Gherăești: Ziua bolnavului la Căminul pentru persoane vârstnice
În perioada 13-16 mai 2015, la Gherăești, în spirit de comuniune cu întreaga Biserică a Diecezei de Iași, s-a marcat Ziua bolnavului. Evenimentul a dorit să fie un gest de prețuire și valorizare față cei aflați în suferință și să exprime solidaritatea, empatia și compasiunea față de cei care au nevoie de ajutorul și susținerea noastră. Au participat preoți, persoane consacrate, credincioși din Parohia Gherăești, vârstnici, beneficiari ai Căminului Asociației Caritas din localitate, colaboratori și voluntari ai Centrului de Îngrijiri la domiciliu Roman.
Miercuri, 13 mai 2015, sfânta Liturghie celebrată de pr. paroh Daniel Ghitiu a întărit credința și alinat suferința bolnavilor prezenți, dorind să amintească că Cristos, "omul durerilor" nu a venit în lume să ne explice orice suferință, ci să umple cu prezența sa orice suferință. La sfârșitul celebrării toți au participat la o agapă frățească oferită cu acest prilej.
Joi, 14 mai 2015, la Căminul pentru persoane vârstnice din Gherăești, s-a sărbătorit această zi prin celebrarea sfintei Liturghii pentru bolnavi, urmată de un moment de binecuvântare și împărtășire oferit de pr. Anton Dancă.
Suferința în afara funcției sale pedagogice are mai ales o valoare salvifică, mântuitoare. Prin suferință, Dumnezeu, pedagog și părinte iubitor, îl educă pe om, îl purifică, face să strălucească frumusețea sa interioară. Suferința transformă omul, îl face mai iubitor, mai înțelegător față de nevoile altora: numai cine a suferit e capabil să înțeleagă suferința aproapelui, cine a plâns e în stare să șteargă lacrimile altora. Boala te învață să fii mai bun, mai generos, mai umil și răbdător cu ceilalți, să prețuiești tot ceea ce primești și să dăruiești din plin puținul pe care îl ai.
Sâmbătă, 16 mai 2015, acest itinerar a fost încununat de har și bucurie creștinească: ne-am îndreptat cu toată încrederea și evlavia spre Cacica, Sanctuarul Maicii Domnului, unde ca pelerini ai credinței am prezentat mamei noastre cerești, sfânta Fecioară Maria, tămăduitoarea bolnavilor, toate intențiile și nevoile noastre mulțumindu-i pentru binefacerile primite, rugând-o să mijlocească pentru noi și pentru întreaga lume.
Cuvintele pline de har și grijă părintească a păstorului nostru, Preasfințitul Petru Gherghel, care a celebrat sfânta Liturghie solemnă, au încurajat, toți lucrătorii și operatorii sanitari care îngrijesc bolnavii, afirmând: "Este nevoie de multă răbdare, competență, dar mai ales de iubire, de acea iubire delicată a Mântuitorului, care pansează rănile și vindecă, de înțelepciunea inimii care să pătrundă și să călăuzească misiunea lor".
Papa Ioan Paul al II-lea scria în enciclica Salvifici doloris: "Suferința e prezentă în lume pentru a descătușa iubirea, pentru a face să apară fapte de iubire". Întâlnim pretutindeni persoane bolnave, imobilizate la pat sau într-un cărucior cu rotile, dotate de o lumină interioară și o seninătate în acceptarea propriei condiții, uimitoare. Ei reprezintă acea forță morală capabilă de dăruire, la care vin spre a-și găsi alinarea, sprijinul și încurajarea, oamenii nefericiți sau greu încercați.
Acolo unde rațiunea umană eșuează, intervine credința care salvează. Ea ne învață că suferința nu este nici absurdă, nici inutilă, ci face parte din misterul de iubire a lui Dumnezeu și deci are un sens.
Să privim spre ei, cei bolnavi care ne-au dăruit mult în aceste zile prin rugăciunea, jertfa și neputința lor, și care prin simpla lor existență ne învață să prețuim viața cu tot ce e mai frumos și demn în ea, să înțelegem sensul iubirii de oameni și să fim solidari cu cei în suferință: în familie, în societate, în locurile unde trăim și ne desfășurăm activitatea.
Mulțumim tuturor acelora care au binevoit să împărtășească cu noi bucuria acestor zile de har și au făcut posibilă participarea la aceste momente de înaltă trăire spirituală.
Sfântă Fecioară Maria, tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi!
Sr. Gabriela Cibotariu, MSCR
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13-16 mai: Gherăești: Ziua bolnavului la Căminul pentru persoane vârstnice
lecturi: 11.