Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: O carte despre un "înger al închisorii"

De cununa mărturisitorilor credinței care au suferit în închisorile comuniste, a avut parte și părintele iezuit Mihai Godó din ale cărui amintiri, dictate și imprimate pe benzi de magnetofon s-a născut cartea Iezuit. Nu câinele comuniștilor. Lansarea la Iași a acestei cărți s-a desfășurat în aula sinodală de la subsolul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină", marți, 28 aprilie 2015, în prezența PS Petru Gherghel, pr. Marius Taloș, SJ, pr. Claudiu Dumea, pr. Iosif Dorcu și Otniel-Laurean Vereș, reprezentantul Editurii "Ratio et Revelatio".

Părintele Cornel Cadar, moderatorul acestui eveniment, l-a invitat pentru început pe părintele Iosif Dorcu, parohul catedralei, pentru a face o scurtă prezentare a acestei cărți. Părintele paroh spunea că această carte este o "îmbinare perfectă între suferință și bucurie", este o "carte de meditații", "o icoană a preotului suferind", "o frescă a Bisericii Catolice din Banat", "o adevărată imagine din interiorul închisorilor". Această carte - mai spunea părintele Iosif Dorcu - este un album de fapte istorice care ne ajută pe noi să vedem cu adevărat ceea ce sa întâmplat în acea perioadă de timp.

Părintele Claudiu Dumea a prezentat câteva aspecte din viața părintelui Mihai Godó. Amintea că "părintele Mihai Godó a regretat faptul că nu a avut privilegiul martiriului, însă a trăit un sfert de secol o viață de martir", tot astfel părintele Mihai Godó era convins că "așa cum Biserica nu s-a născut din compromisuri și diplomație tot astfel va reuși să treacă peste această încercare grea a comunismului fără a face compromisuri". ,Părintele Godó avea și un "optimism ieșit din comun" care l-a ajutat să treacă cu o mai mare ușurință peste încercările închisorii.

Părintele Marius Taloș, SJ, fiind invitat la microfon, a prezentat cele trei feluri de învieri pe care părintele Mihai Godó le-a trăit și le-a vestit tuturor indiferent de etnie de cultură sau de religie.

Domnul Otniel-Laurean Vereș, din partea editurii care a publicat această lucrare, a numit-o un altfel de "Jurnal al fericirii" și a citat din prefață cuvintele părintelui iezuit Iulian Budău: "părintele Mihai Godó are un iz de Ion Creangă".

Preasfințitul Petru Gherghel, luând cuvântul, ne-a împărtășit bucuria de a-l întâlni pe părintele Mihai Godó în viață și a rămas plăcut surprins de noblețea acestui suflet. "Îngerii închisorilor, Anton Durcovici și Mihai Godó" sunt cuvintele dedicației de pe exemplarul primit din partea părintelui Marius Taloș, SJ, pe care Preasfințitul Petru Gherghel le-a rostit în cadrul acestei lansări.

Exemplul de trăire cu verticalitate oferit de părintele Godó a lăsat un ecou profund în inimile tuturor celor prezenți în sală, elevi, seminariști și familii, în mijlocul cărora, printre alți preoți, aflându-se și PS Aurel Percă.

"Pentru mântuirea sufletelor nu a pregetat nici o clipă să sacrifice totul, și propria viață" (Pr. Emil Puni SJ, pe coperta cărții).

Ionuț-Gabriel Giurgică

* * *

Iezuit. Nu câinele comuniștilor!
Mihai Godó, trad. Claudia Budău, prefață de Iulian Budău SJ, Editura "Ratio et Revelatio", Oradea, 2014, ISBN 978-606-8680-040, 13x20 cm, 192 p., 20 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 aprilie: Iași: Lansarea cărții "Iezuit. Nu câinele comuniștilor!" Foto: Ionuț-Gabriel Giurgică

* * *

Iași: Invitație la lansarea cărții "Iezuit. Nu câinele comuniștilor!"


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat