Iubire şi adevăr

Patriarhul Bartolomeu despre relaţiile dintre catolici şi ortodocşi

Instituită la 4 noiembrie 1964 de cardinalul austriac Franz König, fundaţia Pro Oriente este fiică a Conciliului al II-lea din Vatican şi a voinţei de a îmbunătăţi relaţiile dintre Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe orientale exprimată în decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio. Are sediul la Viena şi acolo, în palatul arhiepiscopal, la 8 noiembrie s-a celebrat a cincizecea aniversare de la întemeiere. Preşedintele Johann Marte a organizat o întâlnire ştiinţifică la care au participat printre alţii cardinalul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Kurt Koch, cardinalul arhiepiscop de Viena Christoph Schönborn, patriarhul Bisericii copte, Tawadros al II-lea, şi patriarhul ecumenic, Bartolomeu, din al cărui discurs publicăm largi fragmente (textul integral în engleză pe situl www.osservatoreromano.va). Celebrările au continuat cu o conferinţă de trei zile despre graniţele ecleziale, în continuare ideală cu colocviul cunoscut drept "Koinonia", care conform lui Marte în aprilie 1974 "a pregătit drumul pentru dialogul oficial între catolici şi ortodocşi", care a avut loc apoi în 1980. Întâlnirea vieneză a marcat o nouă orientare pentru Comisia istoricilor fundaţiei, unul din oficiile de maximă responsabilitate din Pro Oriente. De fapt, până acum Comisia s-a ocupat exclusiv de zona ţărilor născute din dizolvarea Iugoslaviei, în afară de Albania. În schimb, în viitor "se doreşte să fie luate în considerare şi România, Bulgaria şi Turcia". Printre ipoteze, colaborarea cu alte discipline ştiinţifice şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

A cincizecea aniversare a Fundaţiei Pro Oriente constituie o piatră de hotar specială, importantă în istoria relaţiilor dintre Biserica catolică romană şi Bisericile ortodoxe din Orient. Sub multe aspecte este o oglindă a raporturilor dintre Bisericile noastre, deoarece reflectă şi alătură paşii extraordinari de apropiere şi de reconciliere începuţi în urmă cu jumătate de secol care au dus la dialogul teologic şi la schimburi sincere între noi la nivel parohial, local, regional, naţional şi chiar internaţional.

Aşa cum bine ştiţi, peste câteva zile iubitul nostru frate în Cristos, Papa Francisc, va vizita Istanbulul, care de peste şaptesprezece secole este centrul sacru şi sediul Patriarhiei Ecumenice. Aşteptăm cu mare plăcere să-l putem primi pe Sanctitatea Sa la Phanar la 29 şi 30 noiembrie pentru comemorarea sfântului Andrei, primul chemat dintre apostoli şi pentru sărbătoarea tronului Bisericii din Constantinopol. Vizita sa oficială se desfăşoară pe urma pelerinajului nostru comun la Ierusalim, care a avut loc numai cu puţine luni în urmă, pentru a celebra o altă a cincizecea aniversare, adică acea călătorie în Ţara Sfântă a Papei Paul al VI-lea, în mod oficial proclamat sfânt de Biserica catolică, şi a Patriarhului ecumenic Atenagora. Ne-a emoţionat profund faptul că Papa Francisc a acceptat invitaţia noastră la o comemorare comună a acelui eveniment, pe care i-am adresat-o cu ocazia participării noastre la liturghia solemnă de început al pontificatului în martie 2013.

Aceste evenimente n-au fost o pură coincidenţă, nici nu sunt doar istorice. În urmă cu cincizeci de ani, asemenea evenimente ar fi fost inimaginabile sau chiar irealizabile. Harul lui Dumnezeu a fost cel care i-a inspirat pe venerabilii şi clarvăzătorii noştri predecesori să ia acele iniţiative îndrăzneţe. În unele privinţe, după atâţia ani de înstrăinare şi tăcere, numai Duhul lui Dumnezeu putea să producă condiţiile şi circumstanţele pentru o mai mare colaborare şi pentru raporturi mai strânse între Bisericile noastre, care în prealabil fuseseră îndepărtate timp de un mileniu întreg.

Exact într-un asemenea climat de deschidere ecumenică şi de dorinţă sinceră de dialog a fost concepută şi instituită Fundaţia Pro Oriente în 1964 de cardinalul arhiepiscop de Viena, Franz König, care discernând spiritul timpurilor, a perceput importanţa de a adera la porunca şi la rugăciunea Domnului nostru "ca toţi [discipolii săi] să fie una" (In 17,21). Scopul sacru şi obiectivul fundamental al fundaţiei - cu diferitele sale carte la Viena, Graz, Salzburg şi Linz - era de a îmbunătăţi relaţiile dintre Bisericile catolică romană şi ortodoxă orientală, precum şi cu cele ortodoxe din Orient, făcând ecou la decretul pontifical Unitatis redintegratio, promulgat în urmă cu jumătate de secol, la 21 noiembrie 1964. Preşedinte fondator a fost Alfred Stirnemann, care a condus fundaţia până la moartea sa, în 1988. Îi amintim pe amândoi, împreună cu veneraţii noştri prieteni, mitropoliţii Crizostom şi succesorul său Mihai de Austria, exarhi patriarhali ai Ungariei şi ai Europei centrale. Aceşti doi ierarhi ortodocşi erau absolut convinşi despre rolul fundamental al relaţiilor pozitive cu Biserica catolică romană, acţionând neobosit pentru a promova dialogul şi a favoriza cooperarea. Fie ca amintirea lor să fie veşnică şi fie ca exemplul lor să fie un model pentru noi toţi.

Amintim aici câţiva dintre paşii inovativi făcuţi în urmă cu cincizeci de ani care la rândul lor au dus la condiţiile rodnice pentru crearea unei fundaţii precum Pro Oriente. La începutul anului 1964, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ecumenic Atenagora cu puţine cuvinte simple şi o îmbrăţişare iubitoare au frânt o tăcere care a durat multe secole. La 5 ianuarie 1964, când Papa Paul al VI-lea s-a întâlnit cu Patriarhul ecumenic Atenagora pe Muntele Măslinilor, a fost prima dată când pontiful din Occident şi primatul din Orient - Papa de la Roma şi Arhiepiscopul de la Noua Romă - s-au întâlnit faţă în faţă după conciliul din Firenze din 1438. Şi locul întâlnirii în 1964 era acelaşi în care Cristos s-a adresat Tatălui în noaptea în care a fost trădat, cerându-i unitatea discipolilor săi.

Înainte de acea întâlnire, timp de multe secole Bisericile din Orient şi din Occident nu au avut contacte formale şi comunicările neoficiale au fost puţine. După ceea ce cunoaştem astăzi ca "marea schismă" din 1054, au existat două scurte întâlniri de schimb şi dialoguri de reunificare la conciliul din Lyon în 1274 şi la conciliul din Ferrara-Firenze în 1438-1439; totuşi, ambele ocazii au lăsat sentimente de amărăciune în loc de sentimente de speranţă. Îndepărtarea a fost ulterior accentuată şi pecetluită de evenimentele tragice ale cruciadelor, în special a patra cruciadă cu jefuirea Constantinopolului în 1202-1204, cu masacrarea nejustificabilă a creştinilor din partea creştinilor.

Astfel a început istoricul "dialog de iubire" - expresie creată de mitropolitul Meliton de Calcedon - care la rândul său a început un proces de dărâmare treptată a barierelor ridicate de-a lungul secolelor. A fost urmat după un an, cu o declaraţie comună citită simultan la "Sfântul Petru" la Roma şi în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" la Istanbul, de înlăturarea anatemelor reciproce, la 7 decembrie 1965, când cei doi prelaţi au eliminat "din amintire şi în mijlocul Bisericii sentinţele de excomunicare din anul 1054", concordând ca "trecutul să fie încredinţat milostivirii lui Dumnezeu".

În anul 1969 a început o tradiţie foarte importantă şi până acum neîntreruptă, adică schimbul anual de delegaţii formale la respectivele sărbători patronale ale celor două "Biserici surori" ale noastre: la 29 iunie la Roma pentru solemnitatea sfinţilor Petru şi Paul; şi la Istanbul, la 30 noiembrie, pe care Papa Francisc o va onora la sfârşitul acestei luni. Aceste iniţiative foarte importante au culminat după aceea în instituirea - în timpul vizitei pontificale la Phanar la 30 noiembrie 1979 - Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. Astfel, la 29 mai 1980, sub veneratul nostru predecesor, Patriarhul ecumenic Dimitrios, şi succesorul Papei Paul al VI-lea, Papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Scaun şi paisprezece Biserici ortodoxe autocefale au început un "dialog de adevăr" teologic cu scopul de a extinde "dialogul de iubire" şi de a examina împreună diferenţele doctrinale dintre cele două Biserici surori.

Din fericire astăzi, prin contribuţia importantă şi influentă a fundaţiilor şi institutelor precum Pro Oriente, acest spirit de iubire fraternă şi respect reciproc a luat locul polemicilor teologice şi suspiciunii reciproce din trecut. desigur suntem destul de realişti ca să recunoaştem că rămâne încă mult de făcut şi că drumul uneori apare lung şi obositor. Există chestiunile teologice spinoase ale primatului şi colegialităţii, care actualmente se află pe masa dezbaterii; şi există problema delicată a uniatismului, care deja o dată a făcut să se suspende dialogul. Totuşi, trebuie să admitem că nu există drum alternativ dialogului şi reconcilierii. Acest lucru este valabil şi este deosebit de adevărat pentru timpul actual, unde constatăm: uzul şi abuzul în lume al religiei pentru scopuri politice sau de alt gen secular; dificultăţile pe care creştinii trebuie să le înfrunte în toată lumea, în special în Ţara Sfântă şi în Orientul Mijlociu, făcând abstracţie de identitatea confesională; nedreptăţile îndurate de membri slabi şi vulnerabili ai societăţilor contemporane; precum şi îngrijorătoarea criză ecologică ce ameninţă integritatea şi însăşi supravieţuirea creaţiei lui Dumnezeu. Toate aceste provocări cer o soluţie comună şi colaboratoare la problemele care încă ne despart. Pretind de la noi cooperare reciprocă şi preocupare împărtăşită.

De fapt, aici am putea include şi un alt aspect al Pro Oriente, care este implicit în însăşi identitatea sa, adică responsabilitatea şi sprijinul faţă de minorităţile creştine persecutate în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, chiar în locurile în care creştinismul s-a născut şi a prosperat încă din primele timpuri ale Bisericii noastre. Până la urmă, termenul "orient" nu este numai o desemnare ecleziastică; este şi o specificare geografică. Această dimensiune este cu siguranţă parte integrantă a misiunii şi a slujirii lui Pro Oriente, şi vom accepta cu plăcere sprijinul său în acest domeniu fundamental. Suntem cu toţii foarte conştienţi de situaţia critică şi de suferinţele nejustificabile suportate de fraţii noştri şi de surorile noastre în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord.

Aşa cum am declarat împreună cu Sanctitatea Sa Papa Francisc la Ierusalim, "vrem să exprimăm preocuparea noastră comună profundă faţă de situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu şi faţă de dreptul lor de a rămâne cetăţeni cu titlu deplin ai patriilor lor. Îndreptăm încrezători rugăciunea noastră către Dumnezeul atotputernic şi milostiv pentru pacea în Ţara Sfântă şi în tot Orientul Mijlociu. Ne rugăm în special pentru Bisericile din Egipt, din Siria şi din Irak, care au suferit foarte dur din cauza recentelor evenimente. Încurajăm toată părţile, independent de convingerile lor religioase, să continue să lucreze pentru reconciliere şi pentru recunoaşterea justă a drepturilor popoarelor. Suntem profund convinşi că nu armele, ci dialogul, iertarea şi reconcilierea sunt singurele instrumente posibile pentru a dobândi pacea". Permiteţi-ne să vă îndemnăm părinteşte să dedicaţi o parte mai mare din atenţia voastră acestei crize.

Munca ecumenică a Pro Oriente s-a dovedit preţioasă şi instrumentală pentru promovarea de relaţii mai strânse şi mai puternice între Bisericile noastre. Activitatea sa a fost desigur însemnată şi admirabilă. Totuşi, aşa cum ştim toţi, în lumea noastră, munca de unitate rămâne constantă şi neîncetată până la plinătatea împărăţiei cereşti. De aceea, este vocaţia noastră umilă şi obligaţia noastră morală să continuă şi să întărim angajarea pentru reconciliere. Să nu ne limităm să păstrăm amintirea pionierilor acestei fundaţii binecuvântate; să continuăm exemplul lor şi să mărim eforturile lor. De fapt, ar fi cea mai bună comemorare şi celebrare a moştenirii lor şi a dorinţei lor de unitate a creştinilor.

(După L'Osservatore Romano, 19 noiembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.