CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE FRANCISC
LA SARAJEVO (BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA)
(6 iunie 2015)

Întâlnire cu preoţii, călugăriţele, călugării şi seminariştii în catedrală

Am pregătit un discurs pentru voi, dar după ce am auzit mărturiile acestui preot, acestui călugăr, acestei călugăriţe, simt nevoia să vă vorbesc liber.

Ei ne-au povestit viaţa, ne-au povestit experienţe, ne-au povestit atâtea lucruri urâte şi frumoase. Încredinţez discursul - care este frumos - cardinalului arhiepiscop.

Mărturiile vorbeau de la sine. Şi aceasta este memoria poporului vostru! Un popor care uită memoria sa nu are viitor. Aceasta este memoria taţilor voştri şi a mamelor voastre în credinţă: aici au vorbit numai trei persoane, dar în spatele lor sunt atâţia şi atâtea care au suferit aceleaşi lucruri.

Iubite surori, iubiţi fraţi, nu aveţi dreptul să uitaţi istoria voastră. Nu pentru a vă răzbuna, ci pentru a face pace. Nu pentru a privi [la aceste mărturii] ca la un lucru straniu, ci pentru a iubi aşa cum ei au iubit. În sângele vostru, în vocaţia voastră, există vocaţia, există sângele acestor trei martiri. Şi există sângele şi există vocaţia atâtor călugăriţe, atâtor preoţi, atâtor seminarişti. Autorul Scrisorii către Evrei ne spune: Vă rog, nu uitaţi de înaintaşii voştri, cei care v-au transmis credinţa. Aceştia [îi indică pe martori] v-au transmis credinţa; aceştia v-au transmis cum se trăieşte credinţa. Însuşi Paul ne spune: "Nu uitaţi de Isus Cristos", primul martir. Şi aceştia au mers pe urmele lui Isus.

A relua memoria pentru a face pace. Câteva cuvinte mi-au rămas în inimă. Unul, repetat: "iertare". Un bărbat, o femeie care se consacră în slujba Domnului şi nu ştie să ierte, nu foloseşte. A ierta un prieten care ţi-a spus un cuvânt urât, cu care te-ai certat, sau o soră care este geloasă pe tine, nu este atât de greu. Dar a-l ierta pe cel care te loveşte, care te torturează, care te calcă în picioare, care te ameninţă cu puşca pentru a te ucide, acest lucru este dificil. Şi eu au făcut asta şi ei predică să se facă asta!

Un alt cuvânt care mi-a rămas este cel despre 120 de zile din lagărul de concentrare. De câte ori spiritul lumii ne face să-i uităm pe aceşti înaintaşi ai noştri, suferinţele înaintaşilor noştri! Acele zile sunt numărate, nu prin zile, ci prin minute, pentru că fiecare minut, fiecare oră este o tortură. A trăi toţi împreună, murdari, fără mâncare, fără apă, cu căldură sau cu frig, şi asta pentru atâta timp! Şi noi, care ne plângem când avem un dinte care ne doare, sau vrem să avem televizor în camera noastră cu atâtea comodităţi, şi care bârfim superioara sau superiorul când mâncarea nu este aşa de bună... Nu uitaţi, vă rog, mărturiile înaintaşilor voştri. Gândiţi-vă la cât au suferit aceste persoane; gândiţi-vă la cei şase litri de sânge pe care i-a primit părintele - primul care a vorbit - pentru a supravieţui. Şi faceţi o viaţă demnă de crucea lui Isus Cristos.

Surori, preoţi, episcopi, seminarişti mondeni, sunt o caricatură, nu folosesc. Nu au memoria martirilor. Au pierdut memoria lui Isus Cristos răstignit, unica noastră glorie.

Un alt lucru care-mi vine în minte este acel miliţian care a dat surorii para; şi acea femeie musulmană care acum trăieşte în America şi care a adus de mâncare... Toţi suntem fraţi. Şi acel om crud s-a gândit... nu ştiu ce anume a gândit, dar l-a simţit pe Duhul Sfânt în inima sa şi probabil s-a gândit la mama sa şi a spus: "Ia această pară şi nu spune nimic". Şi acea femeie musulmană mergea dincolo de diferenţele religioase: iubea. Credea în Dumnezeu şi făcea binele.

Căutaţi binele tuturor. Toţi au posibilitatea, sămânţa binelui. Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu.

Binecuvântaţi sunteţi voi, care aveţi aşa de aproape aceste mărturii: nu le uitaţi, vă rog. Viaţa voastră să crească cu această amintire. Eu mă gândesc la acel preot, căruia i-a murit tatăl când era copil, apoi a murit mama, apoi a murit sora, şi a rămas singur... Dar el era rodul unei iubiri, al unei iubiri matrimoniale. Gândiţi-vă la acea soră martiră: şi ea era fiica unei familii. Şi gândiţi-vă şi la franciscan, cu două surori franciscane; şi îmi vine în minte ceea ce a spus cardinalul arhiepiscop: ce anume se întâmplă grădinii vieţii, adică familiei? Un lucru urât se întâmplă: că nu înfloreşte. Rugaţi-vă pentru familii, pentru ca să înflorească în mulţi copii şi să fie şi multe vocaţii.

Şi în sfârşit, aş vrea să vă spun că aceasta a fost o istorie de cruzime. Şi astăzi, în acest război mondial, vedem atâtea, atâtea, atâtea cruzimi. Faceţi mereu contrariul cruzimii: să aveţi atitudini de duioşie, de frăţietate, de iertare. Şi purtaţi crucea lui Isus Cristos. Biserica, sfânta Maică Biserică, vă vrea aşa: mici, mici martiri, în faţa acestor mici martiri, mici martori ai crucii lui Cristos.

Domnul să vă binecuvânteze! Şi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc.

____________________

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez tuturor salutul meu afectuos şi îl extind la confraţii voştri şi surorile voastre bolnavi şi bătrâni care nu pot să fie aici, dar sunt cu noi spiritual. Îi mulţumesc cardinalului pentru cuvintele Puljić sale, precum şi sorei Ljubica, părintelui Zvonimir şi fratelui Jozo pentru mărturiile lor. Mulţumesc tuturor pentru slujirea pe care o aduceţi Evangheliei şi Bisericii. Am venit în ţara voastră ca pelerin al păcii şi al dialogului, pentru a-i întări şi a-i încuraja pe fraţii în credinţă şi îndeosebi pe voi, chemaţi să lucraţi "cu normă întreagă" în via Domnului. El ne spune: "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20). Această certitudine revarsă mângâiere şi speranţă, în special în momentele dificile pentru slujire. Mă gândesc la suferinţele şi la încercările trecute şi prezente din comunităţile voastre creştine. Deşi aţi trăit în acest context, voi nu aţi capitulat, aţi rezistat, străduindu-vă să înfruntaţi dificultăţile personale, sociale şi pastorale cu neobosit spirit de slujire. Domnul să vă răsplătească!

Îmi imaginez că situaţia minoritară numeric a Bisericii catolice în ţara voastră, precum şi insuccesele slujirii, uneori vă fac să vă simţiţi ca discipolii lui Isus atunci când, deşi s-au trudit toată noaptea, n-au pescuit nimic (cf. Lc 5,5). Dar tocmai în acele momente, dacă ne încredem în Domnul, experimentăm puterea Cuvântului său, forţa Duhului său, care reînnoieşte în noi încrederea şi speranţa. Rodnicia slujirii noastre depinde mai ales de credinţă; credinţa în iubirea lui Cristos, de care nimic nu ne va putea despărţi, aşa cum afirmă apostolul Paul (cf. Rom 8,35-39), care se pricepea la încercări! Şi ne susţine şi ne însufleţeşte şi fraternitatea; fraternitatea între preoţi, între călugări, între laicii consacraţi, între seminarişti; fraternitatea între noi toţi, pe care Domnul ne-a chemat să lăsăm toate pentru a-l urma, ne dă bucurie şi mângâiere şi face mai eficace munca noastră. Noi suntem martori ai fraternităţii!

"Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme" (Fap 20,28). Acest îndemn al sfântului Paul - prezentat în Faptele Apostolilor - ne aminteşte că dacă vrem să-i ajutăm pe alţii să devină sfinţi nu trebuie să ne neglijăm pe noi înşine, adică sfinţirea noastră. Şi viceversa, dăruirea pentru poporul credincios al lui Dumnezeu, cufundarea în viaţa sa şi mai ales apropierea de cei săraci şi de cei mici, ne face să creştem în conformarea cu Cristos. Îngrijirea propriului drum personal şi caritatea pastorală faţă de oameni merg mereu în acelaşi pas şi se îmbogăţesc reciproc. Nu trebuie separate niciodată.

Ce înseamnă pentru un preot şi pentru o persoană consacrată, astăzi, aici în Bosnia şi Herţegovina, să slujească turma lui Dumnezeu? Cred că înseamnă a realiza pastoraţia speranţei, păzind oile care sunt în staul, dar şi mergând, ieşind în căutarea celor care aşteaptă Vestea Bună şi nu ştiu să găsească sau să regăsească singuri calea care conduce la Isus. A-i întâlni pe oameni acolo unde trăiesc, chiar şi acea porţiune a turmei care este în afara staulului, departe, uneori fără a-l cunoaşte încă pe Isus Cristos. A avea grijă de formarea catolicilor în credinţă şi în viaţa creştină. A-i încuraja pe credincioşii laici să fie protagonişti ai misiunii evanghelizatoare a Bisericii. De aceea, vă îndemn să faceţi să crească comunităţi catolice deschise şi "în ieşire", capabile de primire şi de întâlnire şi curajoase în mărturia evanghelică.

Preotul, cel consacrat este chemat să trăiască neliniştile şi speranţele oamenilor săi; să lucreze în contextele concrete ale timpului său, adesea caracterizate de tensiuni, neînţelegeri, neîncrederi, lipsuri şi sărăcie. În faţa celor mai dureroase situaţii, să cerem lui Dumnezeu o inimă care să ştie să se înduioşeze, o capacitate de empatie; nu există mărturie mai bună decât a fi aproape de necesităţile materiale şi spirituale ale oamenilor. Este misiunea noastră a episcopilor, preoţilor şi călugărilor să facem ca persoanele să simtă apropierea lui Dumnezeu, mâna sa care întăreşte şi vindecă; să ne apropiem de rănile şi de lacrimile poporului nostru; să nu încetăm să deschidem inima şi să întindem mâna celor care ne cer ajutor şi celor care, poate de ruşine, nu ni-l cer, dar au o mare nevoie de ajutor. În această privinţă, doresc să exprim aprecierea mea faţă de surorile călugăriţe pentru tot ceea ce fac cu generozitate şi mai ales pentru prezenţa lor fidelă şi grijulie.

Iubiţi preoţi, călugări şi călugăriţe, vă încurajez să continuaţi cu bucurie slujirea voastră pastorală, a cărei rodnicie este dată de credinţă şi de har, dar şi de mărturia unei vieţi umile şi dezlipite de interesele lumii. Vă rog, nu cădeţi în ispita de a deveni un fel de elită închisă în ea însăşi. Mărturia sacerdotală şi călugărească generoasă şi limpede constituie un exemplu şi o incitare pentru seminarişti şi pentru cei pe care Domnul îi cheamă să-l slujească. Stând alături de tineri, invitându-i să împărtăşească unele experienţe de slujire şi de rugăciune, voi îi ajutaţi să descopere iubirea lui Cristos şi să se deschidă la chemarea Domnului. Credincioşii laici să poată vedea în voi acea iubire fidelă şi generoasă pe care Cristos a lăsat-o ca testament discipolilor săi.

Şi un cuvânt îndeosebi pentru voi, dragi seminarişti. Printre multele mărturii frumoase ale consacraţilor din ţara voastră, îl amintim pe Slujitorul lui Dumnezeu Petar . El uneşte Herţegovina, unde s-a născut, şi Bosnia, unde a depus voturile, precum şi tot clerul, fie diecezan fie religios. Acest tânăr candidat la preoţie, cu viaţa sa plină de virtuţi, să fie pentru toţi de mare exemplu.

Fecioara Maria este mereu alături de noi, ca mamă grijulie. Ea este prima discipolă a Domnului şi exemplu de viaţă dedicată Lui şi fraţilor. Când ne aflăm într-o dificultate, sau întâlnim o situaţie în faţa căreia simţim toată neputinţa noastră, ne adresăm ei cu încredere de copii. Şi ea mereu ne spune - ca la nunta din Can -: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). Ne învaţă să-l ascultăm pe Isus şi să urmăm Cuvântul său, dar cu credinţă! Acesta este secretul său, pe care ca mamă vrea să ni-l transmită: credinţa, acea credinţă genuină, încât e suficientă o fărâmă pentru a muta munţii!

Cu această abandonare încrezătoare, putem să-l slujim pe Domnul cu bucurie şi să fim pretutindeni semănători de speranţă. Vă asigur amintirea mea în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă pe voi toţi şi comunităţile voastre. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.