Roman: Campus vocațional la Liceul Franciscan
În perioada 13-15 aprilie 2015, a avut loc campusul vocațional sub egida "Veniți și vedeți" la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, județul Neamț, organizat pentru elevii din clasa a VIII-a.
S-au prezentat la acest campus 70 de elevi provenind din parohiile Diecezei de Iași.
În cele trei zile au avut posibilitatea de a vedea cum e viața de seminar sub îndrumarea și grija deosebită a părinților formatori, a profesorilor și a seminariștilor.
Elevii au luat parte la activitățile pe care le-am desfășurat cu această ocazie, participând la vizitarea seminarului, sfânta liturghie, adorație, sfântul rozariu, meditații despre vocație, întâlniri pe grupuri, jocuri reacreative, competiții sportive, și premierea participanților la activități, cărora le-au fost înmânate trofee, medalii, dar și semne distinctive franciscane, ca amintire pentru perioada petrecută în cadrul seminarului nostru, fiind îndemnați să cultive rugăciunea, valorile umane și spirituale propuse în aceste zile.
Le-au fost prezentate elevilor, în mod special, aspecte din viața sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste zile minunate petrecute împreună, prin care fiecare ne-am îmbogățit cu o experiență benefică, constructivă și generoasă. Mulțumim participanților, organizatorilor și tuturor celor care au contribuit la acest campus.
Pace și bine!
Pr. Cristinel Sociu, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13-15 aprilie: Roman: Campus vocațional la Liceul Franciscan
lecturi: 5.