Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (6 iulie 2014)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Evanghelia din această duminică găsim invitația lui Isus. Spune așa: "Veniți la mine, voi cei trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28). Când Isus spune asta, are în fața ochilor persoanele pe care le întâlnește în fiecare zi pe drumurile din Galileea: mulți oameni simpli, săraci, bolnavi, păcătoși, marginalizați... Acești oameni l-au urmat mereu pentru a asculta cuvântul său - un cuvânt care dădea speranță! Cuvintele lui Isus dau mereu speranță! - și pentru a atinge chiar numai o margine a hainei sale. Isus însuși căuta aceste mulțimi obosite și epuizate ca niște oi fără păstor (cf. Mt 9,35-36) și le căuta pentru a le vesti Împărăția lui Dumnezeu și pentru a vindeca mulți în trup și în spirit. Acum îi cheamă pe toți la sine: "Veniți la mine", și le promite alinare și odihnă.

Această invitație a lui Isus se extinde până în zilele noastre, pentru a ajunge la atâția frați și surori asupriți de condiții de viață precare, de situații existențiale dificile și unei lipsite de valabile puncte de referință. În țările mai sărace, dar și în periferiile țărilor mai bogate, se află atâtea persoane trudite și epuizate sub povara insuportabilă a abandonării și a indiferenței. Indiferența: cât rău face nevoiașilor indiferența umană! Și mai rău, indiferența creștinilor! La marginile societății sunt atâția bărbați și femei încercați de lipsuri, dar și de insatisfacția vieții și de frustrare. Atâția sunt constrânși să emigreze din patria lor, punându-și în pericol propria viață. Mult mai mulți poartă astăzi povara unui sistem economic care-l exploatează pe om, îi impune un "jug" insuportabil, pe care puținii privilegiați nu vor să-l poarte. Fiecăruia dinte acești fii ai Tatălui care este în ceruri Isus îi repetă: "Veniți la mine, voi toți". Dar spune asta și celor care au totul, dar a căror inimă este goală și fără Dumnezeu. Și lor Isus le adresează această invitație: "Veniți la mine". Invitația lui Isus este pentru toți. Dar în mod special pentru aceștia care suferă mai mult.

Isus promite să dea odihnă tuturor, dar ne adresează și o invitație, care este ca o poruncă: "Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima" (Mt 11,29). "Jugul" Domnului constă în a lua asupra noastră povara celorlalți cu iubire fraternă. Odată primită odihna și alinarea lui Cristos, suntem chemați la rândul nostru să devenim odihnă și alinare pentru frați, cu atitudine blândă și umilă, imitându-l pe Învățătorul. Blândețea și umilința inimii ne ajută nu numai să luăm asupra noastră povara celorlalți, ci și să nu-i împovărăm cu vederile noastre personale, cu judecățile noastre, cu criticile noastre sau cu indiferența noastră.

S-o invocăm pe Maria Preasfântă, care primește sub mantia ei toate persoanele trudite și împovărate, pentru ca printr-o credință luminată, mărturisită în viață, să putem fi alinare pentru cei care au nevoie de ajutor, de tandrețe, de speranță.

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Vă salut cordial pe toți, romani și pelerini!

Îi salut pe credincioșii din parohia din Salzano, dieceza de Treviso, unde a fost paroh părintele Iosif Sarto, devenit apoi Papa Pius al X-lea și proclamat sfânt, de la a cărui moarte se aniversează o sută de ani.

Îi salut pe Micii Misionari ai Sfintei Paula Frassinetti, pe credincioșii din Mel?a și Sambatello (Reggio Calabria), Școala Copilăriei din parohia din Verdellino, grupul "Brenna 60" și pe participanții la adunarea de automobile istorice.

Aș vrea să salut în mod deosebit și afectuos toți oamenii harnici din Molise, care ieri m-au primit în frumosul lor ținut și în inima lor. A fost o primire caldă, călduroasă: nu-i voi uita niciodată! Multe mulțumiri.

Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine: și eu fac asta pentru voi.

Tuturor doresc duminică frumoasă și poftă bună. La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat