Nicolae Bălcescu: "Cântă viața!" - Campus Educațional 2014
Bună dispoziție, entuziasm, zâmbete, veselie, copii minunați și câțiva tineri cu adevărat dedicați: acestea sunt cuvintele ce descriu săptămâna 21-27 iulie 2014 în care a avut loc la Nicolae Bălcescu campusul intitulat "Ocolul pământului în 7 zile".
Tema în jurul căreia s-au desfășurat toate activitățile a fost "Anton Durcovici: un exemplu pentru oameni - ecoul unei vieți". Imnul a fost: "Cântă viața!".
Copiii au fost în număr de 200, iar toată activitatea a fost coordonată de părintele vicar Adrian Aileni, sprijinit de părintele paroh Gheorghe Cojocaru, de doi arbitri, de 12 lideri și 40 de animatori.
În fiecare zi din săptămână s-a respectat un program dinainte stabilit. În prima zi, copiii au fost împărțiți în grupe conform vârstelor, astfel s-au format șase grupe, de aproximativ a câte 30 copii fiecare. Au fost prezenți copii cu vârste de la 7 până la 18 ani. Grupele au fost împărțite în diverse continente și culori.
Fiecare zi a început cu o rugăciune și imnul "Cântă viața!", urmând câteva bansuri pregătite de animatori. Copiii au gustat repede distracția, iar campusul a fost o adevărată explozie de bucurie. La cateheză, copii au învățat lucruri practice pentru viață, sceneta fiind o adevărată lecție de iubire, disponibilitate, exemplu în viață.
Copiii au primit o mică gustare din partea sponsorilor și a parohiei. Jocurile nu au lipsit din cadrul campusului, la fel și atelierele creative și distractive pentru copii. În cadrul atelierelor, anul acesta, copiii au învățat să facă quilling, brățări, diverse machete și au pictat pe pânză.
Fiecare zi s-a terminat cu sfânta Liturghie. Copiii au animat Liturghia, iar biserica a răsunat prin cântecele pe care aceștia le-au cântat. Campusul a luat sfârșit duminică, 27 iulie, cu sfânta Liturghie de la ora 18.00. Copiii și tinerii participanți ca animatori au venit la sfânta Liturghie să-i mulțumească bunului Dumnezeu pentru clipele minunate pe care au putut să le petreacă și anul acesta. După sfânta Liturghie a avut loc un mare spectacol, cu diverse dansuri realizate de copiii implicați și au fost lansate lampioane.
Emerențiana-Vincența Molner
Mai multe fotografii de la acest campus puteți găsi pe albumul foto de pe site-ul Parohiei Nicoalae Bălcescu (www.parohianicolaebalcescu.ro/)
lecturi: 12.