Iași: Invitație la campus vocațional pentru ministranți și tineri
La Seminarul "Don Orione" din Iași, se va desfășura, în perioada 27-30 decembrie 2014, tradiționalul campus vocațional pentru ministranții de clasele a VII-a și a VIII-a, dar și pentru acei tineri care simt în inima lor o chemare la sfânta Preoție și la viața consacrată.
Ținând cont de timpul minunat al sărbătorilor și în mod special de acest an care este dedicat vieții consacrate, vrem ca împreună cu ministranții dornici de a-l urma pe Isus, "să trezim lumea", așa cum ne invită Sfântul Părinte papa Francisc.
Vom încerca în aceste câteva zile să ne întâlnim cu Isus pentru ca el să ne ajute să înțelegem care este misiunea noastră și în ce mod putem trezi lumea. Apoi, prin momentele culturale și de joc, vom încerca să ne facem cât mai mulți prieteni și astfel să experimentăm bucuria de a trăi și vesti credința împreună cu ceilalți.
Vă așteptăm!
Pentru înscrieri și detalii: pr. Marius Bereșoaie (tel. 0756/066968; 0232/266525).
Pr. Marius Bereșoaie
lecturi: 12.