Iaşi: Sfinţiri de diaconi

După un lung drum de pregătire, de studiu şi de rugăciune, 17 studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi de către PS Petru Gherghel, luni, 9 decembrie 2013, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Cu hotărâre şi încredere, cei 17 studenţi şi-au manifestat dorinţa de a-l sluji pe Domnul şi turma sa, rostind cu fermitate, în faţa păstorului diecezei, a preoţilor şi credincioşilor adunaţi în catedrală: "Vreau!"

Momentul a fost pregătit şi prin exerciţiile spirituale care s-au desfăşurat la casa de reculegere de la Traian (Neamţ), în perioada 1 decembrie - 8 decembrie, sub călăuzirea pr. Petru Sescu, paroh al Parohiei "Sfânta Tereza" din Iaşi. Candidaţii la treapta diaconatului au meditat asupra tainei la care urmau să fie făcuţi părtaşi.

Duminică seară, 8 decembrie, cei 17 studenţi au făcut profesiunea solemnă şi jurământul de fidelitate în faţa PS Aurel Percă, a pr. Eduard Soare, vicerectorul Institutului, a părinţilor formatori şi spirituali şi a colegilor seminarişti, în capela Institutului.

Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel, avându-i alături în altar şi pe PS Aurel Percă, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, pe PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, în catedrală fiind prezenţi aproximativ 100 de preoţi. La celebrare au participat şi familiile candidaţilor, rudele, prietenii şi toţi cei care au dorit să fie alături de ei.

După Evanghelie, candidaţii şi-au exprimat în mod public dorinţa de a-l sluji pe Cristos şi Biserica lui, prin "prezent"-ul rostit la chemarea Bisericii, atunci când fiecare candidat s-a auzit strigat pe nume de pr. Eduard Soare.

În cadrul omiliei, PS Anton Coşa a precizat: "Ziua sfinţirii voastre ca diaconi, pusă sub mantia imaculată a Mariei, a fost aleasă şi pentru a imprima mai adânc în fiinţa voastră chipul curat al Mariei, mama preotului veşnic, ca un exemplu ideal de colaborare cu Dumnezeu... Faptul că voi sunteţi sfinţiţi diaconi tocmai astăzi în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, înseamnă că Biserica vă recomandă să învăţaţi de la mama lui Isus în ce constă misiunea voastră de diaconi şi cum trebuie să o exercitaţi, pe ce trebuie să puneţi accent, neuitând că esenţialul slujirii diaconale constă în aceea de a-l aduce pe Dumnezeu între oameni, prin vestirea cuvântului său şi prin practicarea carităţii. Cu mărturia voastră de oameni care îşi consacră viaţa lor în serviciul Bisericii şi al aproapelui, arătaţi oamenilor timpului nostru că destinul lor nu este acela de a privi doar în jurul lor şi nici acela de a privi doar înainte, ci acela de a privi în sus, de unde vine mântuirea lui Dumnezeu... Diaconul este imaginea vie a lui Cristos care slujeşte, a lui Cristos care din iubire se apleacă şi spală picioarele ucenicilor săi, a lui Cristos care ia asupra sa suferinţele celor slabi şi abandonaţi, a lui Cristos care proclamă cuvântul împărăţiei dintr-o localitate în alta, a lui Cristos care se apropie de cei trişti şi neliniştiţi, a lui Cristos care îşi oferă însăşi viaţa sa ca sacrificiu... Chiar dacă voi sunteţi sfinţiţi diaconi în vederea preoţiei, nu trebuie uitată niciodată această dimensiune a slujirii, pentru că ea este o bază solidă şi absolut necesară pe care se construieşte preoţia lui Cristos".

După omilie a urmat ceremonia de consacrare a tinerilor întru diaconat prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.

Celebrarea sfintei Liturghii a continuat cu rostirea Rugăciunii credincioşilor, cu prezentarea darurilor aduse în procesiune la altar de către studenţii seminarişti şi cu liturgia euharistică. La altar au urcat doi dintre diaconii nou sfinţiţi pentru a sluji în cadrul liturgiei euharistice.

Înainte de binecuvântarea finală, PS Petru Gherghel a invitat pe fiecare să spună asemenea Mariei: "Iată slujitoarea Domnului". Preasfinţitul a amintit de chemarea pe care a avut-o episcopul martir Anton Durcovici şi de exemplu său de trăire creştină, având ca moto: "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul". Tot în final a luat cuvântul şi PS Cornel Damian, care a mulţumit episcopului Petru şi părinţilor formatori că au lucrat cu sârguinţă la formarea viitorilor păstori care îşi vor desfăşura misiunea în Arhidieceza de Bucureşti.

Iată şi numele celor 17 diaconi:

Pentru Dieceza de Iaşi:

1. Mihai Androşcă (n. 26.10.1988, Piatra Neamţ - "Sfântul Iosif Muncitorul")

2. Albert Babiaş (n. 27.08.1988, Siret (SV) - "Naşterea Sfintei Fecioare Maria")

3. Alexandru Balaţchi (n. 28.05.1988, Siret (SV) - "Naşterea Sfintei Fecioare Maria")

4. Claudiu Ciubotaru (n. 03.05.1988, Bacău - "Fericitul Ieremia")

5. Corneliu Cucuteanu (n. 12.02.1988, Iaşi - "Adormirea Maicii Domnului")

6. Virgil Demşa-Crainicu (n. 03.08.1987, Bacău - "Fericitul Ieremia")

7. Alin-Petrică Herciu (n. 23.06.1988, Bacău - "Înălţarea Sfintei Cruci")

8. Pavel Martinaş (n. 01.05.1988, Răducăneni - "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul")

9. Octavian-Iulian Nistor (n. 16.01.1988, Bacău - "Sf. Nicolae")

10. Gabriel-Cătălin Păuleţ (n. 23.07.1988, Buruieneşti - "Sfântul Iosif Muncitorul")

11. Robert Râtan (n. 07.06.1988, Gherăeşti - "Trupul şi Sângele Domnului")

12. Silviu-Cristian Salca (n. 20.05.1989, Ciucani - "Sfânta Maria Magdalena")

13. Remus-Alin Toma (n. 07.05.1988, Huşi-Corni (Epureni) "Naşterea Sfintei Fecioare Maria")

14. Roberto-Ştefan Vacaru (n. 11.08.1988, Bacău - "Fericitul Ieremia")

• Pentru Arhidieceza de Bucureşti:

  1. Daniel Ioniţă (n. 17.10.1988, Ploscuţeni - "Înălţarea Sfintei Cruci")

  2. Ciprian Matei (n. 23.12.1988, Bacău - "Înălţarea Sfintei Cruci")

• Pentru Dieceza de Chişinău:

  1. Petru Ciobanu (n. 12.09.1982, Chişinău - "Providenţa Divină")

Paul-Marian Cojoc

*

Impresii ale unora dintre noii diaconi

• "Îi sunt pe deplin recunoscător Domnului, fiindcă nu pentru vreun merit al meu, ci numai din prea marea sa iubire a binevoit să mă cheme, alături de ceilalţi colegi ai mei, pentru a fi slujitor în secerişul său. Este vorba de un drum al dăruirii totale pentru slujirea, cu simplitate şi umilinţă, a lui Dumnezeu şi a trupului său mistic, Biserica, după exemplul sfintei Fecioare Maria, slujitoarea sa umilă. Îi ofer Domnului viaţa mea pentru ca el să mă întărească cu harul său, să conducă fiinţa mea întreagă. I-am cerut astăzi Domnului să mă întărească cu harul şi binecuvântarea sa pentru a sluji, cu umilinţă, speranţă şi bucurie turma sa, după exemplul lui Isus, bunul păstor. Un gând de recunoştinţă se îndreaptă şi către familia mea care m-a susţinut în acest drum al formării, precum şi tuturor binefăcătorilor ce m-au sprijinit cu rugăciunile lor". (diacon Virgiliu Demşa-Crainicu)

• "«Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, căci lucruri mari mi-a făcut Cel Atotputernic» (Lc 1,46-49). Momentul pe care l-am trăit astăzi va rămâne în viaţa mea drept cea mai mare binefacere pe care mi-a făcut-o Dumnezeu. Îi mulţumesc lui Isus pentru că mi-a îngăduit să trăiesc momentul de faţă. Este un veritabil dar pe care el mi l-a oferit; deşi, nevrednic cum sunt, Dumnezeu şi-a întors privirea sa milostivă spre mine, m-a ales pentru a sluji în via sa - Biserica -, pe cei săraci, oprimaţi, prin cuvânt şi Euharistie. Mă gândesc că de azi încep o nouă viaţă, o viaţă sacerdotală iar angajamentul pe care l-am luat trebuie să-l respect atât în cuvânt cât şi în faptă; pasul pe care l-am făcut astăzi, în solemnitatea mamei noastre Neprihănit Zămislită, mă conduce cu încredere şi speranţă spre sfânta Preoţie. Având în faţă modelul episcopului Anton Durcovici, cred că viaţa sa alimentată de atâta eroism pentru Cristos dusă până la martiriu, îmi dă curajul de a merge mai departe fără să mă uit înapoi. De aceea, acum ca slujitor al sfintei Euharistii vreau să primesc şi să păstrez întotdeauna cu vrednicie pe Isus în «temniţa pieptului» meu, cum învăţa venerabilul episcop, pe preoţii săi, în una dintre scrisorile sale. Dumnezeu să fie lăudat în veci! Amin!" (diacon Corneliu Cucuteanu)

• "Fă cu mine, Doamne, după cum îţi place! (cf. Tob 3,6). Am lăsat ca Domnul să facă cu mine ceea ce îi place, iar lui i-a plăcut să mă cheme să devin un slujitor al său, şi de aceea bucuria mea în Domnul este mare şi pot să exclam, împreună cu mama noastră cerească: «Duhul meu tresaltă de bucurie» (Lc 1,47). Astăzi am făcut primul mare pas spre idealul la care a binevoit să mă cheme Dumnezeu şi-l rog ca să mă susţină pe acest drum al slujirii diaconale, dându-mi harurile necesare să înaintez cu credinţă, speranţă şi iubire pe drumul spre slujirea preoţească. Aduc din inimă, şi cred că sunt prea puţine cuvintele, mulţumire lui Isus, bunul păstor, pentru că m-a învrednicit de un dar atât de sublim şi-l implor cu încredere fraternă să mă întărească cu iubirea sa. Nu pot să nu-i spun un mulţumesc sincer sfintei Fecioare pentru dragostea de mamă pe care mi-a arătat-o necontenit pe parcursul anilor de formare în Seminar, ca şi părinţilor mei, care m-au susţinut cu rugăciunea lor, şi nu numai, în răstimpul de când am simţit în mine chemarea la sfânta Preoţie. Un gând de recunoştinţă îl îndrept în mod special către Preasfinţitul Anton Coşa, care, cu iubirea lui de părinte, m-a încurajat mereu şi s-a rugat pentru mine ca să ajung un vrednic slujitor al altarului. Mulţumesc şi celorlalţi preoţi din Dieceza de Chişinău care mi-au dat, prin exemplul slujirii lor un imbold puternic de a continua mereu cu încredere în providenţă drumul spre Preoţie. Şi cum aş putea să-i uit pe cei care, timp de şapte ai, s-au ocupat de formarea mea umană, intelectuală, spirituală şi pastorală; şi lor le aduc un din inimă mulţumesc pentru efortul depus de a face din mine ceea ce am fost chemat să fiu. Fie ca Dumnezeu, în marea sa îndurare, să-i răsplătească pe toţi aşa cum ştie el mai bine, iar Maria, mama noastră a tuturor, să-i copleşească cu harurile ei. Tuturor Deo gratias!" (diacon Petru Ciobanu)

• "«Tu m-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus» (Ier 20,7). Diaconatul este pentru mine o concretizare a răspunsului dat chemării lui Dumnezeu, un pas mai aproape către sfânta Preoţie. În timpul formării din anii de Seminar, am învăţat cum să-l cunosc şi să mă las cuprins de Cristos, dar de acum înainte, odată cu diaconatul, voi avea posibilitatea şi datoria de a mă implica în mod concret în vestirea lui Cristos celorlalţi credincioşi, prin predică şi alte acţiuni liturgice, pe care sunt, de acum încolo, abilitat să le îndeplinesc. Mulţumesc celor care mi-au fost alături pe acest drum. Dar în mod special îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru vocaţie şi harurile primite, şi vreau să fiu de acum încolo un instrument în mâinile sale, pentru ca toţi să primească prin mine binecuvântarea sa. Tuturor colegilor mei le doresc să fie vestitori autentici ai lui Cristos" (diacon Daniel Ioniţă)

• "Mi-au rămas în minte cuvintele unui preot pe care le-am auzit în urmă cu mai mulţi ani în seminar: «Marile momente şi proiecte se petrec în linişte». Cu toate bucuriile, cântecele, felicitările şi multe alte momente frumoase, am vrut să fie linişte... Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a avut răbdare cu mine şi numai el ştie cum a reuşit să mă «modeleze» pentru a ajunge la diaconat. Va rămâne secretul nostru. Începe un drum nou care nu e simplu. Însă nu voi fi singur; o rog pe Fecioara Maria să-mi lumineze inima şi mintea în fiecare zi şi încă ceva din timpul exerciţiilor spirituale: rugăciunea este secretul statorniciei pe drumul pe care l-am început. Nu doar pentru mine, ci pentru toţi colegii mei". (diacon Silviu-Cristian Salca)

*

Predica rostită de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău

Preasfinţiile Voastre, prea cucernici părinţi, dragi candidaţi la ordinul diaconatului, dragi persoane consacrate, iubiţi seminarişti, iubit popor al lui Dumnezeu!

Celebrând astăzi solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioarei Maria, atenţia noastră este atrasă înainte de toate de chipul plăcut şi neprihănit al Fecioarei Maria, cea care s-a învrednicit să fie aleasă slujitoare a lui Dumnezeu, şi care cu totală ascultare şi disponibilitate răspunde cu un "da" definitiv lui Dumnezeu care o cheamă să fie părtaşă la planul său universal de mântuire. Ea şi nu alta, este aleasă să devină mama Fiului lui Dumnezeu, şi în vederea acestei misiuni atât mari, ea este eliberată de orice povară a păcatului strămoşesc, umplută până la refuz de har, şi astfel învrednicită să ni-l arate nouă pe Isus, în carne şi oase, cel care, cu aceeaşi ascultare supusă faţă de voinţa Tatălui realizează şi împlineşte planul divin de răscumpărare a omenirii din ghearele păcatului.

Preacurata Fecioară Maria nu a fost prima persoană umană aleasă de Dumnezeu şi chemată să îndeplinească o misiune din partea sa. De-a lungul istoriei mântuirii găsim numeroase persoane care au înţeles că sunt chemate de Dumnezeu şi au răspuns pozitiv fiecare în felul său. Şi totuşi nici una dintre ele nu a fost înzestrată cu acest mare dar de a fi imaculată, adică ferită de păcat, doar numai ea, pentru că numai ea a fost chemată să dea naştere Fiului lui Dumnezeu. Misiunea unică a Mariei o face să devină unică între noi toţi, care la rândul nostru am fost aleşi de el, aşa cum am citit în prima lectură de astăzi - "mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi în faţa sa...". Dumnezeu ne îmbrăţişează pe toţi, şi ne include pe toţi în planul său minunat de mântuire şi totuşi rezervă un loc deosebit numai Preacuratei pentru că ea este mama Fiului său căruia i-a încredinţat opera mântuirii.

Aceasta este credinţa Bisericii din totdeauna şi istoria ei consemnează că începând cu sec. al VII-lea în Orient, pentru a cinsti sfinţenia desăvârşită a Maicii Domnului, s-a instituit o sărbătoare în cinstea "Zămislirii Fecioarei", sărbătoare care a trecut apoi începând din secolul al X-lea şi în Occident. Din anul 1708 Papa Clement al XI-lea a extins-o la întreaga Biserică de Apus şi a declarat-o sărbătoare de poruncă. A urmat în cele din urmă actul solemn de la 8 decembrie 1854 când papa Pius al IX-lea prin scrisoarea enciclică "Ineffabilis Deus" transformă în dogmă de credinţă devoţiunea poporului creştin, proclamând solemn că "Preasfânta Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului strămoşesc".

Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria nu reprezintă doar o sărbătoare pe care trebuie să o cinstim, dar pentru noi, creştinii, Fecioara Neprihănită este un model de chemare realizată şi împlinită prin harul lui Dumnezeu, căci în Preacurata s-a anticipat ceea ce a fost promis tuturor. Ea este prima răscumpărată şi în ea găsim forţă şi inspiraţie în urmarea chemării noastre specifice, căci ea este Maica harului, a speranţei şi a curajului creştin.

Dragi tineri, ziua sfinţirii voastre ca diaconi, pusă sub mantia imaculată a Mariei, a fost aleasă şi pentru a vă imprima mai adânc în fiinţa voastră chipul curat al Mariei, mama Preotului veşnic, ca un exemplu ideal de colaborare cu Dumnezeu. Liturgia cuvântului ne poate ajuta să concretizăm mai bine acest lucru. Relatarea întâlnirii dintre înger şi Maria, când are loc buna vestire, reprezintă începutul colaborării umane la întruparea Fiului lui Dumnezeu, adică la coborârea cerului pe pământ. Maria din Nazaret răspunde cu "da" la chemarea divină şi prin răspunsul ei transformă umila sa existenţă pământească, de o simplă tânără din Palestina, în protagonista misiunii celei mai înalte şi nobile a istoriei umane, şi anume aceea de a-l aduce pe Dumnezeu între oameni.

Protopărinţii noştri, ignorând apelul lui Dumnezeu, au fost induşi în eroare, crezând că vor putea trăi şi acţiona independent de el, că vor putea face faţă şi fără Creatorul şi Părintele lor, dar în cele din urmă şi-au dat seama că sunt goi, singuri, în conflict cu ei înşişi şi cu lumea din jur. Mesajul primelor capitole ale Bibliei este tocmai acesta: să denunţe tragedia singurătăţii, a nesiguranţei şi a morţii, ca rezultat şi consecinţă a rupturii comuniunii cu Dumnezeu. Acesta este un mesaj profetic care vrea să lupte împotriva unui destin de omenire fără Dumnezeu, a unei omeniri rătăcite şi nesigure, în continuă căutare a sensului existenţei sale. Din păcate şi astăzi se poate constata această rătăcire ce se manifestă în diferite forme de idolatrie şi păgânism modern care afectează alegerile poporului nostru. Conştient sau inconştient unii încearcă să trăiască şi să acţioneze ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, substituindu-l pe Dumnezeul creştin, propovăduit de Isus Cristos şi de Biserică cu tot felul de idoli ce n-au nimic comun cu creştinismul autentic.

Maria din Nazaret nu numai că şi-a oferit "da"-ul ei lui Dumnezeu pentru a schimba destinul de moarte al omenirii într-o promisiune de mântuire, dar a spus un "da" şi faţă de aproapele, pentru a inspira forme concrete de slujire şi de caritate. Primul lucru pe care ea îl face după anunţarea viitoarei sale maternităţi divine este să o viziteze la verişoara sa Elisabeta. Ea îl poartă în sânul ei pe Isus. Cu toate acestea nu rămâne închisă în sine să-l contemple, ceea ce ar fi fost privilegiul ei şi ar fi fost chiar normal din punct de vedere uman, dar ea pleacă imediat într-o călătorie destul de anevoioasă pe potecile şi drumurile Galileii, ca să dea o mână de ajutor verişoarei sale, devenind astfel prima misionară în istoria creştinismului. Ea ne dovedeşte cu fapte, că nu există nici o separare între iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, dar că dimpotrivă, iubirea de Dumnezeu conduce la iubirea de aproapele şi că orice evanghelizarea este, de asemenea, şi o autentică acţiune pentru dezvoltarea umană.

Dragi tineri, faptul că voi sunteţi sfinţiţi diaconi tocmai astăzi în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, înseamnă că Biserica vă recomandă să învăţaţi de la mama lui Isus în ce constă misiunea voastră de diaconi şi cum trebuie să o exercitaţi, pe ce trebuie să punţi accent, neuitând că esenţialul slujirii diaconale constă în aceea de a-l aduce pe Dumnezeu între oameni, prin vestirea cuvântului său şi prin practicarea carităţii. Cu mărturia voastră, de oameni care îşi consacră viaţa lor în serviciul Bisericii şi al aproapelui, arătaţi oamenilor timpului nostru că destinul lor nu este acela de privi doar în jurul lor şi nici acela doar de a privi înainte, ci acela de a privi în sus, îndemnându-i "să-şi înalţe ochii peste munţi", de unde vine mântuirea lui Dumnezeu, după cuvintele psalmistului. Dacă veţi urma exemplul mamei lui Isus, veţi demonstra în practică că slujirea celor săraci este expresia cea mai autentică de consacrare lui Dumnezeu.

Consacrarea lui Dumnezeu, de fapt, nu te face să devii "cineva cu greutate" dar "unul care trebuie să slujească". Ordinul diaconatului nu înseamnă un rol de prestigiu şi de onoare, un loc mai aproape de episcop în ceremoniile solemne, dar înainte de toate te cheamă să oferi o slujire de caritate, să împarţi pâinea materială dar şi cea spirituală oamenilor care îl caută pe Dumnezeu cu o inimă sinceră. Începutul întrupării Fiului lui Dumnezeu, ce se naşte dintr-un "da" spus cu credinţă şi încredere în Dumnezeu şi dintr-un act de caritate faţă de aproapele, devine legea nescrisă al oricărui minister de diacon şi de preot.

În tradiţia creştină, diaconia sau ministerul diaconal constă în predicarea cuvântului lui Dumnezeu şi în slujirea săracilor, chiar şi a acelora care nu-şi cunosc propria sărăcie, întrucât ajung să schimbe bogăţia spirituală cu posesia de bunuri materiale. Această misiune devine din ce în ce mai urgentă şi în diecezele noastre, poate ceva mai mult în dieceza noastră de Chişinău în care există atât de multă sărăcie spirituală şi materială; există multe persoane care sunt în căutare, care au nevoie de cineva ca voi, diaconii noştri, care să le explice cuvântul lui Dumnezeu şi să le dea motive de credinţă şi de speranţă. Oamenii pun întrebări despre sensul vieţii, semnificaţia lucrurilor, despre spiritualitate, despre tot felul de probleme ale lor pentru care nu găsesc rezolvare şi pentru aceasta au nevoie de miniştrii ai lui Dumnezeu disponibili şi capabili să dea răspunsuri înţelepte şi cu discernământ. Credinţa slăbeşte dacă nu există cineva care să o ţină în viaţă. Credinţa poporului se păstrează prin vestirea cuvântul lui Dumnezeu, apărând adevărurile de credinţă şi morala în puritatea lor şi nu după împrejurări dar şi prin mărturia vieţii de slujire.

În ceea ce priveşte slujirea celorlalţi, s-ar putea obiecta că aceasta este o regulă pentru orice creştin şi, de aceea, nu ar trebui să fie considerată o prerogativă a diaconului. Este foarte adevărat că orice creştin este chemat să slujească pe aproapele său în numele lui Cristos. Dar tocmai pentru aceasta diaconul va reaminti tuturor că creştinismul este slujire. Spune un document al Bisericii despre diaconat că "întreaga viaţă a diaconului şi însăşi persoana sa sunt o chemare constantă şi vizibilă a atenţiei asupra datoriei creştine de a sluji, datorie ce naşte tocmai din botezul pe care l-am primit. Diaconul este imaginea vie a lui Cristos care slujeşte, a lui Cristos care din iubire se apleacă şi spală picioarele ucenicilor săi, a lui Cristos care ia asupra sa suferinţele celor slabi şi abandonaţi, a lui Cristos care proclamă cuvântul împărăţiei dintr-o localitate în alta, a lui Cristos care se apropie de cei trişti şi neliniştiţi, a lui Cristos care îşi oferă însăşi viaţa sa ca sacrificiu".

Dragi tineri, chiar dacă voi sunteţi sfinţiţi diaconi în vederea preoţiei, nu trebuie uitată niciodată această dimensiune a slujirii, pentru că ea este o bază solidă şi absolut necesară pe care se construieşte preoţia lui Cristos. În lumina solemnităţii de astăzi, figura Preacuratei devine modelul perfect al diaconului, iar preoţia voastră ulterioară înţeleasă în acest fel va fi una mariană şi se va evidenţia toată viaţa voastră prin disponibilitatea şi capacitatea voastră de a sluji oricând şi pe oricine în numele lui Cristos. Iar această slujire, de diaconi şi mai târziu de preoţi, în numele lui Cristos, va constitui calea spre sfinţirea voastră, aşa cum spune sfântul Paul în lectura a II-a de astăzi, ("sfinţi şi neprihăniţi în faţa sa prin caritate").

În lumina cuvântului lui Dumnezeu, decizia de a trăi viaţa în sfinţenie nu este legată atât de exercitarea cultului, care fără îndoială cere mâini curate şi inimi nevinovate, cât mai ales de însăşi existenţa noastră creată de Dumnezeu din veşnicie. A fi sau a nu fi sfinţi nu este o chestiune de alegere personală, ci o datorie de coerenţă şi fidelitate. Cel care nu va trăi în sfinţenia vieţii trădează nu numai propria conştiinţă, dar însăşi voinţa lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu care ne cheamă să fim sfinţi, ne învaţă în acelaşi timp că drumul cel mai bun şi sigur pentru a fi şi rămâne în sfinţenie este exercitarea carităţii. Acest lucru s-a evidenţiat în viaţa şi misiunea Preacuratei Fecioare Maria şi trebuie să se întâmple şi în viaţa şi misiunea tuturor creştinilor.

Dragi tineri, în încheiere aş vrea să vă asigur că noi, episcopii voştri, preoţii şi poporul lui Dumnezeu nu vă vom lăsa singuri. Vă vom însoţi în drumul vostru de sfinţenie, veţi fi susţinuţi prin rugăciunea noastră comună, pentru că formăm o familie mare în care ne ajutăm să creştem reciproc în sfinţenie şi har, în împlinirea voinţei lui Dumnezeu, sub privirile binevoitoare ale Preacuratei Fecioare Maria, cea pe care astăzi o invocăm Neprihănit Zămislită. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

PS Anton Coşa,
episcop de Chişinău

*

Înregistrarea Liturghiei în care au fost sfinţiţi cei 17 diaconi, transmisă video pe ercis.ro si audio la Radio Maria

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 decembrie: Iaşi: Sfinţiri de diaconi

lecturi: 28.