Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc în Turcia
(28-30 noiembrie 2014)

Întâlnirea cu autorităţile
Ankara (vineri, 28 noiembrie 2014)

Domnule preşedinte,
Stimate autorităţi,
Doamnelor şi domnilor,

Sunt bucuros să vizitez ţara dumneavoastră, bogată în frumuseţi naturale şi în istorie, plin de urme de civilizaţii antice şi punte naturală între două continente şi între diferite exprimări culturale. Acest ţinut este îndrăgit de orice creştin pentru că i-a dat naştere sfântului Paul, care a întemeiat aici diferite comunităţi creştine; pentru că a găzduit primele şapte concilii ale Bisericii şi pentru prezenţa, aproape de Efes, a aceleia pe care o venerată tradiţie o consideră "casa Mariei", locul unde Mama lui Isus a trăit câţiva ani, ţintă a evlaviei atâtor pelerini din toate părţile lumii, nu numai creştini, ci şi musulmani.

Totuşi, motivele consideraţiei şi aprecierii faţă de Turcia nu trebuie căutate numai în trecutul său, în monumentele sale antice, ci se găsesc în vitalitatea prezentului său, în hărnicia şi generozitatea poporului său, în rolul său în concertul naţiunilor.

Este pentru mine motiv de bucurie să am oportunitatea de a continua cu voi un dialog de prietenie, de stimă şi de respect, pe urma celui întreprins de predecesorii mei, fericitul Paul al VI-lea, sfântul Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, dialog pregătit şi favorizat la rândul său de acţiunea delegatului apostolic de atunci, Mons. Angelo Giuseppe Roncalli, apoi sfântul Ioan al XXIII-lea, şi de Conciliul al II-lea din Vatican.

Avem nevoie de un dialog care să aprofundeze cunoaşterea şi să valorizeze cu discernământ multele lucruri care ne unesc, şi în acelaşi timp să ne permită să analizăm cu suflet înţelept şi senin diferenţele, pentru a putea scoate învăţătură şi din ele.

Trebuie dusă înainte cu răbdare angajarea de a construi o pace solidă, întemeiată pe respectarea drepturilor şi obligaţiilor fundamentale legate de demnitatea omului. Pe acest drum se pot depăşi prejudecăţile şi falsele temeri şi se lasă în schimb spaţiu stimei, întâlnirii, dezvoltării celor mai bune energii în folosul tuturor.

Pentru acest scop, este fundamental ca cetăţenii musulmani, evrei şi creştini - atât în dispoziţiile de lege, cât şi în realizarea lor efectivă - să se bucure de aceleaşi drepturi şi să respecte aceleaşi obligaţii. În acest mod ei mai uşor se vor recunoaşte ca fraţi şi colegi de drum, îndepărtând tot mai mult neînţelegerile şi favorizând colaborarea şi înţelegerea. Libertatea religioasă şi libertatea de exprimare, garantate în mod eficace tuturor, vor stimula înflorirea prieteniei, devenind un elocvent semn de pace.

Orientul Mijlociu, Europa, lumea aşteaptă această înflorire. Îndeosebi Orientul Mijlociu este de prea mulţi ani teatru de războaie fratricide, care par să se nască unul din altul, ca şi cum singurul răspuns posibil dat războiului şi violenţei ar trebui să fie mereu nou război şi altă violenţă.

Cât timp va mai trebui să sufere Orientul Mijlociu din cauza lipsei păcii? Nu ne putem resemna cu continuarea conflictelor ca şi cum n-ar fi posibilă o schimbare a situaţiei în bine! Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem şi trebuie mereu să reînnoim curajul păcii! Această atitudine conduce la utilizarea cu loialitate, răbdare şi determinare a tuturor mijloacelor tratativelor şi să se obţină astfel obiective concrete de pace şi de dezvoltare sustenabilă.

Domnule preşedinte, pentru a ajunge la o ţintă atât de înaltă şi urgentă, o contribuţie importantă poate veni de la dialogul interreligios şi intercultural, aşa încât să izoleze orice formă de fundamentalism şi de terorism, care umileşte grav demnitatea tuturor oamenilor şi instrumentalizează religia.

Trebuie contrapusă fanatismului şi fundamentalismului, fobiilor iraţionale care încurajează neînţelegeri şi discriminări, solidaritatea tuturor credincioşilor, care să aibă ca pilaştri respectarea vieţii umane, a libertăţii religioase, care este libertate a cultului şi libertate de a trăi după etica religioasă, efortul de a garanta tuturor necesarul pentru o viaţă demnă, şi îngrijirea ambientului natural. De aceasta au nevoie, cu urgenţă specială, popoarele şi statele din Orientul Mijlociu, pentru a putea în sfârşit "să inverseze tendinţa" şi să ducă înainte cu rezultat pozitiv un proces de pacificare, prin respingerea războiului şi a violenţei şi urmărirea dialogului, a dreptului, a dreptăţii.

De fapt, până astăzi suntem din păcate încă martori ai conflictelor grave. În Siria şi în Irak, în mod deosebit, violenţa teroristă nu dă semne să se potolească. Se înregistrează încălcarea celor mai elementare legi umanitare faţă de prizonieri şi faţă de întregi grupuri etnice; s-au verificat şi încă au loc grave persecuţii în dauna grupurilor minoritare, în special - dar nu numai - creştinii şi yazidii: sute de mii de persoane au fost constrânse să abandoneze casele lor şi patria lor pentru a-şi putea salva viaţa şi a rămâne fideli propriului crez.

Turcia, primind cu generozitate o mare cantitate de refugiaţi, este direct implicată de efectele acestei situaţii dramatice la graniţele sale, iar comunitatea internaţională are obligaţia morală de a o ajuta în îngrijirea refugiaţilor. Împreună cu necesara asistenţă umanitară, nu putem rămâne indiferenţi în faţa a ceea ce a provocat aceste tragedii. Reafirmând că este permis să se oprească agresorul nedrept, însă respectând mereu dreptul internaţional, vrea să amintesc şi că nu se poate încredinţa rezolvarea problemei numai răspunsului militar.

Este necesară o puternică angajare comună bazată pe încrederea reciprocă, care să facă posibilă o pace durabilă şi să permită să se destineze în sfârşit resursele nu înarmărilor, ci adevăratelor lupte demne ale omului: lupta împotriva foametei şi a bolilor, lupta pentru dezvoltarea sustenabilă şi pentru salvgardarea creaţiei, ajutând atâtea forme de sărăcie şi marginalizare care nu lipsesc nici în lumea modernă.

Turcia, prin istoria sa, datorită poziţiei sale geografice şi din cauza importanţei pe care o are în regiune, are o mare responsabilitate: alegerile sale şi exemplul său posedă o valenţă specială şi pot să fie de ajutor însemnat în a favoriza o întâlnire de civilizaţii şi în a găsi căi practicabile de pace şi de progres autentic.

Cel Preaînalt să binecuvânteze şi să ocrotească Turcia şi s-o ajute să fie un valoros şi convins artizan al păcii! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 13.