Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc în Turcia
(28-30 noiembrie 2014)

Sfânta Liturghie

Catedrala catolică "Duhul Sfânt", Istanbul

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Omului însetat de mântuire Isus se prezintă în Evanghelie ca izvorul din care să ia, stânca din care Tatăl face să ţâşnească fluvii de apă vie pentru toţi cei care cred în El (cf. In 7,38). Cu această profeţie, proclamată public la Ierusalim, Isus prevesteşte darul Duhului Sfânt pe care-l vor primi discipolii săi după glorificarea sa, adică moartea şi învierea sa (cf. v. 39).

Duhul Sfânt este sufletul Bisericii. El dă viaţa, trezeşte diferitele carisme care îmbogăţesc poporul lui Dumnezeu şi, mai ales, creează unitatea dintre cei care cred: din mulţi face un singur trup, trupul lui Cristos. Toată viaţa şi misiunea Bisericii depind de Duhul Sfânt; El realizează orice lucru.

Însăşi mărturisirea de credinţă, aşa cum ne aminteşte sfântul Paul în prima lectură de astăzi, este posibilă numai pentru că este sugerată de Duhul Sfânt: "Nimeni nu poate să spună: «Isus este Domn!», decât sub acţiunea Duhului Sfânt" (1Cor 12,3b). Când noi ne rugăm, este pentru că Duhul Sfânt trezeşte în noi rugăciunea în inimă. Când frângem cercul egoismului nostru, ieşim din noi înşine şi ne apropiem de alţii pentru a-i întâlni, a-i asculta, a-i ajuta, Duhul lui Dumnezeu e cel care ne-a determinat la asta. Când descoperim în noi o necunoscută capacitate de a ierta, de a iubi pe cel care ne vrea binele, Duhul e cel care ne-a cuprins. Când mergem dincolo de cuvintele de convenienţă şi ne adresăm fraţilor cu acea duioşie care încălzeşte inima, cu siguranţă am fost atinşi de Duhul Sfânt.

Este adevărat, Duhul Sfânt trezeşte diferitele carisme în Biserică; aparent, acest lucru pare să creeze dezordine, însă în realitate, sub călăuzirea sa, constituie o bogăţie imensă, pentru că Duhul Sfânt este Duhul unităţii, care nu înseamnă uniformitate. Numai Duhul Sfânt poate să trezească diversitatea, multiplicitatea şi, în acelaşi timp, să realizeze unitatea. Când noi suntem cei care vrem să facem diversitatea şi ne închidem în particularismele şi exclusivismele noastre, aducem diviziunea; şi când noi suntem cei care vrem să facem unitatea după planurile noastre umane, ajungem să aducem uniformitatea şi omologarea. Dacă în schimb ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt, bogăţia, varietatea, diversitatea nu devin niciodată conflict, pentru că El ne determină să trăim varietatea în comuniunea Bisericii.

Multitudinea mădularelor şi carismelor îşi are principiul său armonizator în Duhul lui Cristos, pe care Tatăl l-a trimis şi pe care continuă să-l trimită, pentru a împlini unitatea între cei care cred. Duhul Sfânt face unitatea Bisericii: unitate în credinţă, unitate în caritate, unitate în coeziune interioară. Biserica şi Bisericile sunt chemate să se lase conduse de Duhul Sfânt, punându-se într-o atitudine de deschidere, de docilitate şi de ascultare. El e cel care armonizează Biserica. Îmi vine în minte acel cuvânt frumos al sfântului Vasile cel Mare: "Ipse harmonia est", El însuşi este armonia.

Este vorba despre o perspectivă de speranţă, dar în acelaşi timp obositoare, deoarece este prezentă mereu în noi ispita de a opune rezistenţă Duhului Sfânt, pentru că debusolează, pentru că zdruncină, face să mergem, determină Biserica să meargă înainte. Şi este întotdeauna mai uşor şi comod a ne acomoda pe propriile poziţii statice şi neschimbate. În realitate, Biserica se arată fidelă faţă de Duhul Sfânt în măsura în care nu are pretenţia de a-l reglementa şi de a-l domestici. Şi Biserica se arată fidelă faţă de Duhul Sfânt şi atunci când lasă deoparte ispita de a se privi pe ea însăşi. Şi noi creştinii devenim discipoli misionari autentici, capabili să interpelăm conştiinţele, dacă abandonăm un stil defensiv pentru a ne lăsa conduşi de Duh. El este prospeţime, fantezie, noutate.

Apărările noastre pot să se manifeste cu retragerea excesivă în ideile noastre, în forţele noastre - dar astfel alunecăm în pelagianism - sau cu o atitudine de ambiţie şi de vanitate. Aceste mecanisme defensive ne împiedică să-i înţelegem cu adevărat pe ceilalţi şi să ne deschidem la un dialog sincer cu ei. Însă Bisericii, provenite din Rusalii, îi este încredinţat focul Duhului Sfânt, care nu umple atât mintea cu idei, cât incendiază inima: este cuprinsă de vântul Duhului care nu transmite o putere, ci abilitează la o slujire de iubire, un limbaj pe care fiecare este în măsură să-l înţeleagă.

În drumul nostru de credinţă şi de viaţă fraternă, cu cât ne vom lăsa mai mult conduşi cu umilinţă de Duhul Sfânt, cu atât vom depăşi mai mult neînţelegerile, diviziunile şi controversele şi vom fi semn credibil de unitate şi de pace. Semn credibil că Domnul nostru a înviat, este viu.

Cu această certitudine bucuroasă vă îmbrăţişez pe voi toţi, iubiţi fraţi şi surori: pe patriarhul siro-catolic, pe preşedintele Conferinţei Episcopale, pe vicarul apostolic, monseniorul Pelâtre, pe cei ceilalţi episcopi şi exarhi, pe preoţi şi pe diaconi, persoanele consacrate şi credincioşii laici, care aparţin diferitelor comunităţi şi diferitelor rituri din Biserica catolică. Doresc să salut cu afect fratern pe patriarhul de Constantinopol, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, pe mitropolitul siro-ortodox, pe vicarul patriarhal armean apostolic şi pe exponenţii comunităţii protestante, care au voit să se roage cu noi în timpul acestei celebrări. Le exprim recunoştinţa mea pentru acest gest fratern. Un gând afectuos îi trimit patriarhului armean apostolic Mesrob al II-lea, asigurându-i rugăciunea mea.

Fraţilor şi surorilor, să îndreptăm gândul nostru spre Fecioara Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Împreună cu ea, care s-a rugat în cenacol cu apostolii în aşteptarea Rusaliilor, să-l rugăm pe Domnul pentru ca să-l trimită pe Duhul său Sfânt în inimile noastre şi să ne facă martori ai Evangheliei sale în toată lumea. Amin!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.