Pelerinajul Sfântului Părinte Francisc în Ţara Sfântă cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la întâlnirea la Ierusalim dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora
24-26 mai 2014

Vizita la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim

(26 mai 2014)

"Adame, unde eşti?" (cf. Gen 3,9).

Unde eşti, omule? Unde ai dispărut?

În acest loc, memorial al Shoah, auzim răsunând această întrebare a lui Dumnezeu: "Adame, unde eşti?".

În această întrebare este toată durerea Tatălui care şi-a pierdut fiul.

Tatăl cunoştea riscul libertăţii; ştia că fiul ar fi putut să se piardă... dar poate că nici măcar Tatăl nu putea să-şi imagineze o asemenea cădere, un asemenea abis!

Acel strigăt: "Unde eşti?", aici, în faţa tragediei incomensurabile a Holocaustului, răsună ca un glas care se pierde într-un abis fără capăt...

Omule, cine eşti? Nu te mai recunosc.

Cine eşti, omule? Cine ai devenit?

De ce fel de oroare ai fost capabil?

Ce anume te-a făcut să cazi aşa de jos?

Nu este pulberea pământului, din care eşti luat. Pulberea pământului este lucru bun, lucrare a mâinilor mele.

Nu este suflarea de viaţă pe care am suflat-o în nările tale. Acel suflu vine de la mine, este lucru foarte bun (cf. Gen 2,7).

Nu, acest abis nu poate să fie lucrarea ta, a mâinilor tale, a inimii tale... Cine te-a corupt? Cine te-a desfigurat?

Cine te-a contagiat cu prezumţia de a lua în stăpânire binele şi răul?

Cine te-a convins că eşti dumnezeu? Nu numai că i-ai torturat şi i-ai ucis pe fraţii tăi, ci i-ai oferit ca jertfă ţie însuţi, pentru că te-ai considerat dumnezeu. Astăzi ascultăm din nou aici glasul lui Dumnezeu: "Adame, unde eşti?".

Din pământ se înalţă un geamăt înăbuşit: Ai milă de noi, Doamne!

A ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar a noastră este dezonoarea pe faţă, ruşinea (cf. Bar 1,15).

A venit peste noi un rău cum nu s-a mai întâmplat vreodată sub întreg cerul (cf. Bar 2,2). Acum, Doamne, ascultă rugăciunea noastră, ascultă implorarea noastră, mântuieşte-ne pentru milostivirea ta. Mântuieşte-ne de această monstruozitate.

Doamne atotputernic, un suflet în angoasă strigă către tine. Ascultă, Doamne, ai milă!

Am păcătuit împotriva ta. Tu domneşti în veci (cf. Bar 3,1-2).

Aminteşte-ţi de noi în milostivirea ta. Dă-ne harul de a ne ruşina de ceea ce, ca oameni, am fost capabili să facem, de a ne ruşina de această idolatrie maximă, de a fi dispreţuit şi distrus trupul nostru, acela pe care tu l-ai plămădit din nămol, acela căruia tu i-ai dat viaţă cu suflarea ta de viaţă.

Niciodată să nu mai fie, Doamne, niciodată să nu mai fie!

"Adame, unde eşti?".

Iată-ne, Doamne, cu ruşinea a ceea ce omul, creat după chipul şi asemănarea ta, a fost capabil să facă.

Aminteşte-ţi de noi în milostivirea ta.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.