Papa Francisc la încheierea exerciţiilor spirituale

Cu o bucată din mantia lui Ilie

S-au încheiat în dimineaţa zilei de vineri 27 februarie 2015, la Ariccia, exerciţiile spirituale la care au participat pontiful şi membrii Curiei Romane. Meditaţiile au fost propuse de carmelitul Bruno Secondin în capela "Învăţătorul Divin" a călugărilor paulini.

La sfârşitul reflecţiei de vineri dimineaţa, Papa Francisc a voit să-i mulţumească predicatorului. "În numele tuturor, şi al meu, - a spus Papa - vreau să-i mulţumesc părintelui pentru munca sa printre noi pentru exerciţiile noastre. Nu este uşor să dai exerciţii preoţilor! Suntem cam complicaţi toţi, dar dumneavoastră aţi reuşit să semănaţi. Fie ca Domnul să facă să crească aceste seminţe pe care dumneavoastră ni le-aţi dat. Şi îmi doresc, şi urez tuturor, să putem ieşi de aici şi cu o bucăţică din mantia lui Ilie, în mână şi în inimă. Mulţumim, părinte!".

"Tradiţie înseamnă a păstra focul, nu a adora cenuşa": nu se inspiră din Biblie, ci dintr-o frază a compozitorului Gustav Mahler, concluzia exerciţiilor spirituale pentru Papa şi Curia Romană conduse la Ariccia de părintele Bruno Secondin. Astfel predicatorul carmelit a voit - amintind de imaginea focului atât de apropiată de figura profetului Ilie - să-i invite pe toţi, întorcându-se la activităţile zilnice normale, să fie "exploratori de cărări de noutate pentru sine şi pentru alţii", să ia mantia lui Ilie, moştenirea sa, şi să "iasă spre frontiere" devenind "profeţi ai fraternităţii".

Meditaţia părintelui Secondin s-a ţinut în dimineaţa zilei de vineri 27 februarie. La sfârşit, după saluturile şi mulţumirile Papei Francisc, participanţii s-au întors în Vatican.

Ultima etapă a itinerarului de reflecţie şi rugăciune propus de predicator a fost centrată pe episodul biblic relatat în Cartea a Doua a Regilor (2,1-14) în care sunt descrise salutul final al lui Ilie adresat discipolilor săi şi lui Elizeu, răpirea sa în carul de foc şi începutul misiunii lui Elizeu care se despoaie de haine, ia mantia învăţătorului şi, pe malurile Iordanului, este recunoscut ca adevăratul moştenitor al profetului. Este o relatare intensă, plină de duioşie, în care un pic se dizolvă duritatea de caracter care-l distingea pe Ilie. Profetul într-un fel învaţă - şi noi, a sugerat părintele Secondin, va trebui să învăţăm "să oferim îmbrăţişări de speranţă şi de duioşie" - de la discipolul său care este afectuos şi răbdător.

Călătoria care îi determină pe cei doi protagonişti să traverseze Iordanul exprimă şi simbolic acea legătură, care caracterizează toată viaţa lui Ilie, cu istoria antică a mântuirii dar şi cu istoria viitoare, aceea care-l va vedea pe Cristos scufundându-se în aceleaşi ape şi aducând plinătatea alianţei. Deja acest itinerar, în care discipolul însoţeşte cu grijă pe învăţător şi încearcă să ia de la el toate ultimele învăţături preţioase, provoacă reflecţii. "Toţi avem nevoie de învăţători" a amintit predicatorul, invitând fie să avem mereu un părinte spiritual, fie să ştim să-i însoţim pe alţii: "Altminteri - a avertizat el - suntem numai birocraţi".

Apoi vine scena topică: "viaţa de foc" a lui Ilie, marcată de "cuvinte de foc", la sfârşit se consumă în foc "ca o ardere de tot". Profetul este răpit în cer în carul de foc. Şi numai dacă Elizeu contemplă acest foc poate să primească moştenirea lui Ilie, simbolizată de mantia sa. "Carisma guvernului, a cultului, a profeţiei, a înţelepciunii se transmite în foc, într-un adevăr trăit care arde obstacolele şi este capabil să deschidă drumuri noi", a explicat părintele Secondin. Elizeu se despoaie de sine însuşi şi îmbracă mantia: "Trebuie să trăiască ceea ce aminteşte mantia: foc, slujire, luptă".

Tânărul, întorcându-se spre comunitate, simte greutatea provocării, măreţia care-l depăşeşte. Îi este frică. În Scriptură se citeşte că el pe malul Iordanului strigă: "Unde este Domnul, Dumnezeul lui Ilie?". Şi tocmai atunci, într-un gest, începe misiunea sa. Elizeu loveşte apele cu mantia şi apele se deschid. Totul porneşte de acolo. Şi se regăseşte acolo, a subliniat carmelitul, o angajare pentru fiecare: trebuie "să ştim să deschidem o trecere în vârtejul haotic al vieţii, să deschidem cărări de viaţă şi de fidelitate". Este, a spus el, "o provocare pentru noi toţi".

Adresându-se direct celor prezenţi, părintele Secondin a continuat: "Coborând acum spre oraş, părăsind această singurătate în care ne-am ascuns un pic, noi trebuie la fel să acceptăm ca ceilalţi să poată vedea în noi că ceva din spiritul lui Ilie a coborât asupra noastră: din privirea noastră, din stilul nostru, din capacitatea noastră de a deschide drumuri de autenticitate şi cărări de libertate, din capacitatea noastră de a îmbrăţişa orice mort pentru ca să revină la viaţă, de a striga îndoielile noastre... pentru că şi noi avem atâtea îndoieli", oamenii "trebuie să poată verifica dacă într-adevăr purtăm nu numai mantia, faţa de oremus", ci şi capacitatea "de a deschide drumuri în mijlocul «Iordanurilor» haotice din viaţă, din istorie, din această societate".

În acest sens predicatorul a amintit că o carismă a conducerii în Biserică şi aceea de a celebra trebuie să fie îmbogăţite de "munus profetică" şi din ea trebuie să primească dinamicitate.

După ce a subliniat că, aşa cum a fost pentru Ilie, toţi trebuie să fie disponibili "să se lase judecaţi de fraţi", părintele Secondin a încercat să adune provocările şi invitaţiile care au reieşit din aceste zile de meditaţie. Înainte de toate atenţia faţă de popor şi îndeosebi faţă de cei din urmă. Indicase asta deja în meditaţia din după-amiaza de joi, când a insistat mult asupra importanţei de a deveni mijlocitori, de a lua asupra noastră trudele poporului: "A ieşi spre alţii, spre trudele săracilor", aşa cum a reafirmat şi într-un interviu dat la Centrul de televiziune vatican cu ocazia acestor exerciţii spirituale. De fapt în cuvântul profetic, a spus el în timpul meditaţiei, "este intrinsecă rodnicia fraternităţii".

Deci trebuie "să devenim ţesători de întâlniri şi însoţitori ai oricărui suferind". Mai ales, trebuie "să ne lăsăm surprinşi de Dumnezeu încontinuu, să învăţăm să primim noutatea lui Dumnezeu". Biserica, a amintit predicatorul, "nu poate să fie un atelier de restaurări, un muzeu de lumânări sau un laborator de utopii ciudate". De aceea, ca Ilie, trebuie să fim gata "să pornim la drum dacă Cuvântul ne cere să mergem".

(După L'Osservatore Romano, 28 februarie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.