|
Iași: Ziua Comunicațiilor Sociale. Ce s-a realizat în ultimul an? Ziua Comunicațiilor Sociale (Ziua Presei în Dieceza de Iași) va fi duminică, 17 mai 2015. Mesajul Sfântului Părinte pentru cea de-a 49-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale din acest an vorbește despre comunicarea în familie. Ziua de duminică este ocazie pentru a reevalua rolul presei, al televizorului și radioului în viața noastră. Contează mult ceea ce citim, ascultăm sau vedem. Este în același timp ocazie de a sprijini apariția cărților și revistelor bune. Pentru cei care sunt implicați în munca de răspândire a cuvântului prin mijloacele moderne Ziua Comunicațiilor Sociale înseamnă analiză. Ce s-a realizat în ultimul an? Cu privire la presă, în anul 2015, revista Lumina creștinului este distribuită lunar la 13.424 de abonați; Isus, prietenul copiilor la 2.782 de abonați și De la răsărit până la apus (cu meditații scrise de preoți români) la 3.525 de abonați. Peste 2.000 de reviste "Lumina creștinului" ajung în fiecare lună în închisori, spitale, cămine de bătrâni, orfelinate și persoane izolate. La multe persoane au ajuns și Almanahul "Presa Bună" (909), Buletinul istoric (250), Calendarul de perete (57.847), Calendarul "Cinci pâini de orz" (7.116), Agenda liturgică (406). Sunt de amintit aici și celelalte publicații creștine din dieceză (peste 30, dintre care 10 aparțin parohiilor). Dintre cărțile cele mai importante publicate în ultimul timp la Editura "Presa Bună" amintim: Predici la Radio Iași (cu CD cu înregistrările predicilor), Noël Quesson, Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare duminică, anul B. În perioada mai 2014 - mai 2015 la Editura "Presa Bună" au fost publicate 14 cărți, trei documente și patru mesaje, care se adaugă materialelor apărute la celelalte două edituri din dieceză ("Sapientia" și "Serafica"). Misionarii Verbiți distribuie în parohii o foaie duminicală ce cuprinde lecturile duminicale și un scurt comentariu la acestea. De asemenea, Frații Școlilor Creștine transmit prin email mai multor preoți și credincioși comentarii la psalmi și evanghelie sau scheme pentru lectio divina. Legat de activitatea din domeniul audio-video, cel mai mare eveniment îl constituie deschiderea, la 17 octombrie 2014, a frecvenței Radio Maria la Bacău (89,6 FM). Sperăm ca în curând să se deschidă și frecvența AM (1.485 KH) pentru zona Romanului prin amplasarea unei antene la Rotunda. Pentru celelalte zone, ascultarea programelor se poate face prin cablu tv, pentru abonații RCS&RDS care au receptor digi (pe frecvența 12687 MHz), sau prin internet (prin accesarea secțiunii "Ascultă online" de pe coloana din stânga a sitului www.ercis.ro). Se lucrează la deschiderea unui studio la Bacău centru, în care să se poată realiza emisiuni, așa cum se fac din studioul de la Iași începând cu 21 noiembrie 2009. Deja sunt mai mulți preoți care au fost solicitați să colaboreze la realizarea de emisiuni. Se transmit rând pe rând Liturghii din: Iași "Adormirea Maicii Domnului", Iași "Sfânta Fecioară Maria, Regină", Bacău "Sfinții Petru și Paul", Gherăești "Trupul și Sângele Domnului" (în timpul iernii), Nicolae Bălcescu "Preasfânta Inimă a lui Isus" (în timpul iernii), Poiana Micului "Sfântul Ioan Paul al II-lea", Răducăneni "Sfinții Petru și Paul", Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" și Suceava "Sfântul Ioan Nepomuk". Se fac demersuri pentru a se putea transmite în direct din: Bacău "Fericitul Ieremia Valahul" și Câmpulung-Moldovenesc "Înălțarea Domnului". Din celelalte parohii Liturghia se poate transmite prin telefon cu un aparat special. Până acum în studioul de la Iași se realizează rubricile "Sfântul zilei" și "Evanghelia zilei" care sunt transmise zilnic în intervalul 15.15-15.30, coordonate de pr. Claudiu Bulai. Pentru realizarea acestor rubrici sunt implicați mai mulți tineri și aproximativ 15 preoți. Tot de la Iași se realizează și se transmite în direct emisiunea "Planeta creștină", moderată de pr. Iosif Dorcu (lunea, ora 15.30) și "Gânduri spirituale", o emisiune înregistrată cu pr. Iosif Enășoae, care se transmite în a doua luni din lună, ora 21.00. Se realizează, de asemenea, emisiuni și interviuri când sunt evenimente deosebite. De la Bacău, Alexandra Cojan este implicată în realizarea de emisiuni deocamdată prin telefon. În ultima duminică din lună de la 31 martie 2013, iar de la 1 aprilie 2013 o dată la două săptămâni (ora 12.00 și 20.30), la Tvr Iași se transmite emisiunea "Lumina creștinului". Invitații, moderați de pr. Iosif Dorcu și pr. Cornel Cadar, încearcă să facă lumină în problemele și frământările actuale, amintindu-și mereu de Acela care a spus că este lumina lumii și cine îl urmează pe el nu va umbla în întuneric. Până la 7 mai 2015 au fost realizate 34 de emisiuni. Anul acesta s-au realizat ediții cu privire la viața consacrată și la sacramente. Continuă la Radio Iași (AM 1053 KHz și internet) transmiterea în direct a Liturghiilor din zilele de duminică și sărbători (începând cu 26 martie 2006, în intervalul 08.03-09.00). Tot la Radio Iași se transmite vinerea (21.03-22.00) și duminica (9.15-10.00) o altă emisiune religioasă: "Lumina credinței" în care există și contribuții ale Bisericii Catolice din Moldova. Lansat la 25 iunie 2002, site-ul diecezei (www.ercis.ro), în afară de articole și informații, prezintă gândul zilei, lecturile de la Liturghie, meditații, 430 de predici rostite de 91 de autori la Liturghiile transmise duminica dimineața la Radio Iași. De asemenea, poate fi găsită o listă a site-urilor instituțiilor prezente în Moldova (aproape 90), precum și o listă a blogurilor cu referință la dieceză (aproape 20). Site-ul www.ercis.ro are în medie 4.381 de vizitatori unici pe zi, din aproximativ 40 de țări, cu momente de vârf ce ating 27.664 de pagini vizualizate pe zi. De asemenea, site-ul www.pastoratie.ro (lansat la 14 decembrie 2006) adună și pune în comun peste 5.881 de materiale utile pentru munca pastorală. Site-ul www.durcovici.ro (lansat la 24 ianuarie 2014) și pagina www.facebook.com/durcovici sunt dedicate memoriei și cunoașterii vieții episcopului martir Anton Durcovici, beatificat la 17 mai 2014. Episcopia de Iași, începând cu 1 iunie 2011, are un cont pe facebook (facebook.com/ercis.ro), în care sunt prezente știri și gânduri creștine preluate de pe site-ul diecezei. Contul facebook are 7.181 de prieteni (la 6 mai 2015), în creștere față de anul trecut cu 1.507. Canalul de pe youtube.com (www.youtube.com/ercisro) are 335.020 de vizualizări (la 6 mai 2015), în creștere față de anul trecut cu 146.798, generate în special după introducerea înregistrărilor de la transmisiile video în direct din catedrală. Există și un canal pe twitter: www.twitter.com/ercisro. De la 29 iulie 2012 funcționează transmiterea live pe internet a programelor liturgice din catedrala veche și din cea nouă (Liturghiile de la ora 11.00 sunt înregistrate și pot fi urmărite dintr-o pagină specială a site-ului), proiect la care sunt parte și parohiile: Suceava "Sfântul Ioan Nepomuk", Bacău "Sfântul Nicolae", Bacău "Fericitul Ieremia", Câmpulung-Moldovenesc, Poiana Micului, Gherăești (decembrie 2012), Roman "Sfânta Tereza" (aprilie 2013). În anul 2014 s-au adăugat Parohiile Cacica, Ciugheș, Nicolae Bălcescu, Răducăneni și Solonețu Nou, iar în ultimul timp Traian (NT). De la Roman, prin intermediul postului RomTV, se fac transmisii alternative din bisericile: "Sfânta Tereza" și "Isus, Bunul Păstor". La Săbăoani și Luizi-Călugăra, prin intermediul radioficării, ajung în casele credincioșilor Liturghii și programe creștine. Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale ne atrage atenția și asupra altor activități: intervențiile de la radio și televiziune, articolele din publicațiile bisericești și laice, comunicatele de presă cu privire la marile evenimente, realizarea sau promovarea CD-urilor cu cântări sau predici, munca librăriilor creștine etc. Ziua Comunicațiilor Sociale este o ocazie de a mulțumi celor care citesc, se roagă, răspândesc și sprijină site-urile, publicațiile și cărțile religioase. Într-un mod deosebit, le mulțumim acelora care duminică, 17 mai, vor contribui cu banii lor la colectele care se vor face în Dieceza de Iași. Pr. Cornel Cadar * * * lecturi: 14.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |