Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat Delegaţiei Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol

Sâmbătă, 28 iunie 2014

Eminenţă,

Iubiţi fraţi în Cristos,

Solemnitatea sfinţilor patroni ai Bisericii din Roma, apostolii Petru şi Paul, îmi dă din nou bucuria de a mă întâlni cu o delegaţie a Bisericii surori din Constantinopol. În timp ce vă primesc cu un călduros bun-venit, exprim mulţumirea mea Patriarhului Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, şi Sfântului Sinod, pentru că v-a trimis să împărtăşiţi cu noi bucuria acestei sărbători.

Este vie în mintea şi în inima mea amintirea întâlnirilor pe care le-am recent cu iubitul frate Bartolomeu. În timpul pelerinajului nostru comun în Ţara lui Isus, am putut retrăi harul îmbrăţişării care a avut loc în urmă cu cincizeci de ani, în Cetatea sfântă a Ierusalimului, între veneraţii noştri predecesori, Atenagora I şi Paul al VI-lea. Acel gest profetic a dat impuls decisiv unui drum care, mulţumire fie Domnului, nu s-a mai oprit. Consider un dar special al Domnului faptul de a fi putut venera împreună acele locuri preasfinte, de a ne uni în rugăciune pe locul mormântului lui Cristos, acolo unde putem atinge cu mâna fundamentul speranţei noastre. Bucuria întâlnirii s-a reînnoit după aceea când împreună am încheiat în mod ideal acel pelerinaj ridicând aici, la mormântul apostolului Petru - o invocaţie ferventă către Dumnezeu pentru darul păcii în Ţara Sfântă, împreună cu preşedinţii israelian şi palestinian. Domnul ne-a dăruit aceste ocazii de întâlnire fraternă, în care am avut posibilitatea de a manifesta unul altuia iubirea în Cristos care ne leagă şi de a reînnoi voinţa împărtăşită de a continua să mergem împreună pe drumul spre unitatea deplină.

Ştim bine că această unitate este un dar al lui Dumnezeu, un dar căruia Cel Preaînalt ne dă încă de acum harul de a lua, ori de câte ori prin puterea Duhului Sfânt reuşim să ne privim unii pe alţii cu ochii credinţei, să ne recunoaştem prin ceea ce suntem în planul lui Dumnezeu, în planul voinţei sale veşnice şi prin ceea ce consecinţele istorice ale păcatelor noastre ne-au făcut să fim. Dacă vom învăţa, conduşi de Duhul, să ne privim mereu unii pe alţii în Dumnezeu, va şi mai vioi drumul nostru şi mai agilă colaborarea în atâtea domenii ale vieţii zilnice care deja acum în mod fericit ne uneşte.

Această privire teologală se hrăneşte din credinţă, din speranţă, din iubire; ea este capabilă să genereze o reflecţie teologică autentică, ce este în realitate adevărată scientia Dei, participare la privirea pe care Dumnezeu o are despre sine însuşi şi despre noi. O reflecţie care nu va putea decât să ne apropie pe unii de alţii, în drumul unităţii, chiar dacă pornim de la perspective diferite. De aceea am încredere şi mă rog pentru ca lucrarea Comisiei mixte internaţionale să poată fi expresie a acestei înţelegeri profunde, a acestei teologii "făcute în genunchi". Reflecţia asupra conceptelor de primat şi de sinodalitate, despre comuniune în Biserica universală, despre slujirea Episcopului de Roma, nu va fi atunci un exerciţiu academic nici o simplă dispută între poziţii inconciliabile. Cu toţii avem nevoie să ne deschidem cu curaj şi încredere la acţiunea Duhului Sfânt, să ne lăsăm implicaţi în privirea lui Cristos asupra Bisericii mireasa sa, în drumul acestui ecumenism spiritual întărit de martiriul atâtor fraţi ai noştri care, mărturisindu-l pe Isus Cristos Domnul, au realizat ecumenismul sângelui.

Iubiţi membri ai delegaţiei, cu sentimente de sincer respect, de prietenie şi de iubire în Cristos reînnoiesc via mea mulţumire pentru prezenţa voastră aici cu noi. Vă cer să transmiteţi salutul meu veneratului frate Bartolomeu şi să continuaţi să vă rugaţi pentru mine şi pentru slujirea care mi-a fost încredinţată. Prin mijlocirea Preasfintei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, a sfinţilor Petru şi Paul, corifeii apostolilor, şi a sfântului Andrei, primul dintre cei chemaţi, Dumnezeu atotputernicul să ne binecuvânteze şi să ne umple de tot harul. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.