Bacău: Profesiunea solemnă a sr. Monica Martin

În sărbătoarea Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale, Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a trăit moment de mare bucurie, deoarece Monica Martin, o tânără din comunitatea băcăuană, s-a oferit cu totul lui Dumnezeu, făcând voturile pe viaţă în Congregaţia Surorile Providenţei, la 19 martie 2014. Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.30 a fost celebrată de pr. decan Isidor Dâscă. Au concelebrat 10 preoţi. A fost un moment de bucurie pentru toţi cei prezenţi.

Sora Monica Martin a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

Cine sunteţi?

Mă numesc sora Monica Martin şi sunt din Bacău, Parohia "Sfântul Nicolae", Bacău.

Am intrat în Congregaţia Surorile Providenţei la 24 de ani şi am parcurs etapele drumului de formare iniţială (aspirandat, postulandat, noviciat) la Iaşi.

La 16 octombrie 2005, am făcut prima profesiune religioasă. Au urmat apoi 8 ani de juniorat, perioadă intensă de formare umană şi spirituală, în spiritul carismei fondatorului, sfântul Alois Scrosoppi. A fost un timp şi de experienţă în misiunea apostolică, pe care l-am desfăşurat atât în Italia, cât şi în comunităţile din Romania: Iaşi, Cireşoaia şi Adjudeni.

Cum aţi simţit vocaţia la viaţa consacrată, într-o lume atât de derutantă? Ce mijloace v-au ajutat să rămâneţi fidelă chemării primite?

Încă din perioada adolescenţei am avut visul de a-l urma pe Isus. Acest vis a devenit mai concret în activităţile desfăşurate în cadrul parohiei, fie la Scout, fie la Acţiunea Catolică.

Zilele de reculegere, cursurile de formare, catehezele, au întărit în mine această dorinţă; m-au atras mai mult şi spre rugăciune.

Întrebarea provocatoare din timpul unor zile de reculegere a fost aceasta: "Dar tu ce vrei să alegi, viaţa consacrată?... căsătoria?" Până atunci nu mă mai gândisem la o alegere de viaţă, îmi doream doar să-l urmez pe Isus. Din acel moment, am început un drum de căutare a vocaţiei mele: "Doamne, ce vrei ca eu să fac cu viaţa mea?"

Am cerut sfatul unui preot. M-a întrebat despre dorinţele mele, spre ceea ce vreau... Imediat i-am răspuns că îmi doresc mult să lucrez cu copiii şi că vreau să intru într-o congregaţie, numai că nu ştiu în care. În glumă mi-a spus că, dacă vreau, îmi poate da catalogul cu numele câtorva sute de congregaţii, pentru a alege una... dar apoi, luând în serios căutarea mea, mi-a recomandat Surorile Providenţei şi s-a oferit să mă ducă la ele. Foarte bucuroasă de această propunere, am decis şi ziua... dar nu a mai fost posibil, din motive pe care doar Providenţa le cunoaşte. Între timp mi-am pus inima în pace, mi-am terminat şcoala şi mi s-a oferit chiar şi un loc de muncă. Am lucrat în comerţ ca vânzătoare. O muncă ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că eu nu lucram cu marfa, ci cu persoanele...

Dorinţa de a intra în mănăstire nu murise. De aceea, m-am hotărât să merg singură şi fiindcă Providenţa mă conducea am avut şi multe peripeţii până am ajuns la surori. Din prima clipă când le-am întâlnit am rămas impresionată: bucuria şi entuziasmul se citeau în ochii lor. Cu puţină teamă şi stupoare mi-am zis: "Doamne, unde am ajuns!!! Facă-se voia ta!" După câteva luni am cerut să intru şi aşa am început aventura fascinantă la şcoala iubirii lui Isus. Era 15 mai 2000! Azi am ajuns să-i mulţumesc lui Dumnezeu încă o dată pentru acest mare dar al vocaţiei şi să-i spun DA pentru toată viaţa!

De ce Surorile Providenţei şi nu altă carismă?

Am ales Surorile Providenţei şi nu altă congregaţie, pentru că aceasta a fost prima şi a răspuns la exigenţele mele interioare. Când Dumnezeu cheamă o persoană într-o anumită congregaţie, îndreaptă paşii persoanei prin mijloacele sale providenţiale, acolo unde este mai bine pentru ea. Eu am lucrat mereu cu copiii, fie din centrele de zi (after-school), fie la cateheze, în colaborare cu parohiile unde suntem prezente. Desigur, acest serviciu, îl poate face oricine şi din punct de vedere profesional şi mai bine, însă ceea ce pentru mine este mai important e că în orice copil eu îl slujesc pe Isus Cristos.

Care este carisma congregaţiei?

Carisma: a fi în mijlocul tuturor oamenilor un semn al Providenţei, exprimat prin caritate, slujire, prin educarea şi formarea inimii, al copiilor si tinerilor, aşa cum ne-a învăţat pr. Alois Scrosoppi. El a lăsat ca şi testament pe patul morţii sale tezaurul carismei noastre: "Caritate, caritate, să salvaţi sufletele şi să le salvaţi prin caritate!"

Ce mesaj aveţi pentru cei tineri? De ce au ei nevoie azi?

În societatea de azi, a provizoriului, a relaţiilor cu dată limită de "expirare" şi a materialismului, în care valorile umane şi creştine sunt considerate de unii la "mâna a doua", cred că persoana consacrată este un semn al vieţii veşnice care are rolul de a arăta azi cum se trăieşte în cer. Este un semn profetic de speranţă, într-o lume bolnavă care nu mai are speranţă, iubire. Are rolul de a arăta lumii chipul adevărat al lui Dumnezeu, plin de compasiune şi milostivire, de interes şi grijă faţă de fiecare oiţă în parte!

Tinerii, nu numai de azi, dar din toate timpurile, sunt însetaţi de Isus Cristos şi de valorile pe care el le-a promovat. Văzând în mine, în persoana consacrată, trăirea coerentă a acestor valori, cred că vor dori şi ei să-şi caute şi să-şi trăiască vocaţia, oricare ar fi ea, la "înaltă tensiune". Mărturia vieţii proprii, cred că rămâne cea mai mare provocare care arată că se merită şi azi să faci alegeri curajoase şi definitive.

Redacţia Biserica şi viaţa

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 martie: Bacău: Profesiunea solemnă a sr. Monica Martin

lecturi: 20.