Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Familia acasă la persoanele consacrate

Duminică, 8 februarie 2015, în contextul Anului Persoanelor Consacrate, un grup de familii din Iași, la inițiativa Oficiului pentru Pastorația Familiei și a Laicilor, dar și a Oficiului pentru Viața Consacrată, a făcut o vizită surorilor din Congregatio Jesu, care activează pe lângă Centrul Diecezan Caritas.

Mai mult sau mai puțin direct, familia este considerată astăzi o piedică în dezvoltarea societății moderne, care este bazată în principal pe consumism. Și pentru că nu-și permite să consume, pentru că nu are de fiecare dată resursele necesare, multe familii trec prin diverse greutăți. Pentru că doar prin rugăciune se pot depăși aceste greutăți, un grup de familii, din diverse medii sociale din Iași, și-a propus să redescopere puterea rugăciunii, dând valoare familiei pe care o dorește Dumnezeu.

Într-una din primele duminici din lună, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, protectoarea familiei, membrii acestor familii se roagă Rozariu împreună ca într-o mare familie creștină, aducând în fața lui Dumnezeu toate greutățile, dar și bucuriile pe care le-au primit din marea sa bunătate.

Pentru că anul 2015 este un an dedicat vieții consacrate, membrii grupului au decis ca fiecare întâlnire să aibă loc la una dintre congregațiile sau institutele călugărești din Iași.

Oprindu-ne pentru început la surorile din Congregatio Jesu, am recitat împreună Rozariu, apoi am privit filmul Casomai, un film italian pentru familii cu o încărcătură simbolică deosebit de utilă pentru toți cei prezenți. Filmul a redat foarte bine multe dintre situațiile prin care trece un cuplu aspirant la o familie, dar și viața de familie în general, așa cum o au mulți în zilele noastre, mai ales dacă uită de iubirea pe care și-au jurat-o la altar. Din film a reieșit că mulți dau vina pe lipsa timpului, fugind de fapt de responsabilitățile la care s-au angajat atunci când și-au dăruit dragostea unul celuilalt. Pe de altă parte, iubirea trebuie alimentată în fiecare zi, pentru că altfel, odată cu ea moare și armonia, respectul și bucuria din viața de familie, lăsând răni adânci. Nimeni nu este perfect, de aceea, fără iubire și dăruire totală, nicio problemă nu poate fi soluționată. Comunicarea și timpul petrecut împreună sunt elementele cheie pentru a redescoperi frumusețea familiei creștine, așa cum a dorit-o Dumnezeu.

La finalul filmului surorile au dorit să ne împartă din bucuria carismei lor, vorbindu-ne foarte frumos de drumul parcurs de fondatoare, dar și de drumul surorilor în perioada premergătoare comunismului, ca și de suferințele îndurate în perioada în care surorile au fost nevoite să lucreze ca "ziliere" la ferma de la Popești Leordeni, pentru a mai salva ceea ce era posibil.

Familiile mulțumesc surorilor și părintelui Egidiu Condac, directul Centrului Diecezan Caritas, pentru ospitalitate, și ne-am dori ca o astfel de inițiativă să se răspândească în toată dieceza, mai ales acolo unde sunt congregații de surori sau de frați.

Viața consacrată și seminariile se alimentează cu noi vocații din familii, de aceea, mai ales pe parcursul acestui an, invităm familia să fie deschisă unui astfel de proiect, să ceară să meargă în mănăstiri, să dea posibilitatea copiilor, adolescenților și tinerilor să cunoască surorile și frații și astfel să deschidă calea chemării lui Dumnezeu spre un astfel de stil de viață.

Marilena Bartic


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat