Luizi-Călugăra: Întâlnirea Armatei Maicii Domnului
Membrii Armatei Maicii Domnului din Luizi-Călugăra s-au reunit, marți, 11 februarie 2014, la locul numit "Trei cruci" din localitate, au mers în pelerinaj spre biserica parohială, unde au participat la o Liturghie solemnă.
În toate reflecțiile sau inițiativele noastre consider că este mai mult decât necesar să plecăm de la acest adevăr fundamental: tot ceea ce avem și suntem este fără îndoială darul gratuit și plin de iubire din partea lui Dumnezeu și că orice dar și orice carismă în Biserică vine de la Duhul Sfânt, dătătorul oricărui dar și har. Dacă avem prezent acest adevăr cred că ne obligă pe noi să-l vedem ca atare, să-l cultivăm, să-l îngrijim, să-l ajutăm să aducă roade în inimile oamenilor. Emulație întotdeauna pentru a nu cădea în mediocritate și rutină, concurență oarbă niciodată, pentru că atunci am risca să luptăm împotriva Duhului Sfânt.
Pornind de la acest adevăr fundamental care trebuie cultivat mereu în Biserică, noi, cei din asociația publică internațională "Armata Maicii Domnului" din România, dincolo de rugăciunea rozariului recitată personal de fiecare în parte sau împreună în momentele noastre de oră mariană din biserică, dincolo de consacrarea zilnică față de neprihănita, an de an ne întâlnim pentru formare spirituală și informare a membrilor asociației, cât privește drumul nostru, carisma și darul primit, față de care ne simțim responsabili înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii, a fondatorului - sfântul Maximilian Maria Kolbe, cât și a cofondatorilor asociației, mai ales față de conaționalii și moldovenii noștri de vrednică pomenire: părintele Iosif Petru Maria Pal și Anton Glowinski.
Ce frumos spunea asistentul asociației A.M.D. din America anul trecut la întâlnirea internațională desfășurată la Roma, la Institutul Serafic: "Ce fericiți trebuie să vă simțiți voi A.M.D. din România având în mijlocul vostru mormântul cu trupul vrednicului păstor și confident al sfântului Maximilian Maria Kolbe, pe pr. Iosif Petru Maria Pal!". Cuvinte pline de înțelepciune! Într-adevăr, cine nu-și amintește trecutul nu poate trăi cu înțelepciune prezentul și nu poate proiecta viitorul cum se cuvine.
An de an, având în minte și inimă toate aceste considerații, membrii A.M.D. din România luăm drumul ce duce spre Onești și urcăm anevoios traseul bătătorit de cel pomenit adineaori și care a lăsat în urmă o moștenire atât de frumoasă și pilduitoare pentru generația tânără ce pare că plutește în derivă pe marea atât de învolburată a vieții, fără a avea un orizont prea clar. Ca de fiecare dată la orele 13 ale după-amiezii de 11 februarie toți militanții ne strângem la memorabilul loc: "Trei cruci". Pentru cei din Luizi-Călugăra acest loc are o încărcătură emoțională și spirituală puternică, întrucât diriguitorii vremurilor nu de mult trecute au dorit să-i vitregească de această comoară inestimabilă ce străjuiește din străbuni intrarea în scumpa lor glie.
După salutul din partea asistentului A.M.D., după un moment de fraternizare, începem prima etapă a formării noastre cu un moment de rugăciune mergând, "peregrinatio" spre biserică, spre "rugul aprins" al fiecărei comunități creștine. Aici, la Luizi-Călugăra, se adaugă flacăra încă aprinsă a iubitului nostru părinte Iosif Petru Maria Pal. Papa Francisc ne întreba duminica trecută pe toți: "Mai aveți candela credinței aprinsă?". Aici, în biserica ctitorită de părintele Iosif Petru Maria Pal, candela credinței este încă aprinsă și în acest sens dau mărturie vrednicii credincioșii, iar pentru noi, cei din A.M.D., spiritul asociației, spiritul părintelui nostru arde încă în Moldova noastră dragă din moment ce suntem aproximativ 6.000 de membri și mai așteptăm ca și alții să se lase aprinși de acest foc marian-kolbian. Drumul parcurs ne amintește mereu că viața noastră este un drum la capătul căruia va trebui să dăm seamă de cele primite spre administrare.
Calea Sfintei Cruci, adorația euharistică cu recitarea sfântului rozariu, sfânta Liturghie urmată de procesiunea cu statuia Maicii Neprihănite au fost, de asemenea, prilejuri de a crește spiritual, de a ne alimenta sufletul și inima de la izvorul adevăratei fericiri și împliniri a omului.
Cu siguranță, fiecare militant a putut spune la sfârșitul acestei zile odată cu sfântul Petru pe muntele Tabor: "Doamne, ce bine ne simțim aici". Fie ca aceste momente să ne fi legat și mai mult, să ne responsabilizeze și mai mult, să ne stimuleze în a înainta pe drumul rânduit nouă de către Domnul prin Maica Neprihănită și apostolul ei neînfricat sfântul Maximilian Maria Kolbe. Tuturor celor din A.M.D., curaj!. Domnul e cu noi. Maica Neprihănită ne este alături. Sfinte Maximilian, mijlocește pentru noi!
Pr. Paul Bulai, OFMConv., asistent național A.M.D.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
11 februarie: Luizi-Călugăra: Întâlnirea Armatei Maicii Domnului
lecturi: 24.