Iași: Invitație la lansarea primei cărți în limba română cu autor român despre papa Francisc
Papa Francisc - o întreită premieră este titlul cărții scrisă de dr. Ecaterina Hanganu și care va fi lansată vineri, 13 decembrie 2013, la ora 16.00, evenimentul desfășurându-se în Aula Sinodală de la subsolul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași.
Vor avea intervenții PS Petru Gherghel, pr. Cornel Cadar (coordonatorul Editurii "Presa Bună" sub a cărei siglă a fost publicată această carte), pr. Marius Taloș, SJ, și pr. Mihai Budău. Evenimentul îl va avea ca moderator pe pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei și decan de Iași.
"Cartea de față este o adevărată surpriză, deoarece este, cel puțin până acum, prima scrisă în limba română de către un autor român, dr. Ecaterina Hanganu, iar în paginile cărții descoperim cu multă ușurință adevărata personalitate a papei Francisc", scrie părintele Mihai Budău în "Cuvânt înainte". Iar părintele Marius Taloș, SJ, subliniază pe coperta cărții: "Un papă al unei întreite premiere: primul papă din emisfera sudică, primul papă iezuit, primul care și-a luat, ca papă, numele de Francisc.
Ovidiu Bișog
* * *
Editura "Presa Bună": Papa Francisc - o întreită premieră
lecturi: 30.