Papa Francisc: Omilia la sfânta Liturghie din Duminica Floriilor

Duminică, 13 aprilie 2014, la ora 9.30, Sfântul Părinte Francisc a prezidat, în Piaţa "Sfântul Petru", celebrarea liturgică solemnă de Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului. În centrul pieţei, la obelisc, papa a binecuvântat ramurile de palmier şi de măslin şi, la sfârşitul procesiunii care ajunge pe platou, a celebrat Sfânta Liturghie a Pătimirii Domnului. La celebrare au luat parte - cu ocazia Celei de-a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului, cu tema: "Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3) - tineri din Roma şi din alte dieceze. Publicăm în continuare omilia pe care papa Francisc a rostit-o după proclamarea Pătimirii Domnului după sfântul evanghelist Matei:

Săptămâna aceasta începe cu procesiunea festivă cu ramuri de măslin: tot poporul îl primeşte pe Isus. Copiii, tinerii cântă, îl laudă pe Isus.

Însă această săptămână merge înainte în misterul morţii lui Isus şi al învierii. Am ascultat Pătimirea Domnului. Ne va face bine să ne punem numai o întrebare: Cine sunt eu? Cine sunt eu, în faţa Domnului meu? Cine sunt eu, în faţa lui Isus care intră în sărbătoare în Ierusalim? Sunt capabil să exprim bucuria mea, să-l laud? Sau mă depărtez? Cine sunt eu, în faţa lui Isus care suferă?

Am auzit atâtea nume, atâtea nume. Grupul de conducători, unii preoţi, unii farisei, unii învăţători ai Legii, care au hotărât să-l ucidă. Aşteptau prilejul să-l prindă. Sunt eu ca unul dintre ei?

Am auzit şi un alt nume: Iuda. 30 de monede. Sunt eu ca Iuda? Am auzit alte nume: discipolii care nu înţelegeau nimic, care adormeau în timp ce Domnul suferea. Viaţa mea este adormită? Sau sunt ca discipolii, care nu înţelegeau ce însemna a-l trăda pe Isus? Ca discipolul celălalt care voia să rezolve totul cu sabia: sunt eu ca ei? Sunt eu ca Iuda, care se preface că iubeşte şi-l sărută pe Învăţător pentru a-l da în mâna lor, pentru a-l trăda? Sunt eu trădător? Sunt eu ca acei conducători care în grabă fac procesul şi caută martori falşi: sunt eu ca ei? Şi când fac aceste lucruri, dacă le fac, cred eu că prin aceasta salvez poporul?

Sunt eu ca Pilat? Când văd că situaţia este dificilă, îmi spăl mâinile şi nu ştiu să asum responsabilitatea mea şi las să fie condamnate - sau condamn eu - persoanele?

Sunt eu ca mulţimea aceea care nu ştia bine dacă era într-o reuniune religioasă, într-un proces sau într-un circ, şi-l alege pe Baraba? Pentru ei este acelaşi lucru: era mai distractiv, pentru a-l umili pe Isus.

Sunt eu ca soldaţii care-l lovesc pe Domnul, îl scuipă, îl insultă, se distrează cu umilirea Domnului?

Sunt eu ca Simon din Cirene care se întorcea de la muncă, obosit, dar a avut bunăvoinţa de a-l ajuta pe Domnul să poarte crucea?

Sunt eu ca aceia care treceau prin faţa Crucii şi îşi băteau joc de Isus: "Era atât de curajos! Să coboare de pe cruce, şi noi vom crede în El!". A-şi bate joc de Isus...

Sunt eu ca acele femei curajoase şi ca Mama lui Isus, care erau acolo, sufereau în tăcere?

Sunt eu ca Iosif, discipolul ascuns, care poartă trupul lui Isus cu iubire pentru a-l înmormânta?

Sunt eu precum cele două Marii care rămân în faţa mormântului plângând, rugându-se?

Sunt eu ca acei conducători care în ziua următoare au mers la Pilat pentru a spune: "Vezi că acesta spunea că va învia. Să nu vină o altă înşelăciune!", şi blochează viaţa, blochează mormântul pentru a apăra doctrina, pentru ca viaţa să nu vină afară?

Unde este inima mea? Cu care dintre aceste persoane mă asemăn? Fie ca această întrebare să ne însoţească toată săptămâna.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.