Papa în Sri Lanka

Caleidoscop asiatic

De Malcolm Ranjith

Cardinal arhiepiscop de Colombo

În Asia, şi în special în Sri Lanka, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul dublu pe care a ales să ni-l ofere: vizita succesorului lui Petru şi canonizarea fericitului Joseph Vaz.

Decizia lui Francisc de a vizita Sri Lanka s-a format în decursul unui an. I-am adresat invitaţia chiar în seara alegerii, la 13 martie 2013. El s-a arătat în mod entuziast deschis la idee. Dorea să manifeste în mod concret apropierea iubitoare a lui Dumnezeu de mica turmă din acest vast continent. Asta arăta că inima sa de păstor era deschisă ca să-i îmbrăţişeze pe toţi, chiar şi pe oamenii din această minusculă insulă a noastră.

Următoarele invitaţii din partea Conferinţei episcopale şi a autorităţilor statele au fost primite cu entuziasm. Apoi, în timpul întâlnirii cu migranţii srilankezi în Italia în bazilica "Sfântul Petru", la 18 februarie 2014, Papa a exprimat public speranţa de a putea veni în ţară. Şi cu ocazia vizitei ad limina a episcopilor din Sri Lanka, la 3 mai, a confirmat în mod oficial călătoria.

În prima invitaţie i-am explicat Pontifului că Sri Lanka ar fi fost pentru el un loc ideal pentru a avea o viziune caleidoscopică a Asiei, cu numeroasele sale convingeri religioase, şi a modului în care mica turmă a Domnului trăieşte şi mărturiseşte credinţa în mijlocul unei mări de necreştini. Şi acest lucru l-a atras, pentru că Francisc a fost mereu un susţinător pasionat al armoniei între religii şi al unităţii. În afară de asta, continentul, cu peste două treimi din populaţia mondială şi abia 2,6 la sută creştini, putea să fie un interesant şi nou izvor de îmbogăţire pentru Biserică.

De fapt, Asia este guvernată de diferitele valori morale şi spirituale oglindite în etosul hinduismului, budismului, islamului, confucianismului, taoismului şi apoi al creştinismului. Sufletul asiatic este un suflet religios. Orientarea sa filozofică fundamentală nu este dominată de principiul greco-roman al contradicţiei, mai degrabă îi include pe cei opuşi; nu este liniară ci mai curând circulară şi este profund condiţionată de fondatorii religiilor antice. El cu greu ajunge la rezolvarea nepotrivirilor, şi totuşi are o creştere economică optimistă; este chinuit de sărăcie şi tensiuni sociale, şi totuşi doritor de pace; caută să utilizeze toate resursele naturale pentru a se îmbunătăţi, dar este conştient de legătura intimă care există între lumea materială şi viaţa umană.

Biserica în continentul nostru nu poate să ignore aceste contraste, ci trebuie să menţină cu ele un dialog constant. Dacă pe de o parte situaţia de "turmă mică" expune Biserica la pericolul sincretismului, pe de altă parte o ajută să înveţe să supravieţuiască şi chiar să se răspândească într-un context care permite un tăcut simţ de atracţie faţă de ceea ce este nou. Motivul acestui lucru este că atâţia asiatici apreciază prospeţimea credinţei creştine, care este relativ tânără dacă este comparată cu celelalte religii. Bisericile orientale, care au şi ele o istorie de intrare tăcută în continent şi nu de introducere colonială, au mult în comun cu Biserica universală în ce priveşte vârsta şi experienţa în evanghelizare. De aceea, vizita Papei într-un context tipic asiatic poate folosi pentru îmbogăţirea reciprocă fie a Bisericii universale fie a spiritului asiatic.

Şi astfel călătoria Pontifului va fi o importantă piatră de hotar în noul mod de a realiza evanghelizarea pe care Francisc o recomandă îndeosebi prin exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Vizita ar putea să mărească interesul ambelor părţi - Biserica şi continentul - de a învăţa una de la alta şi să se aprecieze reciproc. Şi aici, una dintre mărturiile cele mai puternice, din punct de vedere pedagogic, este aceea a lui Joseph Vaz.

Viaţa sa a fost o viaţă de umilă mărturie faţă de limbajul transformator al iubirii, manifestat în Evanghelie; a oglindit puterea iubirii milostive al lui Dumnezeu, care se năştea din rădăcinile sufletului său. În asta era umil şi totuşi puternic, ascetic - aşa cum orice om de credinţă asiatic ar trebui să fie mereu - dar generos şi bucuros în slujirea sa; expus la riscul de orice fel, şi totuşi înzestrat cu profundă încredere şi credinţă în Dumnezeu; îndrăgostit de omenire, dar mereu conştient de nevoia de a se sprijini de Tatăl. Ca Abraham, care a plecat ascultând de Domnul şi permiţându-i să-l folosească total pentru misiune. a fost un sanyasi - om sfânt al hinduismului - totalmente altruist. Nu s-a impus contemporanilor săi, ci a permis vieţii sale să se dizolve în mijlocul lor, până acolo încât ei au fost atraşi de Cristos.

Pentru a înţelege această figură este bine să aruncăm o privire la istoria ţării Sri Lanka din secolele XVII şi XVIII. De fapt, în secolul al XVI-lea a fost o renaştere a credinţei catolice în ţară cu venirea neaşteptată a portughezilor în 1505: renaştere pentru că prezenţa precedentă este documentată de câteva registre şi de găsirea unei cruci orientale din secolul al V-lea în săpăturile din vechea cetate Anuradhapura.

După aceea, credinţa catolică a ajuns la apogeu în zonele de coastă ale ţării. Deşi portughezii erau interesaţi îndeosebi de comerţ şi de căutarea bogăţiei, au favorizat expansiunea catolicismului în insulă invitându-i pe misionari. Primii care au venit au fost franciscanii în 1543, urmaţi de iezuiţi în 1602, de dominicani în 1605 şi de augustinieni în 1606. Însă toţi erau europeni, deci, când în 1656 controlul provinciilor maritime a trecut la protestanţii olandezi, comunitatea catolică a fost suprimată cu forţa. Toţi misionarii au fost expulzaţi şi a fost interzisă practicarea credinţei. Mulţi catolici au fost constrânşi să devină membri ai bisericilor protestante sau să îmbrăţişeze alte religii. Practicarea credinţei a trecut la clandestinitate şi timp de trei decenii nu preoţii s-au îngrijit de catolicii rămaşi. Misionarii europeni nu puteau să intre în Sri Lanka nici măcar pe ascuns, pentru că funcţionarii olandezi puteau să-i identifice uşor graţie pieii albe.

Această situaţie s-a dovedit providenţială pentru că a pregătit terenul pentru o soluţie indigenă a crizei. Domnul a atins inima unui tânăr preot din India, pentru ca să se simtă chemat să aducă alinare şi putere comunităţii catolice din Sri Lanka.

Joseph Vaz s-a născut la Goa, din părinţii Christopher Vaz şi Marie de Miranda, la 21 aprilie 1651. Încă de tânăr a petrecut multe ore în rugăciune. A fost generos şi entuziast, leal Bisericii, studios şi preocupat faţă de cei săraci şi cei nevoiaşi, cu un profund spirit ascetic şi de abnegaţie. Intrat în seminar, după ce a terminat studiile a fost hirotonit preot în 1676 pentru arhidieceza de Goa. Încă de la început s-a simţit chemat la misiuni, de aceea a decis să se unească la un oratoriu întemeiat de părintele Pasqual da Costa Jeraimias, care după aceea a prosperat şi a primit mulţi alţi membri. Foarte repede Joseph Vaz a devenit lider şi, cerând permisiunea de a se uni la Oratoriul sfântului Filip Neri, a făcut din fundaţia din Goa un Oratoriu independent sub această regulă.

Atunci, aflând despre situaţia tristă a comunităţii catolice din Sri Lanka, a decis să i se dedice complet. În 1687, travestit în muncitor, împreună cu un tânăr voluntar cu numele John, s-a îmbarcat pe o navă comercială şi a debarcat mai întâi la Mannar şi apoi la Jaffna. Obosit şi bolnav, Joseph Vaz a avut mari dificultăţi să-i găsească pe catolici, făcându-se recunoscut de ei, învăţând limba locală tamil şi slujindu-i fără să fie descoperit de olandezi. Însă a reuşit să slujească cu zel comunitatea din acea zonă, în cea mai mare parte mergând şi vizitându-i în secret pe catolici. Diferitele tentative ale olandezilor de a-l captura au eşuat.

Aflând despre prezenţa altor catolici în zona Kandy, care nu era sub controlul olandezilor ci a regelui local, a decis să meargă acolo. Însă în timp ce era pe drum, bănuit că este un spion al portughezilor, a fost arestat de soldaţii regelui şi închis la Kandy. După doi ani, regele Wimaladharmasuriya al II-lea, auzind vorbindu-se despre natura sa profund ascetică şi edificatoare, a schimbat condamnarea în arest la domiciliu şi i-a permis să-şi desfăşoare îndatoririle sale pastorale. În felul acesta Joseph Vaz a mers peste tot, uneori chiar fără permisiunea regelui, şi în zonele sub control olandez, vizitându-i pe catolici, celebrând sacramentele şi catehizând. A trăit în manieră simplă, ajutându-i pe toţi, făcând o serie de minuni - inclusiv acela de a face să se termine o gravă secetă cu ploi puternice - şi ocupându-se personal de bolnavi atunci când oraşul a fost lovit de o epidemie de ciumă şi toţi ceilalţi au fugit abandonându-i. A invitat mulţi alţi confraţi de la Oratoriul din Goa să se unească cu el, inclusiv pe Jacome Gonsalves, caree apoi a devenit un mare scriitor şi a contribuit la răspândirea literaturii şi a culturii catolice în limbile locale în Sri Lanka. Şi astăzi influenţa părintelui Gonsalves în liturgia catolică, în literatură, în muzică şi în teatru este privită cu admiraţie şi de necredincioşi.

Joseph Vaz a refuzat titlul episcopal, preferând să rămână un simplu preot. Umilinţa sa şi slujirea sa au fost motiv de boli frecvente. La 16 ianuarie 1711 a murit la vârsta de şaizeci de ani. A fost înmormântat la Kandy, dar până astăzi nu se ştie locul înmormântării. Misiunea sa a fost aceea a dăruirii totale, permiţând Domnului să domine viaţa sa, ca Ioan Botezătorul. Faima sa de sfinţenie era aşa de vastă încât l-a determinat pe episcopul de Cochin, deja în 1713, să demareze cauza pentru beatificare, apoi dusă înainte de arhiepiscopul de Goa şi de episcopul de Kandy. În 1989, Congregaţia Cauzelor Sfinţilor a promulgat decretul despre virtuţile sale eroice şi la 6 iulie 1993, Ioan Paul al II-lea a recunoscut minunea atribuită mijlocirii sale. La 21 ianuarie 1995, Pontiful polonez, în timpul vizitei sale în Sri Lanka, l-a beatificat la Colombo.

Poporul srilankez a continuat să se roage pentru canonizarea sa. Şi episcopii din ţară au continuat să insiste şi astfel, ţinând cont de vasta consideraţie populară a sfinţeniei sale şi a cererilor continue venite din Sri Lanka, din India şi din alte părţi ale lumii, Papa Francisc a accelerat acest proces. Şi în timpul consistoriului din 20 octombrie 2014 a decis să-l canonizeze în cursul acestei vizite.

Noi catolicii srilankezi suntem plini de bucurie pentru acest mare dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii noastre. Îi mulţumim Domnului pentru că a salvat credinţa noastră, în timpul unei perioade extrem de dificile, prin acest mare misionar. Este providenţial faptul că, tocmai atunci când un misionar cu piele albă ar fi avut dificultăţi de a lucra, Domnul a ales un fiu din pământul asiatic. Şi mai târziu, atunci când Leon al XIII-lea a decis să instituie în Asia un seminar regional pentru vocaţiile indigene, a fost inspirat de exemplul lui Joseph Vaz, despre a cărui viaţă şi despre a cărui misiune în Sri Lanka aflase prin intermediul delegatului apostolic în India, Ladislaus Zaleski.

Papa Pecci, la recomandarea lui Zaleski, în 1893, a ales tocmai Kandy ca sediu al primului seminar regional pentru preoţi indigeni în Asia. Decizia profetică a Papei Leon de a încuraja indigenizarea Bisericilor locale, într-un timp în care vocaţiile misionare în Europa erau abundente, a fost probabil inspirată de slujirea exemplară desfăşurată de Joseph Vaz.

Vizita iminentă a Papei Francisc şi alegerea sa de a-l canoniza pe sfântul nostru pe pământul său sunt cu adevărat daruri cu o valoare incomensurabilă. Ambele evenimente exprimă în mod tangibil profunzimea grijii iubitoare a lui Dumnezeu faţă de noi. Şi este clar că există asemănări în alegerile concrete făcute de Papa Francisc şi de Joseph Vaz, precum şi în ratio care se află la baza acestor alegeri: îndeosebi, spiritul de optimism şi bucuria Pontifului argentinian în a face faţă diferitelor provocări ale misiunii ecleziale astăzi, pe de o parte, şi forţa de voinţă şi angajarea demonstrate de Joseph Vaz, pe de altă parte, sunt înrădăcinate în Isus.

De fapt, Joseph Vaz aparţinea total lui Cristos. Entuziasmul său şi disponibilitatea sa de a îndura chiar şi martiriul pentru cauza misiunii sale oglindeau spiritul marelui apostol Paul. Bucuria lui Joseph Vaz de a se dedica pentru Domnul provenea din această totală identitate cu Isus. Şi Papa Francisc oglindeşte tot acest spirit.

Frumuseţea vieţii lui Vaz se află în faptul că iubirea l-a determinat să abandoneze totul şi să meargă într-un teritoriu ostil încrezându-se total în Domnul. Aproape nimeni nu ştia despre sosirea lui în Sri Lanka. Nu-l aştepta niciun comitet de primire. Nu avea nimic, depindea total de generozitatea catolicilor săraci şi persecutaţi. A rămas cu ei, a împărtăşit casele lor umile, a parcurs distanţe lungi, a fost profund ascetic şi dezlipit şi a fost un om al rugăciunii încât adesea petrecea nopţi întregi în faţa Domnului. Totuşi nu s-a descurajat niciodată: celebra sacramentele cu evlavie, a fost un bun învăţător şi predicator care reuşea să entuziasmeze turma. Era mereu disponibil şi foarte iubit, pentru că, la rândul său, iubea şi şi-ar fi dat viaţa pentru turma sa. Entuziasmul său în slujire era contagios şi a însufleţit pe toţi preoţii care s-au unit cu el. Un adevărat model pentru misionarii actuali.

Astăzi Asia are nevoie mai mult ca oricând de asemenea modele de evanghelizare. are nevoie de misionari îndrăgostiţi de Domnul şi care clocotesc de entuziasm, care să fie bucuroşi şi optimişti, fără frică de a suferi sărăcie, privaţiuni şi chiar persecuţii pentru Evanghelie. Important nu este triumfalismul, ci calea umilă a bucuriei evanghelice: triumful celor mici fără triumfuri.

(După L'Osservatore Romano, 10 ianuarie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.