Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
Tel. 0232/212003;
Fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 7 / 30.03.2015

COMUNICAT DE PRESĂ

Zilele dinaintea Paștelui în Biserica Romano-Catolică

În acest an, Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 2-4 aprilie 2015, cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Paștelui. Această perioadă mai poartă numele de "triduum pascal" și are o importanță deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului.

Joia Sfântă. Joi dimineața are loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfințirii uleiurilor). Preoții din toată dieceza (aproximativ 300) vor fi în jurul episcopului, moment în care își vor reînnoi făgăduințele din ziua hirotonirii. În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinți uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezați), pentru bolnavi și crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoților, consacrarea altarelor etc.).

Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtășania sau Cina Domnului, Preoția și porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. În catedrala din Iași, Liturghia este la ora 18.30. În cadrul acesteia are loc ritul spălării picioarelor, prin care este amintit gestul lui Isus de umilință care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. Episcopul Petru Gherghel va spăla picioarele la 12 călugări, având în vedere că este anul dedicat persoanelor consacrate. După Liturghie, la un altar lateral, credincioșii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adorație și rugăciune.

Vinerea Sfântă. După o tradiție foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Patima Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeșnice, nici fețe de altar. Celebrarea Patimii Domnului are loc la Iași la ora 18.30 și se compune din trei părți: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci și distribuirea sfintei Împărtășanii. Ziua aceasta este zi de post și de abstinență.

Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nici o celebrare. Toți sunt invitați să mediteze pătimirea și moartea lui Cristos.

Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioșii, urmând îndemnul evangheliei, ținând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i așeze la masă. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Iași începând cu ora 23.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale și a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduințelor de la Botez, împărtășirea credincioșilor - stau în centrul atenției acestei nopți sfinte. La finalul sfintei Liturghii se va merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile orașului.

Ziua de Paști. Liturghia zilei de Paști se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioșii sunt stropiți cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este așezată lângă altar. În catedrala ieșeană, Liturghiile au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.30. PS Petru Gherghel va prezida sfânta Liturghie de la ora 11.00.

Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar


Persoane de contact:
- Pr. Cornel Cadar (tel. 0745/850844)
- Pr. Claudiu Bulai (tel. 0746/407635)
- Pr. Iosif Dorcu (tel. 0741/223160)


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat