|
OPCM și CMD: Evanghelia în imagini (VII). A șasea duminică din Timpul Pascal Opera Pontificală a Copilăriei Misionare din România (OPCM) și Centrul Misionar Diecezan Iași (CMD) continuă proiectul "Evanghelia în imagini" oferind copiilor și tuturor celor care le sunt aproape: părinți, preoți, persoane consacrate, educatori și catehiști, fragmentul evanghelic din cea de-a șasea duminică din Timpul Pascal. Mulțumim tuturor celor care fac cunoscută copiilor această inițiativă și mai ales se roagă împreună cu copiii după intenția misionară a săptămânii. Pr. Florin-Petru Sescu * Se apropie cu pași repezi sfârșitul timpului pascal; iar momentul celebrării înălțării mele la Tatăl ceresc este aproape. Textul evanghelic pe care l-ați ascultat vrea să-i pregătească pe ucenici pentru momentul plecării mele. Eu i-am îndrăgit mult pe ucenici, la fel cum vă îndrăgesc și pe fiecare dintre noi. Nu puteam urca la Tatăl fără a lăsa pe cineva care să aibă grijă de ei și de voi. Când părinții voștri, tatăl sau mama, trebuie să pornească într-o călătorie mai lungă sau trebuie să lipsească pentru mai mult timp, sunt preocupați să se ocupe cineva de voi, să vă lase pe mâini bune. De aceea am promis și eu un Mângâietor, pe Duhul Sfânt. El este mereu alături de voi, are grijă de voi. Știu că cei mai mulți dintre părinți vă dau sfaturi și vă roagă să fiți ascultători față de cei în grija cărora ați fost încredințați. Sfaturile lor rămân vii în minte pentru fiecare dintre voi, iar respectarea rugăminților și sfaturilor lor arată iubirea pe care o aveți față de părinți. Și eu mi-am dorit foarte mult ca ucenicii și lumea întreagă să respecte rugămintea și sfatul meu de a păzi poruncile. Același lucru îl aștept și de la voi. Nimeni nu poate spune că mă iubește dacă face mereu ceea ce este contrar voinței mele. Voința mea este voința universală a Tatălui, ca fiecărui om să-i fie bine și să fie mântuit. Dacă toți oamenii ar respecta poruncile, nu ar mai fi certuri, vorbe urâte, momente de tensiune și supărare în familie sau la școală, nimeni nu ar fi luat în râs, nimeni nu ar rămâne fără hrană și nimeni nu ar mai fura, pentru că toți ar fi conștienți de iubirea pe care trebuie să o aibă față de Dumnezeu și față de aproapele. O lume mai frumoasă se poate construi doar respectând sfaturile bune. Îmi doresc mult ca părinții voștri să vă îndemne mereu la a face binele. Rugați-vă pentru ei! Dragii mei, nu vă las niciodată singuri, sunt alături de voi prin Duhul Sfânt! Vă îmbrățișez cu drag, Isus * Ne rugăm pentru părinții copiilor din lumea întreagă, ca ei, întăriți de darul Duhului Sfânt, să fie mângâiere și întărire pe calea cea bună pentru copiii lor: Doamne, te rugăm pentru părinții noștri și pentru părinții copiilor din lumea întreagă, dă-le sănătate și putere prin Duhul Sfânt pentru a ne însoți și întări în fiecare zi. Când le este greu, ajută-i și dă-le curaj! Slavă Tatălui... / Bucură-te, Marie... * * * Varianta pdf a catehezei pentru a șasea duminică din Timpul Pascal poate fi descărcată de aici. * * *
OPCM și CMD: Evanghelia în imagini (VI). A cincea duminică din Timpul Pascal OPCM și CMD: Evanghelia în imagini (V). A patra duminică din Timpul Pascal OPCM și CMD: Evanghelia în imagini (IV). A treia duminică din Timpul Pascal OPCM și CMD: Evanghelia în imagini (II). Duminica Floriilor OPCM și CMD: Evanghelia în imagini. lecturi: 24.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |