Reflecţie la sărbătoarea sfântului episcop Nicolae de Myra - 2013

Sfântul episcop Nicolae de Myra, un profet şi un apostol al Adventului

Suntem în timpul sfânt al Adventului, timp de convertire, de îndreptarea a relelor făcute, de apostolat, de rugăciune, de fapte bune; cu un cuvânt, timp de pregătire pentru a întâmpinarea lui Isus care vine la Crăciun, care vine zilnic între noi în nenumărate moduri, dar care vine şi ca judecător şi mângâietor al celor credincioşi, la sfârşitul veacurilor.

Biserica a fost, este şi va fi mereu preocupată, de a oferi fiilor ei, modele de viaţă, modele de oameni care au ştiut să trăiască conform Legii lui Dumnezeu şi care au ştiut se pregătească pe ei înşişi, dar şi să-i ajute pe alţii, pentru întâmpinarea lui Isus care este într-o continuă venire spre noi, până la Parusie, până la venirea sa de-a doua, de la sfârşitul lumii.

De aceea, în această lună de decembrie, lună în care vom sărbători Naşterea Domnului nostru Isus, după trup, din sânul preacurat al Fecioarei Maria, Biserica, după exemplul desăvârşit de viaţa al Mariei Neprihănit Zămislită, ne oferă cu anticipaţie exemplul de viaţă al sfântului episcop Nicolae de Myra: care respecta cu sfinţenie legile lui Dumnezeu şi ale Bisericii; care se ţinea departe de obiceiurile şi vorbele necuviincioase ale lumii; care petrecea în rugăciune cea mai mare parte din timpul său; care se hrănea zilnic din cuvântul divin şi din Euharistie; care arăta o generozitate mare faţă de cei aflaţi în dificultate; care era de o bunătate îngerească faţă de toţi oamenii; care vizita locurile sfinte unde a trăit Isus, dar şi sfinţii săi; care găsea plăcere să trăiască printre oamenii care iubea sfinţenia etc.

Sfântul Nicolae, episcop de Myra (280-343), s-a născut la Patara, un oraş port la Marea Mediterană, din provincia Lycia, situată geografic în sud-vestul Asiei Mici; astăzi, Kocademre, din Turcia.

Părinţii lui se numeau Theopanes şi Nonna, oameni iubitori de Dumnezeu, aşa cum le arată şi numele (Teofan = iubitor de Dumnezeu; Nonna = numită după ora când murit Isus), erau oameni bogaţi în virtuţi creştine, dar şi bogaţi din punct de vedere material; după expresia unui cronicar al vremii, "aveau cât să trăiască onest şi să poată face fapte bune; dar nu atât de mult ca să se poată mândri". În ei s-a împlinit rugăciunea înţeleptului Solomon: "Doamne, nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de tine şi să zic: Cine este Domnul? Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert numele Dumnezeului meu" (Prov 30,8-9). Părinţii lui Nicolae au murit de ciumă, îngrijind de ciumaţi, iubind până la moarte, aşa cum ne-a iubit şi Isus pe noi (cf. 1In 3,16).

Părinţii săi, deşi erau înaintaţi în vârstă, nu aveau încă un copil. Sfătuiţi să se roage pentru "dar de copii", de o rudă a lor, Nicolae, care era episcop şi stareţ la o mănăstire din localitatea vecină, Xanthos, ei s-au rugat îndelung pentru acest dar. De aceea, atunci când li s-a născut copilul dorit, i-au pus numele de Nicolae, din recunoştinţă faţă de ruda lor, care i-a sfătuit să se roage lui Dumnezeu pentru acest "dar".

De la bunii săi părinţi, jertfă a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, sfântul Nicolae a primit atât credinţa curată, cât şi virtuţile creştine, mai ales dragoste faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni, dragoste arătată prin fapte (cf. 1In 3,18), dragoste după care va fi judecat orice om la ieşirea sa din viaţă, şi apoi lăudat public de Isus la cea de-a doua sa venire (cf. Mt 25,32-40).

Cu asemenea părinţi buni, despre sfântul Nicolae se poate spune, ca şi despre Isus, că el a crescut, nu numai în vârstă, ci şi în înţelepciune şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (cf. Lc 2,52).

Prin prima lectură (cf. Is 6,1-8), Biserica îl aşează pe sfântul Nicolae în rândul continuatorilor operei profeţilor şi a apostolilor care au pregătit venirea lui Isus; el fiind doar unul din lungul şir de oameni care au ştiut să pregătească bine venirea lui Isus. Dacă profeţii au pregătit prima venire a lui Isus; sfântul Nicolae, alături de apostoli, alături de toţi creştinii care au trăit, trăiesc şi vor trăi, după înălţarea şi glorificarea lui Isus la dreapta Tatălui, au pregătit, pregătesc şi vor pregăti a doua venire a lui Isus.

Dacă în Vechiul Testament numai unii aveau privilegiul de a fi chemaţi şi trimişi de Dumnezeu, pentru a sluji ca profeţi, pregătind poporul pentru primirea lui Isus, Mesia; în Noul Testament, privilegiul acesta îl au toţi creştinii; căci, la botezul lor, Dumnezeu îi alege şi îi consacră cu puterea Duhului Sfânt, nu numai ca profeţi, ci ca şi preoţi şi regi şi îi trimite să pregătească toate popoarele, pentru venirea lui Isus de-a doua şi pentru venirile sale cotidiene (cf. 1Pt 2,9). Astfel, i-a chemat şi i-a trimis pe cei 12 apostoli (cf. Mt 10,1-11); apoi i-a chemat şi i-a trimis pe cei 72 de ucenici (cf. Lc 10,1-9); iar la înălţarea sa i-a chemat şi i-a trimis pe toţi creştinii, din toate timpurile, la toate popoarele şi la toţi oamenii lumii (cf. Lc 24,47).

Prin numerele 12 şi 72, pe care Isus le-a folosit la alegerea şi trimiterea unor oameni în misiune, el a voit ca şi prin aceste numere să trimită un mesaj peste veacuri. Spun asta pentru că şi sfântul Nicolae a voit să transmită un mesaj peste veacuri, tot prin simbolistica numerelor. Astfel, pentru Isus, cifra 12 reprezenta totalitatea triburilor vechiului popor ales, popor din care trimişii săi vor recruta ucenicii noului popor ales; cifra 72 reprezenta, pentru Isus, totalitatea popoarelor păgâne cunoscute la acea vreme, popoare de unde trimişii săi vor recruta ucenici pentru împărăţia sa veşnică; iar trimiterea generală a tuturor ucenicilor în toată lumea de la înălţarea sa exprimă atât universalitatea creştinilor trimişi în misiune, cât şi universalitatea popoarelor şi oamenilor la care sunt trimişi.

Dacă anul morţii împăratului Ozia a fost anul hotărâtor pentru începerea misiunii profetului Isaia; dacă anul morţii episcopului de Myra a fost anul hotărâtor pentru începerea oficială a misiunii profetice, sacerdotale şi regeşti, a sfântului episcop Nicolae; atunci pentru noi, creştinii obişnuiţi, ziua când am primit botezul, ziua când am murit pentru noi înşine şi ne-am decis să trăim numai pentru Isus şi împărăţia sa, este ziua când am fost chemaţi şi trimişi ca profeţi în lume (cf. Rom 6,8; Gal 2,20).

Prin asocierea sfântului Nicolae, episcop de Myra, cu profetul Isaia, Biserica vrea să ne spună astăzi că timpurile în care au trăit profeţii Vechiului Testament, timpurile în care a trăit sfântul Nicolae, ca şi timpurile în care trăiesc creştinii au fost, sunt şi vor fi timpuri la fel de grele, căci satana nu doarme.

Isaia, care ne vorbeşte în prima lectură de astăzi, a trăit în timpuri grele. Ţara era condusă de regi necredincioşi, idolatri şi lacomi de cele pământeşti; poporul se lepădase de Dumnezeu şi se închina şi el la idoli; iar din afară era înconjurat de ura popoarelor păgâne, care urmărea distrugerea poporului ales.

Cum şi unde a găsit tărie profetul Isaia? La Dumnezeu! În templu, locuinţa lui Dumnezeu pe pământ, Isaia auzea glasul lui Dumnezeu şi îl vedea înălţat peste toţi oamenii şi peste toate evenimentele din lume; aici în templu, Dumnezeu, îi vorbea, îl întărea şi îl trimetea în misiune pentru Mesia; aici învăţa de la îngeri, fidelitatea şi siguranţa de a-şi împlini misiunea primită (cf. Is 6,1-9). Ce teamă mai poţi avea, când l-ai văzut pe Dumnezeu suveran atotputernic peste îngeri, oameni şi evenimente? Ce teamă mai poţi avea, când Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu ne lipseşte în nevoi? De aceea, nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii (cf. Ps 46,1-4).

După ce a Isaia a primit, de la Dumnezeu, în templu, misiunea şi lumina de profet, el imediat a început să lucreze pentru Dumnezeu. A anunţat apropiata venire a lui Mesia şi naşterea lui dintr-o fecioară (cf. Is 7,14); dumnezeirea şi minunile lui; judecata lui dreaptă şi grija lui pentru săraci; timpul şi împărăţia lui de pace (cf. Is 11,1-12); ca şi patimile şi moartea şi învierea lui, pentru mântuirea lumii (cf. Is 53,1-12).

Isaia a activat până în timpul domniei regelui, Manase, care, simţindu-se deranjat şi ofensat de mesajul adus lui din partea lui Dumnezeu, s-a mâniat şi l-a tăiat în două cu fierăstrăul pe profetul Isaia.

Sfântul Nicolae de Myra, pe care îl sărbătorim astăzi, a trăit şi el în timpuri grele. A trăit pe timpul când ţara era stăpânită de cruzii prigonitori ai creştinismului, păgânii împăraţi romani, Diocletian (244-311) şi Galerius Maximianus (250-311). A trăit pe vremea când Arius (256-336) şi erezia lui, care nega divinitatea lui Isus, făcea ravagii în sânul Bisericii de la început. A trăit pe vremea când creştinii erau mai mult cu numele, căci trăiau după obiceiuri păgâne.

Murise episcopul Myrei, iar cei în drept să desemneze un alt episcop, au hotărât ca cel dintâi cleric care va intra în biserică să fie ales episcop. Erau mulţi clerici în Myra, dar Nicolae din inspiraţie divină, ca şi Simeon şi Ana (cf. Lc 2,25-27.36), a fost cel dintâi care a sosit la biserică şi astfel a fost ales episcop.

În acea zi, ca şi Isaia în templu, Nicolae a văzut şi el suveranitatea lui Dumnezeu peste oameni şi evenimente; în acea zi şi-a început şi el activitate laborioasă de aducere a creştinilor, de la credinţa eretică a lui Arius, la credinţa apostolică. El, la Conciliul de la Niceea (325), l-a pălmuit public pe ereticul Arius şi a condamnat erezia lui, alături de toţi ceilalţi episcopii.

Ca şi Isus, ca şi primii apostoli, Nicolae a început prin a se face totul oiţelor încredinţate lui; şi pentru a le câştiga pentru cer: le predica, le vizita, le întărea, le ajuta, le împărţea bunurile sale spirituale şi materiale, le vindeca bolile, le scotea diavolii. Pentru activitatea sa misionară, a fost întemniţat de Diocleţian, unde a stat în lanţuri grele până la venirea pe tron a lui Constantin cel Mare, care a adus libertate Bisericii.

Nicolae nu s-a speriat şi nici nu s-a plâns de temniţă, atât pentru că văzuse şi el măreţia şi suveranitatea lui Dumnezeu peste oameni şi evenimente, cât şi pentru cunoaşterea cuvintelor lui Isus din evanghelia de astăzi, unde Isus, prin cei 72 de ucenici, le spune tuturor ucenicilor din toate timpurile că vor fi trimişi "ca pe nişte miei în mijlocul lupilor" (Lc 10,3); dar şi că el va avea grijă ei, numai ca ei să vindece bolnavii şi să le vestească oamenilor că "împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de ei" ( Lc 10,9). Ca Paul la Filipi (cf. Fap 16,23-34), Nicolae a folosit închisoarea pentru a-l predica pe Isus şi oamenilor închişi acolo.

Dacă am fost atenţi, astăzi, am putut observa că Dumnezeu trimite aleşii care să-i facă lucrarea, folosindu-ne de darurile pe care le primise deja de la el. Astfel: Isaia, care primise darul vorbirii şi a scrisului, a fost trimis să lucreze cu vorbirea profetică şi cu scrisul (cf. Is 6,9); sfântul Nicolae, care primise darul vorbiri şi pe cel al posibilităţilor materiale, a fost trimis să lucreze cu amândouă.

Fiecare om, oricât de neînzestrat ar fi, posedă cel puţin un dar pe care să-l folosească în slujba Domnului (cf. Mt 25,15); dar, din păcate, nu toţi îşi folosesc darurile primite în slujba sa. Iată ce ne spune sfântul Paul: "Avem daruri diferite, după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are darul profeţiei, să profetizeze după măsura credinţei; dacă are darul slujirii, să stăruie în slujire; dacă cineva are darul de a învăţa, să-i înveţe pe alţii; dacă are darul de a îndemna, să îndemne. Cine dă, să dea cu simplitate; cine are darul de a conduce, să o facă cu zel; cine face milostenie, s-o facă cu bucurie" (Rom 12,6-8).

Încă din Vechiul Testament, încă de la facerea Cortului şi Templului, găsim oamenii chemaţi de Domnul ca să-şi folosească pentru el darurile primite (cf. Ex 31,1-11; 1Rg 7,13-14). Aşa găsim şi în toate timpurile istoriei oameni care şi-au pus darurile primite în slujba lui Dumnezeu. Găsim oameni care au cântat pentru Dumnezeu, au scris pentru Dumnezeu, au pictat pentru Dumnezeu, au sculptat pentru Dumnezeu, au construit pentru Dumnezeu, au slujit pe semeni pentru Dumnezeu etc.

Se spune că, odată, un misionar creştin, aflat în închisoare pentru munca sa apostolică, a fost întrebat de către un alt deţinut: "Cum este Dumnezeu?" Atunci misionarul creştin i-a răspuns: "Dumnezeu este ca mine!" "Dacă Dumnezeu este bun ca dumneavoastră, atunci cred şi eu în el!" Sfântul Nicolae a putut spune: "Dumnezeu este bun şi iubitor ca mine!" De aceea, mulţi oameni l-au numit chiar numele lui Isus, aducătorul darurilor lui Dumnezeu. Oare, noi putem spune că Dumnezeu este bun ca noi?

Spuneam mai sus că Isus a folosit şi numere simbolice în activitatea, ca oamenii să înţeleagă cât mai bine mesajul său mântuitor. Sfântul Nicolae a folosit şi el adesea numerele 1 şi 3, pentru a da tuturor faptelor sale o orientare trinitară, pentru ca toţi cei care vor auzi de ele să-l cinstească pe Dumnezeu cel unic şi întreit.

A folosit cifra 1 astfel: a dirijat un marinar şi vaporul încărcat cu grâne pentru Egipt, spre Myra, unde era secetă şi foamete; a eliberat din închisoare pe un anume Petru din Constantinopol, care s-a făcut călugăr la Athos; a convertit pe un tânăr, care a stricat o capelă şi a spurcat un izvor miraculos; a vindecat un bolnav de cancer; a salvat un copil dintr-o casă care a luat foc, iar mama era la Liturghie.

A folosit şi cifra 3: a dat bani la trei tinere fecioare, dintr-o familie bogată scăpătată, ca să nu cadă în păcatul îndoielii în credinţă şi al prostituţiei. Pentru că banii aruncaţi prin fereastră au căzut într-un pantof, de ziua sfântului Nicolae, copiii pun şi astăzi pantofii la fereastră; a salvat trei tineri condamnaţi pe nedrept la moarte, apărându-i în vis împăratului Constantin; a înviat trei copii săraci, ucişi de măcelarul Evil; a salvat trei marinari de la naufragiu; converteşte trei hoţi care făceau mult rău etc.

După ce am văzut astăzi, la sfântul Nicolae, la Isaia şi la toţi ucenicii Domnului din toate timpurile credinţa tare în suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu care domină peste evenimente şi oameni; după ce am văzut disponibilitatea lor de a lucra pentru Dumnezeu; după ce am văzut că toţi aceştia şi-au orientat faptele vieţii şi darurile primite, numai spre slava lui Dumnezeu, spre pregătirea venirilor lui Isus şi spre folosul sufletesc şi trupesc al semenilor, acum este momentul să ne întrebăm şi noi dacă, în trudă, în necazuri şi în dureri, discernem suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu peste oameni şi evenimente; dacă ne împlinim misiunea profetică primită la Botez; dacă pregătim venirea lui Isus pentru noi şi pentru alţii; dacă folosim şi noi darurile primite de la Dumnezeu spre slava sa şi mântuirea noastră şi a semenilor; dacă dăm vieţii şi tuturor faptelor şi acţiunilor noastre, o orientare divină.

Dacă nu avem încă acest discernământ şi această orientare spirituală a vieţii, să-l rugăm pe Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului Nicolae, să ne dea şi nouă aceste haruri şi acest mod sfânt de a ne trăi viaţa, pentru ca, la sfârşit, să-l putem lăuda veşnic împreună cu sfântul Nicolae şi cu toţi aleşii săi.

Tuturor bărbaţilor şi femeilor, care poartă nume legate de numele sfântului Nicolae, dar şi tuturor cinstitorilor lui: La mulţi ani, mult curaj şi multă putere, în a imita viaţa lui apostol!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 36.