Joseph Ratzinger îl povesteşte pe Karol Wojtyla

Interviu luat Papei emerit în cartea "Alături de Ioan Paul al II-lea - Prietenii şi colaboratorii povestesc" de Wlodzimierz Redzioch

De Antonio Gaspari

"Faptul că Ioan Paul al II-lea era un sfânt, în anii colaborării cu el mi-a devenit de fiecare dată tot mai clar. (...) S-a dăruit cu o radicalitate ca nu poate să fie explicată altfel. (...) Angajarea sa a fost neobosită, şi nu numai în marile călătorii, ale căror programe era pline de întâlniri, de la început la sfârşit, dar şi zi după zi, pornind de la Liturghia de dimineaţă până noaptea târziu".

Cel care vorbeşte astfel este Joseph Ratzinger, Papa emerit Benedict al XVI-lea. A făcut-o în cursul unui interviu exclusiv acordat lui Wlodzimierz Redzioch pentru cartea sa "Alături de Ioan Paul al II-lea - Prietenii şi colaboratorii povestesc" (editura Ares).

Interpelat despre prima întâlnire dintre el şi fericitul Papă polonez, Benedict revelează: "Prima întâlnire conştientă dintre mine şi cardinalul Wojtyla a avut loc numai în conclavul în care a fost ales Ioan Paul I. În timpul Conciliului, am colaborat amândoi la constituţia despre Biserica în lumea contemporană, şi totuşi în secţiuni diferite, aşa încât nu ne întâlnisem". "Wojtyla - adaugă el - citise cartea mea Introducere la creştinism, pe care o şi citase la exerciţiile spirituale predicate de el pentru Paul al VI-lea şi Curie în Postul Mare din 1976. De aceea este ca şi cum interior aşteptam amândoi să ne întâlnim". "Am simţit încă de la început o mare veneraţie şi o simpatie cordială faţă de mitropolitul de Cracovia. În pre-conclavul din 1978, el a analizat pentru noi în mod excepţional natura marxismului. Dar mai ales am perceput imediat cu forţă fascinaţia umană pe care el o emana şi, din modul în care se ruga, am observat cât de profund unit era cu Dumnezeu".

Cu privire la raportul de colaborare cu Ioan Paul al II-lea, Ratzinger explică în interviu că această "colaborare cu Sfântul Părinte a fost caracterizată mereu de prietenie şi afect. Ea s-a dezvoltat mai ales pe două planuri: cel oficial şi cel privat (...) Cu privire la problemele teologice am putut mereu să conversăm în mod rodnic". "În afară de asta - povesteşte el - era obicei să invite la masă episcopii aflaţi în vizita ad limina, precum şi grupuri de episcopi şi preoţi de diferită compoziţie, în funcţie de circumstanţă. (...) Marele număr al celor prezenţi făcea mereu variată conversaţia şi de largă respiraţie. Şi totuşi era mereu loc şi pentru buna dispoziţie. Se râdea cu plăcere şi astfel acele prânzuri de lucru, deşi în seriozitatea care se impunea, de fapt erau şi ocazii pentru a fi în companie plăcută".

Mai ales spiritualitatea lui Wojtyla l-a impresionat pe Ratzinger: "Spiritualitatea Papei era caracterizată mai ales de intensitatea rugăciunii sale şi de aceea era profund înrădăcinată în celebrarea Sfintei Euharistii şi făcută împreună cu toată Biserica prin recitarea Breviarului. (...) Evlavia sa nu putea fi niciodată pur individuală, ci era mereu plină şi de grijă faţă de Biserică şi faţă de oameni (...) Noi toţi am cunoscut marea sa iubire faţă de Mama lui Dumnezeu. Dăruirea sa în întregime Mariei a însemnat să fie, cu ea, în întregime, pentru Domnul".

Conform Papei emerit, în acest context trebuie să fie înţeleasă sfinţenia lui Ioan Paul al II-lea: "Numai pornind de la raportul său cu Dumnezeu este posibil să se înţeleagă şi angajarea sa pastorală neobosită".

Benedict al XVI-lea a mărturisit, în afară de asta, că în timpul primei vizite în Germania a lui Wojtyla, "pentru prima dat am avut experienţa foarte concretă a acestei angajări enorme". "Pentru şederea sa la München - povesteşte el - am decis că trebuia să-şi ia o pauză mai lungă la amiază. În timpul acelui interval m-a chemat în camera sa. L-am găsit că recita Breviarul şi i-am spus: «Sfinte Părinte, Dumneavoastră ar trebui să vă odihniţi»; şi el: «Pot să fac asta în cer». Numai cel care este profund plin de urgenţa misiunii sale poate să acţioneze aşa".

În interviu, Ratzinger prezintă apoi provocările doctrinale înfruntate împreună: despre teologia eliberării, despre ecumenism şi despre misiunea teologiei în perioada contemporană. Şi analizează şi subliniază importanţa celor două enciclice "Redemptoris missio" şi "Fides et ratio".

În concluzie, Benedict al XVI-lea scrie: "Amintirea mea despre Ioan Paul al II-lea este plină de recunoştinţă. Nu puteam şi nu trebuia să încerc să-l imit, dar am încercat să duc înainte moştenirea sa şi misiunea sa cât am putut mai bine. Şi de aceea sunt sigur că şi astăzi bunătatea sa mă însoţeşte şi binecuvântarea sa mă ocroteşte".

(După Zenit, 7 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.