|
Apariție editorială: Un deceniu de la Sinod Zece ani se vor împlini, luni, 8 decembrie 2014, de la încheierea Sinodului Diecezei de Iași, care a avut loc între anii 2001 și 2004. Cu această ocazie, pr. Alois Moraru, care a fost secretarul general al Sinodului diecezan, a pregătit o carte retrospectivă, pe care a publicat-o în cadrul colecției "Provocări ale tinerilor la începutul mileniului III". Volumul șase din această serie, intitulat Un deceniu de la Sinod, a fost deja prezentat în cadrul întâlnirilor Consiliului Prezbiteral și Consiliului Pastoral Diecezan, desfășurate în luna noiembrie a acestui an. Pentru a afla câteva detalii despre această lucrare, i-am adresat autorului câteva întrebări. S-au scurs deja 10 ani de la terminarea Sinodului diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. De ce ați crezut necesar să se abordeze o asemenea temă în această carte? Pentru aceia care au fost implicați în lucrările sinodului, pe plan parohial sau diecezan, această broșură este o aducere aminte, dar pentru tânăra generație poate reprezenta o noutate sau chiar o curiozitate. De aceea, am crezut necesar să abordăm o asemenea temă acum când comemorăm un deceniu de la încheierea evenimentului care a avut loc în ziua de 8 decembrie 2004. Credeți că tinerii sunt interesați de un asemenea subiect? Eu sunt convins că unii sunt atrași atât de realitățile noi, dar și de modul în care sesizează că au loc astăzi multe dintre realitățile vieții bisericești. În cadrul catehezelor, am sesizat interesul lor pentru sinodul care a avut loc în urmă cu un deceniu. Dacă privim cu atenție prima copertă, vedem cifra 6, semn ce indică faptul că este al șaselea volum din această colecție. Mulți cititori nu au citit volumele anterioare, de aceea vă rog să ne spuneți ce tematici s-au abordat în ele. În primul volum am căutat să ne apropiem mai mult de realitatea locală a vieții bisericești, de aceea am analizat cadrul istorico-geografic unde viețuim, în care am căutat să ancorăm credința tinerilor noștri la începutul acestui mileniu. Tinerii sunt tentați de numeroase vicii și obiceiuri, de aceea, în cel de-al doilea volum, am căutat să descoperim principalele droguri inhalate de tânăra generație: alcoolul, tutunul, cafeaua, televizorul, internetul, substanțele halucinogene etc. Anii pastorali anteriori (2010-2013) au fost dedicați familiei și Căsătoriei creștine, de aceea am dedicat două volume vieții de familie, descoperind temelia acestei stări de viață - iubirea adevărată și multe valori ale vieții în doi. În ciuda situațiilor anormale pe care le sesizăm în societatea de astăzi, avem numeroase modele care pot fi de folos acelora care optează pentru acest stil de viață. Cei mai mulți dintre tineri tind spre o viață de familie, de aceea i-am rugat să ne ofere experiențe și trăiri personale. Volumul al cincilea are un alt stil de abordare a tematicii și am analizat viața și activitatea episcopului Anton Durcovici, care a fost ridicat la cinstea altarelor în ziua de 17 mai 2014. Care sunt capitolele acestui nou volum? Lucrarea de față am structurat-o în șase capitole: 1. Necesitatea Sinodului diecezan; 2. Faza diecezană; 3. Ultimul an; 4. Adunarea sinodală și pastorația tinerilor; 5. Ultimele sesiuni și dezbateri; 6. Încheierea solemnă și documentul final. Știm că lucrările Sinodului diecezan au fost sintetizate într-o Carte sinodală. Ce cuprinde ea? Cartea sinodală prezintă rezultatele reflecțiilor și analizelor făcute în parohii și în cadrul adunării generale, într-o formă doctrinară și pastorală, cu scopul de a provoca disponibilitatea personală și comunitară a tuturor creștinilor care se află în Biserica locală de Iași pentru a fi cu adevărat o "Biserică trimisă în misiune la oamenii de astăzi", care să vestească misterul lui Cristos, să-l celebreze azi și să-i dea mărturie în spirit de comuniune. Comisia ce a prelucrat sugestiile și propunerile adunării sinodale nu a ținut să elaboreze un "codice" de norme și decizii precise pentru activitatea pastorală diecezană, ci a considerat că este bine să fixeze orientări pastorale, ținând cont de contextul social-cultural în care creștinii catolici sunt chemați să-și trăiască credința și să-și împlinească misiunea Mai este spațiu și pentru alte întrebări care să ajungă după apariția acestui volum? Sigur că da; din moment ce nu au ajuns la tipografie toate volumele, orice întrebare care sosește poate găsi un răspuns în cărțile viitoare. Ce temă urmează? Sunt câteva teme propuse deja de tineri: modele de sfințenie, implicarea tinerilor în viața Bisericii, revoluția sexuală și conservatorismul Bisericii, tendințe noi în viața în doi etc. Încă nu m-am decis asupra tematicii următoarei broșuri, dar cu siguranța va fi un subiect incitant. Cum și unde pot fi trimise întrebările tinerilor? Astăzi sunt multe modalități de a pune întrebări: prin poștă: Pr. Alois Moraru, Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia", Str. Siretului, Nr. 2, 611139 - Roman; prin e-mail: prc-roman3@ercis.ro, alois_moraru@yahoo.com; prin telefon sau sms: 0721.566577. Vă mulțumim și vă dorim multă inspirație pentru următoarele volume! Ovidiu Bișog * * * Provocări ale tinerilor la începutul mileniului III, vol. 6: Un deceniu de la Sinod,
* * * Din aceeași colecție (ISBN 978-606-8064-84-0):
* * * Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro * * * Secțiunea "Sinodul diecezan 2001-2004" pe ercis.ro lecturi: 48.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |