogăţie în care copiii sunt "forţa" pentru viitor şi bunicii "amintirea".

Izvor de speranţă, familia este însă şi o realitate rănită. Dar care este rana? Instrumentum laboris, printre multele solicitări pe care le sugerează, face lumină asupra unui aspect fundamental. Această rană a familiei este înainte de toate produsul unei mentalităţi individualiste care pare că s-a închistat în interiorul trupului societăţii şi o corodează dinăuntru. Este o mentalitate care pe de o parte a marginalizat dimensiunea lui "noi" în folosul unic al unui "eu" tot mai totalizator, şi pe de altă parte a ridicat dumnezeul ban ca singura busolă a propriei vieţi şi ca metru de judecată a vieţii celorlalţi.

Actualmente - şi o spun ca păstor - primul obstacol uriaş pe care îl întâlnesc tinerele cupluri se află în dificultatea existenţială de a se gândi şi de a fi o familie. De altfel, întregi generaţii de femei şi bărbaţi au crescut într-o societate în care totul aleargă repede, fără opriri şi fără momente de reculegere, în care orice bun material pare destinat să fie consumat cu aviditate şi în grabă şi unde chiar şi relaţiile umane par să fie destinate unui soi de expirare prefixată ca şi cum ar fi mâncare în cutie. De fapt, astăzi viteza cu care se trăiesc relaţiile dintre persoane se asemănă prea des cu timpul unei sărbători: o mare aşteptare iniţială, o întreţinere euforică, un rămas bun obosit.

În afară de asta, această mentalitate individualistă este, în acelaşi timp, cauză şi efect al unei economii care nu pune în centru demnitatea persoanei. Şi de fapt milioane de familii trăiesc într-un context paradoxal: pe de o parte, cei care trăiesc ca şi cum ar fi "nomazi productivi", înghiţiţi complet în vârtejul unei munci care ocupă toată ziua; pe de altă parte, cei care trăiesc ca precari, fără nicio certitudine pentru viitor. Ambele condiţii ameninţă demnitatea soţilor, ştirbeşte orice formă de relaţie şi sunt izvor de probleme în creşterea copiilor.

Tocmai din cauza acestor răni, trebuie făcut orice efort pentru a apăra şi a valoriza acel capital social imens al cărui titular este familia şi care reprezintă viitorul societăţii. Jacques Maritain, în îndepărtatul an 1965, într-o scrisoare adresată lui Paul al VI-lea, scria că în viitor tocmai familiile "cu viaţa lor" vor fi cele care "vor face prezentă Evanghelia" în lumea contemporană. După cum odinioară a fost rândul "mănăstirilor într-o lume ostilă şi devenită barbară, mâine familiile şi micile comunităţi de laici vor fi cele care vor construi o constelaţie de focare pentru a menţine vie flacăra credinţei şi a rugăciunii. În cel mai bun dintre cazuri - concludea el - aceste focare de lumină spirituală răspândite în lume vor deveni într-o zi ca fermentul care va face să dospească tot aluatul. În cel mai rău dintre cazuri vor constitui o diaspora mai mult sau mai puţin persecutată, graţie căreia prezenţa lui Isus şi a iubirii sale va locui, în pofida a toate, într-o lume apostată".

(După L'Osservatore Romano, 25 iunie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.