Iași: Deschiderea anului universitar 2014-2015
În catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași a fost celebrată, în ziua de duminică, 19 octombrie 2014, o sfântă Liturghie prin care s-a marcat deschiderea anului universitar 2014-2015. Sfânta jertfă a Liturghiei a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, și au concelebrat pr. prof. dr. Emil Dumea, decanul Facultății de Teologie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași, pr. prof. dr. Fabian Doboș, capelan universitar, pr. conf. dr. Iosif Enășoae, responsabilul oratoriului "Sfântul Dominic Savio", pr. Petru-Sebastian Tamaș, inspector școlar de religie catolică în zona Iași, și pr. Cristian Bîrnat, responsabil cu pastorația tinerilor în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Iași.
Tinerii prezenți în Iași au participat în număr foarte mare la această Liturghie, iar corul "Juvenes Eclessiae" a animat celebrarea, cu un program bine pus la punct ce a ajutat la trăirea sfintei Liturghii cât mai bine.
Cuvântul de învățătură l-a adresat pr. Petru-Sebastian Tamaș, scoțând în evidență faptul că trebuie să fim deschiși către adevăr; să nu acceptăm compromisuri și să avem grijă ca țara să nu fie condusă de oameni fără Dumnezeu.
La încheierea sfintei Liturghii PS Aurel Percă li s-a adresat tinerilor urându-le ca acest an universitar să fie plin de roade bogate atât din punct de vedere intelectual, dar și din punct de vedere spiritual și uman.
Ionuț-Gabriel Giurgică
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
19 octombrie: Iași: Deschiderea anului universitar 2014-2015
lecturi: 8.