Papa Francisc: Omilia la Solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului (19 iunie 2014)

"Domnul, Dumnezeul tău, ... te-a hrănit cu mană, pe care tu n-o cunoşteai" (Dt 8,2)

Aceste cuvinte din Deuteronom fac referinţă la istoria Israelului, pe care Dumnezeu l-a scos din Egipt, din condiţia de sclavie, şi timp de patruzeci de ani l-a condus prin deşert spre ţara promisă. Odată stabilit în ţară, poporul ales ajunge la o anumită autonomie, o anumită bunăstare, şi riscă să uite evenimentele triste din trecut, depăşite graţie intervenţiei lui Dumnezeu şi bunătăţii sale infinite. Atunci Scripturile îndeamnă să-şi amintească, să comemoreze tot drumul făcut în deşert, în timpul foametei şi al greutăţilor. Invitaţia este aceea de a se întoarce la esenţial, la experienţa dependenţei totale de Dumnezeu, când supravieţuirea era încredinţată mâinii sale, pentru ca omul să înţeleagă că "nu trăieşte numai cu pâine, ci ... cu tot ce iese din gura Domnului" (Dt 8,3).

În afară de foamea fizică omul poartă în sine o altă foame, o foame care nu poate să fie săturată cu hrana obişnuită. Este foame de viaţă, foame de iubire, foame de veşnicie. Şi semnul manei - ca toată experienţa exodului - conţinea în sine şi această dimensiune: era figura unei hrane care satisface această foame profundă care există în om. Isus ne dăruieşte această hrană, mai mult este El însuşi pâinea vie care dă viaţă lumii (cf. In 6,51). Trupul său este adevărata hrană sub specia pâinii; Sângele său este adevărata băutură sub specia vinului. Nu este un simplu aliment cu care să se sature trupurile, ca mana; Trupul lui Cristos este pâinea din ultimele timpuri, capabilă să dea viaţă, şi viaţă veşnică, pentru că substanţa acestei pâini este Iubirea.

În Euharistie se comunică iubirea Domnului faţă de noi: o iubire aşa de mare care ne hrăneşte cu Sine însuşi; o iubire gratuită, mereu la dispoziţia fiecărei persoane înfometate şi nevoiaşe de a regenera propriile forţe. A trăi experienţa credinţei înseamnă a ne lăsa hrăniţi de Domnului şi a construi propria existenţă nu pe bunurile materiale, ci pe realitatea care nu piere: darurile lui Dumnezeu, Cuvântul său şi Trupul său.

Dacă privim în jurul nostru, ne dăm seama că există atâtea oferte de hrană care nu vin de la Domnul şi care aparent satisfac mai mult. Unii se hrănesc cu banii, alţii cu succesul şi vanitatea, alţii cu puterea şi orgoliul. Dar hrana care ne hrăneşte cu adevărat şi care ne satură este numai aceea pe care ne-o dă Domnul! Hrana pe care ne-o oferă Domnul este diferită de celelalte şi probabil că nu ni se pare aşa de gustoasă ca anumite mâncăruri pe care ni le oferă lumea. Atunci visăm alte mâncăruri, ca evreii în deşert, cărora le părea rău de carnea şi cepele pe care le mâncau în Egipt, dar uitau că acele mâncăruri le mâncau la masa sclaviei. Ei, în acele momente de ispită, aveau amintire, însă o amintire bolnavă, o amintire selectivă. O amintire sclavă, nu liberă.

Fiecare dintre noi, astăzi, poate să se întrebe: şi eu? Unde vreau să mănânc? La care masă vreau să mă hrănesc? La masa Domnului? Sau visez să mănânc mâncăruri gustoase, dar în sclavie? În afară de asta, fiecare dintre noi se poate întreba: care este amintirea mea? Aceea a Domnului care mă salvează sau aceea a usturoiului şi a cepelor din sclavie? Cu ce amintire satur eu sufletul meu?

Tatăl ne spune: "Te-am hrănit cu mană pe care tu n-o cunoşteai". Să recuperăm amintirea. Aceasta este misiunea, să recuperăm amintirea. Şi să învăţăm să recunoaştem pâinea falsă care înşeală şi corupe, deoarece este rod al egoismului, al autosuficienţei şi al păcatului.

Peste puţin timp, în procesiune, îl vom urma pe Isus prezent realmente în Euharistie. Ostia este mana noastră, prin care Domnul ni se dăruieşte pe sine însuşi. Lui să ne adresăm cu încredere: Isuse, apără-ne de ispitele hranei lumeşti care ne face sclavi, hrană otrăvită; purifică amintirea noastră, pentru ca să nu rămână prizonieră în selectivitatea egoistă şi lumească, ci să fie amintire vie a prezenţei tale de-a lungul istoriei poporului tău, amintire care devine "memorial" al gestului tău de iubire răscumpărătoare. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.