Semnificaţiile partidei de fotbal interreligioase pentru pace

Şi sportul are un rol în "planul strategic" al Pontifului

De Alfonso M. Bruno, F.I.

La 1 septembrie 2014, seara, s-a jucat la Roma "partida interreligioasă pentru pace", voită de papa Francisc. Nu este vorba despre obişnuitul eveniment monden, în care persoane importante acceptă să facă pe "testimonial" pentru a adunare de fonduri. Lectura evenimentului se poate face din trei puncte de vedere: cel al religiilor, cel al Sudului şi cel al Nordului lumii.

Cât îi priveşte pe credincioşi, nefiind limitată participarea la partidă nici pentru catolici, nici pentru creştini, ci extinsă la orice credincios posibil, putem considera că evenimentul foloseşte pentru a afirma hegemonia religiei asupra politicii. Deja s-a constatat că falimentul marilor ideologii a fost determinat de pretenţia lor de a omologa lumea, ştergând diferenţele determinate de identităţi culturale prea diferite între ele.

Diferitele credinţe au desfăşurat un rol decisiv în mijlocirea acestui rezultat, deoarece orice obiecţie la adresa pretenţiilor totalitare ale statelor are un fundament în spiritualitate şi în morală, care pe de o parte exaltă responsabilitatea individului şi pe de altă parte îl leagă de un referent - cel religios - care nu poate fi redus la orice control al autorităţii vremelnice. Religiile constituie însă şi un factor constitutiv al fiecărei identităţi naţionale, în special pentru acele popoare a căror tabără este aşezată pe graniţa dintre civilizaţii diferite, şi în acest caz diferenţa de credinţă accentuează rivalitatea dintre naţiuni: să ne gândim la catolicismul polonezilor, contrapus ortodoxiei ruşilor, sau la creştinismul grecilor, contrapus islamismului turcilor.

Bergoglio a devenit papă chiar în timp ce lumea, care a crezut că se eliberează de conflicte prin apusul ideologiilor, adună roadele amare şi sângeroase ale conflictelor identitare. Pontiful provine însă dintr-o realitate, cea din America Latină, în care religia, comună întregii zone situate în sudul Marelui Râu, constituie nu un motiv de contrapoziţiei între popoare vecine şi între naţiuni învecinate, ci un factor de coeziune, care induce la dorirea restabilirii unităţii continentale.

Însă nu este suficient a reuni pe cel care este unit de aceeaşi credinţă: dincolo de diferenţele confesionale, există de fapt o motivaţie comună între toţi oamenii care privesc spre transcendenţă, care caută un raport cu Divinitatea. Şi atunci se vede ridicându-se - graţie papei - aspiraţia ecumenică, de data aceasta lipsită de acele instrumentalizări care desigur au existat în timpul războiului rece, când existau unii care sperau în căderea zidurilor, dar existau şi unii care căutau pretexte pentru a le menţine şi pentru a le justifica.

Care poate să fie, însă, ţinta, rezultatul concret al acestei aspiraţii? Pacea - papa ne aminteşte asta mereu şi pe bună dreptate - este iluzorie, sau cel puţin precară fără dreptate. Conceptul de dreptate s-a dilatat aşadar până la o dimensiune mondială: de fapt, dreptatea se reduce, în esenţă, pe de o parte, la aspiraţia popoarelor la libertate şi la independenţă, dar şi la un raport diferit între partea bogată şi partea săracă din lume.

Şi ajungem la a doua temă: cum este perceput evenimentul de astăzi în Sudul lumii.

Oricine frecventează terenurile de întreceri ale celor mai diferite sporturi îşi dă seama de faptul că astăzi ele văd prevalând, fie în numărul atleţilor, fie în calcularea victoriilor, bărbaţi şi femei exprimaţi de popoarele tinere şi abia apărute la suprafaţă. Nu numai în campionatele europene de fotbal marile echipe sunt compuse din jucători din America Latină şi din Africa, dar acelaşi lucru se întâmplă în "Big League" al baseball-ului american şi în campionatul de baschet NBC.

Şi naţionalele europene, de la cea germană care a câştigat Mondialul la cea franceză, la cea italiană (să ne gândim la Balotelli) sunt în mare parte compuse din fii de imigraţi: semn că societatea este tot mai multietnică şi multiculturală. În această afirmare obţinută de Sudul lumii se percepe şi semnul unei schimbări, lente dar inevitabile, a raportului de forţe cu Nordul. Şi asta contribuie la creşterea orgoliului şi a autoconştiinţei oamenilor din ţările ieşite la suprafaţă. În fond, se întâmplă pe terenurile de joc ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Conclav, aşa cum ştie bine Jorge Bergoglio, un pasionat de fotbal ieşit câştigător din Capela Sixtină.

Şi ce ne spune nouă, bătrâni europeni, spectacolul de la Stadionul Olimpic? Sportul este o competiţie cu reguli: dacă popoarele tinere prevalează este şi pentru că ele reuşesc să se impună în respectul lor, dezminţind atâtea afirmaţii rasiste care încă îi prezintă ca pe nişte incapabili să se supună disciplinelor colective. Aşadar trebuie depăşită în sfârşit această atitudine, care din păcate atât de des se manifestă pe stadioane, şi chiar în afirmaţiile anumitor conducători.

Sportul a contribuit să facă din lume "satul global" care este astăzi. Un sat poate să fie loc de invidii şi de resentimente meschine; însă poate să fie şi loc în care se cimentează solidaritatea colectivă. Aceasta este urarea pe care simţim că trebuie s-o formulăm după partida de la Stadionul Olimpic din Roma.

(După Zenit, 2 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 8.