Vatican: Liturghie cu canonizarea a patru fericite

La 17 mai 2015, duminica a VII-lea a Paştelui, în Piaţa "Sfântul Petru", papa Francisc a celebrat sfânta Liturghie cu ritul canonizării fericitelor: Giovanna Emilia De Villeneuve (1811-1854), călugăriţă, fondatoare a Congregaţiei Surorilor Neprihănitei Zămisliri din Castres; Maria Cristina a Neprihănitei Zămisliri (1856-1906), călugăriţă, fondatoare a Surorilor Victime Ispăşitoare ale lui Isus din Preasfântul Sacrament; Maria Alfonsina Danil Ghattas (1843-1927), călugăriţă, fondatoare a Congregaţiei Surorilor Rozariului din Ierusalim; Maria a lui Isus Răstignit (numele civil: Maria Baourdy) (1846-1878), călugăriţă din Ordinul Carmelitanelor Desculţe. Publicăm în continuare textul omiliei pe care papa a rostit-o în cursul ritului solemn de canonizare.

* * *

Faptele Apostolilor ne-a prezentat Biserica de la început în momentul în care îl acele pe cel pe care Dumnezeu l-a chemat să ia locul lui Iuda în colegiul apostolilor. Nu este vorba de a asuma o funcţie, ci o slujire. Şi de fapt, Matia, asupra căruia cade alegerea, primeşte o misiune pe care Petru o defineşte astfel: "Aşadar, trebuie ca unul... să devină martor al învierii lui împreună cu noi" - al învierii lui Cristos (Fap 1,21-22). Cu aceste cuvinte el rezumă ce înseamnă a face parte dintre cei doisprezece: înseamnă a fi martor al învierii lui Isus. faptul că spune "împreună cu noi" ne face să înţelegem că misiunea de a-l vesti pe Cristos Înviat este misiune individuală: trebuie trăită în mod comunitar, cu colegiul apostolic şi cu comunitatea. Apostolii au trăit experienţa directă şi minunată a Învierii; sunt martori oculari ai acestui eveniment. Graţie mărturiei lor autoritare, mulţi au crezut; şi din credinţa în Cristos Înviat s-au născut şi se nasc încontinuu comunităţi creştine. Şi noi, astăzi, întemeiem credinţa noastră în Domnul Înviat pe mărturia apostolilor ajunsă până la noi prin misiunea Bisericii. Credinţa noastră este legată trainic cu mărturia lor aşa cum un lanţ neîntrerupt întins de-a lungul secolelor nu numai de la succesorii apostolilor, ci de la generaţii şi generaţii de creştini. De fapt, imitându-i pe apostoli, fiecare discipol al lui Cristos este chemat să devină martor al învierii sale, mai ales în acele ambiente umane unde este mai puternică uitarea lui Dumnezeu şi rătăcirea omului.

Pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie să rămânem în Cristos şi în iubirea sa, aşa cum ne-a amintit Prima Scrisoare a lui Ioan: "Cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el" (1In 4,16). Isus a repetat asta cu insistenţă discipolilor săi: "Rămâneţi în mine... Rămâneţi în iubirea mea" (In 15,4-9). Acesta este secretul sfinţilor: a locui în Cristos, uniţi cu El ca mlădiţele cu viţa, pentru a aduce mult rod (cf. In 15,1-8). Şi acest rod nu este altceva decât iubirea. Această iubire străluceşte în mărturia sorei Giovanna Emilia de Villeneuve, care şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi săracilor, bolnavilor, celor închişi, celor exploataţi, devenind pentru ei şi pentru toţi semn concret al iubirii milostive a Domnului.

Relaţia cu Isus Înviat este - ca să spunem aşa - "atmosfera" în care trăieşte creştinul şi în care găseşte forţa de a rămâne fidel Evangheliei, chiar şi în mijlocul obstacolelor şi neînţelegerilor. "A rămâne în iubire": acest lucru l-a făcut şi sora Maria Cristina Brando. Ea a fost complet cucerită de iubirea arzătoare faţă de Domnul; şi de rugăciune, de întâlnirea inimă la inimă cu Isus Înviat, prezent în Euharistie, primea forţa pentru a suporta suferinţele şi a se dărui ca pâine frântă atâtor persoane îndepărtate de Dumnezeu şi înfometate de iubire autentică.

Un aspect esenţial al mărturiei care trebuie dată Domnului Înviat este unitatea dintre noi, discipolii săi, după imaginea unităţii care subzistă între El şi Tatăl. A răsunat şi astăzi în Evanghelie rugăciunea lui Isus în ajunul Pătimirii: "Să fie una, ca noi" (In 17,11). Din această iubire veşnică dintre Tatăl şi Fiul, care se revarsă în noi prin intermediul Duhului Sfânt (cf. Rom5,5), iau forţă misiunea noastră şi comuniunea noastră fraternă; din ea provine mereu din nou bucuria de a-l urma pe Domnul pe calea sărăciei sale, a fecioriei sale şi a ascultării sale; şi tot aceeaşi iubire cheamă să cultivăm rugăciunea contemplativă. A experimentat asta în mod eminent sora Maria Baourdy care, umilă şi analfabetă, a ştiut să dea sfaturi şi explicaţii teologice cu extremă claritate, rod al dialogului continuu cu Duhul Sfânt. Docilitatea faţă de Duhul Sfânt a făcut-o şi instrument de întâlnire şi de comuniune cu lumea musulmană. Tot aşa şi sora Maria Alfonsina Danil Ghattas a înţeles bine ce înseamnă a iradia iubirea lui Dumnezeu în apostolat, devenind martoră de blândeţe şi de unitate. Ea ne oferă un exemplu clar despre cât de important e să devenim responsabilii unii de alţii, să trăim unul în slujba celuilalt.

A rămâne în Dumnezeu şi în iubirea sa, pentru a vesti cu cuvântul şi cu viaţa învierea lui Isus, mărturisind unitatea dintre noi şi caritatea faţă de toţi. Acestea le-au făcut cele patru sfinte proclamate astăzi. Exemplul lor luminos interpelează şi viaţa noastră creştină: cum sunt eu astăzi martor al lui Cristos Înviat? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o adresăm. Cum rămân în El, cum locuiesc în iubirea sa? Sunt capabil să "semăn" în familie, la locul de muncă, în comunitatea mea, sămânţa acelei unităţi pe care El ne-a dăruit-o făcându-ne părtaşi de ea din viaţa trinitară?

Întorcându-ne astăzi acasă, să ducem cu noi bucuria acestei întâlniri cu Domnul Înviat; să cultivăm în inimă angajarea de a locui în iubirea lui Dumnezeu, rămânând uniţi cu El şi între noi şi mergând pe urmele acestor patru femei, modele de sfinţenie, pe care Biserica ne invită să le imităm.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.