Reflecţie la solemnitatea Sfântul Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria - 2015

Sfântul Iosif, slujitor la Fiului lui Dumnezeu şi al fraţilor lui

Lectura a doua de la Breviarul preoţilor începe aşa: "Când sfatul divin alege şi cheamă pe cineva o stare sau la o misiune specială, îi acordă persoanei alese şi chemate toate harurile care îi sunt necesare pentru a-şi împlini starea şi misiunea pentru care a fost ales şi chemat. Desigur alegerea şi chemarea aduc persoanei în cauză multă cinste şi onoare. Sfântul Iosif este un exemplu în acest sens". Pe sfântul Iosif, statul divin, l-a ales şi l-a chemat să fie tată purtător de grijă a lui Isus, născut prin puterea Duhului Sfânt, soţul feciorelnic al sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale.

Sfântul Iosif, din neamul şi din casa lui David (cf. Mt 1,20), chemat să se căsătorească cu preacurata Fecioară Maria, l-a introdus pe Isus în familia regală şi mesianică a lui David, dar şi în rândul poporului ales, făcând să se împlinească Scripturile cu privire la el. Şi pentru că Isus s-a născut în lume pentru a fi mântuitorul iudeilor şi al păgânilor, sfântul Iosif şi sfânta Maria l-au prezentat pe Isus şi evreilor şi păgânilor, adică l-au prezentat păstorilor (cf. Lc 2,16) şi drepţilor de la templu (cf. Lc 2,27-28), dar şi magilor veniţi din răsărit (cf. Mt 2,11), care toţi au recunoscut în el pe Mesia cel aşteptat de veacuri. Şi pentru că Isus nu a venit ca să strice Legea sau Profeţii, ci să le împlinească şi să le desăvârşească, Iosif şi Maria l-au prezentat pe Isus ca să fie circumcis şi să i se pună numele de Isus, nume vestit dinainte de înger, nume care înseamnă mântuitor (cf. Lc 2,21); apoi, în calitate de întâi născut, la 40 de zile de la naştere l-au prezentat la templu şi l-au oferit lui Dumnezeu, după Lege (cf. Lc 2,22). Şi pentru că Isus avea să stârnească împotriviri, Iosif şi Maria, după porunca Domnului, l-au ascuns pe Isus de furia lui Irod, în Egipt, iar apoi l-au stabilit la Nazaret, tot ca să împlinească Scripturile (cf. Mt 2,23)..

La Nazaret, Iosif şi Maria s-au îngrijit de cele materiale şi spirituale ale lui Isus. De mic copil, Isus a fost purtat în fiecare sâmbătă la sinagogă şi odată pe an la templul din Ierusalim (cf. Lc 2,41). L-au crescut în spiritul muncii şi al Scripturilor, aşa că Isus putea să vorbească competent şi cu muncitorii şi cu învăţaţii de la templu şi, să-i înţeleagă şi pe unii şi pe alţii (cf. Lc 2,46).

Sfânta Scriptură a reţinut multe fapte împlinite de sfântul Iosif, dar nu a reţinut nici un cuvânt rostit de el. Prin asta Dumnezeu, inspiratorul Scripturilor, a voit să transmită lumii că Legile şi hotărârile sale nu se discută, ci se execută. De aceea sfântul Iosif a fost numit de Scriptură: "un om drept" (Mt 1,19), adică om care s-a conformat pe deplin cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl asculta cu credinţă şi îl împlinea în tăcere. Sfântul Iosif este omul lui Dumnezeu care tace şi face.

Dumnezeu, în planul său mântuitor, are nevoie de oameni care să-i pregătească cale lui Isus spre inimile oamenilor. Are nevoie de oameni care să lucreze tăcuţi în credinţă, ca Iosif şi ca Abraham. Are nevoie şi de oameni care să lucreze vocal ca profeţii şi apostolii. Cei care lucrează tăcuţi şi cu faptele, ca sfântul Iosif şi Abraham, se aseamănă cu soarele, luna şi stelele care fac bine suscitând văzul (cf. Ps 19,1-6). Cei care lucrează cu vorbele, ca profeţii şi apostolii, se aseamănă cu norii, tunetele şi ploile, care fac bine suscitând auzul (cf. Ex 9,23; 19,16; 20,18). Şi cei care vorbesc cu viaţa şi faptele şi, cei care predică cu glasul Scripturile, toţi împlinesc lucrare a lui Dumnezeu de a pregăti calea lui Isus spre inimile oamenilor.

Isus, venind în lume, deşi a folosit şi cuvinte alături de fapte, niciodată nu a rostit numai cuvinte fără fapte, căci mai important este să împlineşti lucrările Domnului, de cât numai să înşiri cuvintele lui: "Ce tot înşiri tu legile mele şi ai în gură legământul meu, când tu urăşti mustrările mele" (Ps 50,16-17)? Împlinirea misiunea numai cu vorbe şi fără fapte, este moartă ca şi credinţa fără fapte (cf. Iac 2,14-26).

Multe lucruri frumoase s-au spus despre sfântul Iosif, spre onoarea lui, dar Biserica le-a reţinut numai pe cele din Scripturi, care ni-l arată pe sfântul Iosif ca slujitorul lui Isus şi slujitorul fraţilor lui Isus. Biblia ne-a dezvăluit despre sfântul Iosif numai acele lucruri strict trebuincioase pentru edificarea şi mântuirea noastră: credinţa, speranţa, iubirea, slujirea, tăcerea, ascultarea, dăruirea; lăsând ca multe alte amănunte privind: viaţa, moartea, mormântul gol şi gloriile lui cereşti, să ne fie dezvăluite în viaţa veşnică.

Noi ştim că toţi sfinţii lui Dumnezeu îşi petrec veşnicia făcând bine pe pământ, ajutând la convertirea şi mântuirea fraţilor lor de pe pământ. Iar sfântul Iosif într-un mod deosebit îşi petrece cerul făcând bine pe pământ, pentru că el a fost onorat de Dumnezeu, nu numai cu grija Sfintei Familii, dar şi cu grija sfintei Biserici. El este patronul Bisericii Universale. El este slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale (cf. Lc 12,42).

Fericita Catherina a Sfântului Augustin (1632-1668), din Franţa, s-a pus sub protecţia sfântului Iosif, în ziua când a primit sfântul Mir. Tot atunci şi-a adăugat la numele ei şi numele Josephina. Mai târziu a devenit directorul Spitalului de Quebec, Canada, pe care l-a condus sub ocrotirea sfântului Iosif. Pentru zelul ei, Dumnezeu i-a oferit o viziune a cerului. Iată ce povesteşte ea din această viziune: În faţa mea a apărut o procesiune de sfinţi, care mergeau la cer; Isus a fost la mijloc, înconjurat de mii de sfinţi; Din acea mulţime, primul care a intrat în cer, după Isus şi Maria, a fost sfântul Iosif. Când Isus s-a aşezat de-a dreapta Tatălui, sfântul Iosif a zis, arătând spre acea mulţime de sfinţi: "Iată, divinule Tată, comoara pe care mi-ai încredinţat-o pe pământ!" Atunci Tatăl ceresc i-a spus: "Bine, servitor bun şi credincios, pentru că pe pământ ai fost administratorul casei mele, Biserica, mult îţi voi încredinţa de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21). Toţi cei care se pun sub ocrotirea sfântului Iosif, ajung în cer.

La 8 septembrie 1416, învăţatul francez, Jean Charlier Gerson (1363-1429), rector al Universităţii din Paris, aşa vorbea la Sinodul din Constantz (1414-1418), în Elveţia, în faţa episcopilor şi a altor personalităţi: "Cât de fericiţi suntem că îl avem de mijlocitor în cer pe sfântul Iosif, căruia nimic nu i se poate refuza de către Isus, căci pe pământ i-a fost tată adoptiv".

Sfânta Tereza din Avila (1515-1582), în autobiografia sa, spune: "Eu nu-mi amintesc să fi cerut ceva de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului Iosif, şi să nu fi dobândit".

De aici şi cunoscuta rugăciunea către sfântul Iosif, compusă de papa Leon XIII (1810-1903): "La tine alergăm, o fericite Iosife, în necazul nostru şi plini de încredere cerem mijlocirea ta".

Aşa cum spuneam, sfântul Iosif se roagă pentru noi la Isus, pentru ca noi să ajungem la mântuirea adusă de el, prin cruce. Dacă gloriile sfântului Iosif Dumnezeu le-a lăsat să le descoperim în viaţa veşnică, puterea lui de mijlocire pentru cauza mântuirii oamenilor ne este din belşug descoperită, pentru că lui Dumnezeu îi face deosebită plăcere să-l rugăm prin mijlocirea sfinţilor săi. Aşa cum, pe vremea patriarhilor, Dumnezeu a ales un Iosif spre care să-i îndrepte pe oameni, iată acum în Noul Testament a ales un alt Iosif, spunându-ne şi nouă: "Mergeţi la Iosif!" (cf. Gen 41,55). Să mergem la Iosif şi-l vom întâlni pe Isus. Să mergem la Iosif şi o vom întâlni pe Maria şi pe toţi ceilalţi sfinţi.

Iată câte exemple (fără comentarii) din care putem vedea cum ajută sfântul Iosif ca oamenii să ajungă la mântuirea adusă de Isus, dar, şi să iasă din necazuri pământeşti:

Printre sfinţii cei mai devotaţi sfântului Iosif se numără sfântul preot Ioan Bosco (1815-1888), care i-a răspândit cultul prin toate mijloacele. Sfântul Ioan Bosco povesteşte despre un tânăr din Torino care, într-o zi, cumpărând nişte tutun pentru ţigarete, vânzătorul i l-a ambalat într-o bucată de hârtie pe care era tipărită o rugăciune în cinstea sfântului Iosif pentru a obţine moarte bună. Tânărul era ignorant în ceea ce priveşte religia creştină. A citit rugăciunea, dar fără a-i înţelege sensul. Cu toate acestea a recitat acea rugăciune în fiecare zi. Sfântul Iosif i-a răsplătit devoţiunea, trezind în el dorinţa de a se instrui în învăţătura creştină, dispunându-l pentru dispus mărturisirea păcatelor şi pentru primirea sfintei Împărtăşanii, iar după un timp obţinându-i şi harul unei morţi bune.

Un tânăr povesteşte convertirea sa de la păcatul necurăţiei: "Spre nefericirea mea, la spovezile făcute am ascuns păcatele grave de necurăţie şi, astfel timp de patru ani am înmulţit sacrilegiile. Am auzit o voce interioară care mi-a spus: Mărturiseşte-ţi păcatele şi va avea pace! Remuşcarea m-a chinuit. Sfântul Iosif m-a salvat în cele din urmă. Un preot bun observat starea mea sufletească şi fără ştirea mea a făcut trei zile de rugăciuni către sfântul Iosif. Când m-am dus la el pentru sfânta spovadă, cu intenţia de a ascunde iarăşi aceleaşi păcate urâte, a simţit brusc nevoia de a le mărturisi. M-am spovedit şi imediat sufletul meu a fost cuprins de pace. Acea zi de pace mi s-a părut o zi din cer".

Un misionar care lucra în Senegal a povestit că într-o zi s-a simţit îndemnat să viziteze un cartier mărginaş al oraşului unde lucra. Chiar din prima casă de la intrarea în cartier, a auzit o voce stinsă care striga după ajutor. Cum a deschis uşa, glasul stins a întrebat: "Cine eşti?" "Un părinte misionar!", a fost răspunsul. "Tocmai un preot aşteptam". Era un soldat francez cuprins de febră de trei zile. "Părinte, toată viaţa am purtat medalia sfântului Iosif şi mă gândeam că nu mă mai va putea ajuta, dar a putut". S-a spovedit, s-a împărtăşit şi a murit mulţumind lui Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului Iosif.

Slujitoarea lui Dumnezeu, vizionara sora franciscană din Bologna, Pudenziana Zagnoni (1586-1662), era grav bolnavă. Evlavia către sfântul Iosif i-a adus marea bucurie în ceasul morţii. Înainte de a muri, de faţă cu celelalte surori, i-a apărut sfântul Iosif cu pruncul Isus, care au invitat-o să meargă cu ei în cer. Sfântul Iosif i-a pus pruncul în braţe. În faţa acestei scene, sora i-a mulţumit lui Isus şi sfântului Iosif, care au venit să-i ducă sufletul în cer. A murit cu pruncul Isus în braţe, a murit în braţele lui Isus. Surorile care au asistat-o i-au râvnit soarta. Asta face sfântul Iosif cu cei care îl cinstesc în viaţă, la moarte vine cu Isus la ei ca să-i ducă sufletul în cer.

Un tată avea un fiu, numit Iosif, pe care îl iubea deosebit de mult şi în toate rugăciunile sale îl recomanda protecţiei sfântului Iosif. Dar într-o zi fiul s-a îmbolnăvit şi, cu toate îngrijirile medicale şi cu toate rugăciunile stăruitoare ale tatălui către sfântul Iosif, copilul a murit. Tatăl aproape şi-a pierdut încrederea în rugăciune şi în ajutorul sfinţilor. Într-o noapte, acel tată a avut un vis, pe care nu l-a uitat toată viaţa. A visat că, trebuind să facă o călătorie, a trecut pe lângă un copac mare, unde a văzut un tânăr spânzurat de o creangă. În timp ce se apropia ca să vadă mai bine cine este acel tânăr spânzurat, un om s-a apropiat de el şi i-a spus: "Aşa ar fi sfârşit fiul tău, dacă ar fi trăit până astăzi". Trezindu-se din somn şi din vis, tatăl şi-a dat seama că moartea prematură a fiului a fost o mare binefacere. Aşa cum spune Scriptura: "A fost răpit pentru ca răutatea să nu-i schimbe mintea" (Înţ 4,11).

În 1930, în Buenos Aires, Argentina, funcţiona un spital de tuberculoză, care a fost încredinţat institutului Fiicelor Carităţii, Surorilor Gianelline din Bobbio, Italia, institut fondat de preotul italian Antonio Maria Gianelli (1789-1846). Într-un an, cheltuielile zilnice ale acestui spital au depăşit cu mult veniturile, astfel că surorile nu mai aveau nici măcar cu ce să plătească chiria spitalului. Proprietarul clădirii, un om dur, a ordonat evacuarea. A venit ultima zi. Superioara, neştiind ce să facă, s-a închis în camera ei şi a început să se roage fierbinte sfântului Iosif, ajutătorul cauzelor disperate. Seara au sosit la spital două surori dintr-un alt institut care se repatriau în Italia, spunând că în cursul zilei a sosit un domn la institutul lor, lăsând un plic cu bani, spunându-le să-l dea unui spital aflat în nevoi. Şi cum spitalul acesta era cel mai apropiat de ele, au lăsat plicul la spitalul lor şi care cu acest ajutor a putut funcţiona mai departe. Sfântul Iosif nu dezamăgeşte niciodată. Într-o situaţie asemănătoare, a fost ajutat de sfântul Iosif şi sfântul misionar Daniel Comboni (1831-1881), canonizat la 5 octombrie 2003, de papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005).

Să mergem cu încredere la sfântul Iosif!

La mulţi ani sub ocrotirea sfântului Iosif tuturor celor care poartă acest frumos nume şi, la sfârşitul vieţii, Dumnezeu "să le adauge" şi fericirea veşnică lângă sfântul lor patron!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 25.