Fer. Vladimir Ghika: 140 de ani de la naştere

S-au împlinit în ziua de Crăciun 140 de ani de la naşterea lui Vladimir Ghika, ridicat la cinstea altarelor la 31 august 2013 la Bucureşti, la Liturghia prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. În afară de faptul că TVR Iaşi, duminică, 29 decembrie 2013, va transmite o ediţie "Mons. Vladimir Ghika, preot, prinţ şi martir", ne întrebăm care este legătura lui Vladimir Ghika cu Moldova.

Deşi a activat mai mult în Arhidieceza de Bucureşti şi în străinătate, Vladimir Ghika a avut legături şi cu Moldova. Nu numai prin faptul că se trăgea dintr-o familie care a dat Moldovei mai mulţi domnitori, dar şi prin faptul că avea un domeniu la Bozieni, lângă Roman, unde venea dese ori.

Dintr-un articol al Mons. Anton Gabor, directorul "Presei Bune", aflăm că Vladimir Ghika a fost în catedrala din Iaşi în anul 1904.

În Arhiva Episcopiei de Iaşi (AERCIS, dosar 2/1924, f. 369) se păstrează un răspuns dat de ep. Al. Cisar la 19 iulie 1924 pr. Vladimir Ghika la Bozieni: "Cucernice Părinte, Scrisoarea C.V. mi-a ajuns de-abia de scurt timp, deoarece am fost în turneu pastoral prin Basarabia şi în judeţul Fălciu. Mă bucură mult zelul C.V. şi interesul ce-l purtaţi pentru enoriaşii Eparhiei de Iaşi; sunt convins că atenţiunea ce o arătaţi pentru dânşii va impresiona pe toţi şi va ridica mult prestigiul Bisericii Catolice. Relativ la cerea C.V. exprimată în scrisoarea din 17.VI.1924 vă dau bucuros jurisdicţiunea pentru predici, spovezi, servicii divine, funcţiuni bisericeşti etc. pe care le puteţi îndeplini cu consimţământul şi încunoştiinţarea prealabilă a parohului respectiv în tot cuprinsul Eparhiei Catolice de Iaşi, adică în teritoriul Moldovei cât şi al Basarabiei, cât timp veţi binevoi a sta pe la noi. Vă exprim totodată şi mulţumirea mea pentru ajutorul pe care ni-l daţi, căci ştiţi C.V. prea bine cât de puţini suntem şi câtă muncă ar fi de făcut. Bine aţi venit de aceea la noi şi sper că pastoraţia voluntară şi amabilă să vă aducă multă mângâiere sufletească pe lângă răsplata de sus. Primiţi salutare şi binecuvântare în Domnul Isus!"

Mons. Anton Gabor l-a vizitat pe Mons. Ghika la Bozieni în august 1934. În Almanahul "Presa Bună" 1935 (p. 81-84), Mons. Gabor scrie despre această vizită. A stat acolo la Bozini trei zile. Apoi Vladimir Ghika a venit la Iaşi fiind primit de ep. Mihai Robu, după care a plecat în Basarabia. Redăm mai jos articolul, precum şi o scurtă biografie a prinţului martir.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mons. Vladimir I. Ghika
pronotar apostolic

Aflând printr-o întâmplare fericită, că la Bozieni, jud. Roman, a sosit nu de mult Mons. Vl. I. Ghika, am ţinut cu orice preţ să mă întâlnesc cu dânsul. Era la începutul lunii august.

Am plecat îndată la Bozieni, la moşia sa, unde am fost primit foarte bine şi în chip foarte amical atât de domnul ministru Dimitrie I. Ghika cât şi de doamna, soţia domnului ministru şi în chip deosebit de Mons. Vladimir Ghika.

Timp de 3 zile am putut sta de vorbă despre cele mai diferite lucruri, iar apoi Mons. Ghika s-a hotărât să vină la Iaşi spre a face o vizită Ex. S. Mons. Mihai Robu şi a merge şi în Basarabia, unde nu fusese încă după unirea Basarabiei la patria mumă.

Articolul publicat în "Farul nou" No. 16 şi 17 mi-au reînprospătat unele amintiri din trecut.

Ca seminarist îl admiram pe acest fiu de principe, stând în genunchi pe lespedea de marmoră din catedrala de Iaşi; era cam prin anul 1904. Nu de mult trecuse la catolicism, studia teologia ca să devină preot; dar respectul faţă de mama l-a făcut să amâie aceată hotărâre.

Mons. Ghika a adus în România Maicile de Caritate din Bucureşti, voind să muncească în cartierele mărginaşe ale acestui oraş pentru ajutorarea săracilor. Providenţa l-a voit însă în altă parte. Unele împrejurări externe au dat prilej la aceasta, dar trebuie să le socotim tot spre binele scumpei noastre ţări.

Stabilindu-se la Paris, sau stând un timp oarecare cu fratele său la Roma, a putut câştiga tot mai multe simpatii pentru ţara noastră.

Ceea ce l-a făcut renumit, a fost munca depusă în unul din cele mai părăsite cartiere ale Parisului "Villejuif".

Ziarul "Farul nou" publică un articol tradus din "Orientations" asupra activităţii sale în această parte a oraşului Paris.

Ar fi foarte instructiv pentru toţi, de am putea da în întregime acest articol spre edificarea cetitorilor noştri. Nădăjduim că nu după multă vreme vom putea căpăta de la însuş Mons. Ghika o schiţă a vieţii sale, ca îndrumare şi încurajare puternică de a îmbrăţişa credinţa catolică.

Se vor fi întrebând unii, pentruce dânsul nu a rămas în ţară, ca să muncească spre binele ei sufletesc. Le răspund că acum vom şti cu toţii să-i preţuim mai mult activitatea, după ce în străinătate ne-a făcut atâta cinste.

În acest loc publicăm câteva fotografii ale acestui mare prelat papal, pe care le-am primit de la doamna ministru, cumnata sa, iar două din ele sunt fotografii originale ale Presei Bune.

Îmi exprim nădejdea, că Mons. Vladimir Ghica va petrece vreme mai îndelungată în ţară, ca să poată contribui cu personalitatea şi experienţa sa la pregătirea unirii în credinţă a tuturor românilor.

A.G.
(Almanahul "Presa Bună" 1935, p. 81-84)

*

Biografie

S-a născut la 25 decembrie 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul - Turcia), fiind nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei). A avut patru fraţi şi o soră: Grigore (a murit la o vârstă fragedă), Alexandru, Gheorghe şi Ella (morţi şi ei de tineri) şi Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia.

În anul 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia şi practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. În anul 1895 va urma la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept.

Se întoarce în România, din cauza anghinei pectorale, unde îşi va continua studiile până în anul 1898, când merge la Roma pentru a urma Facultatea de Filozofie-Teologie a dominicanilor, "Angelicum". În anul 1902, după un misterios discernământ, pentru a fi "şi mai ortodox", face profesiunea de credinţă catolică, spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunţe la idee, măcar pentru o perioadă, şi să se dedice apostolatului ca laic. Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires...

Întors în ţară, se dedică operelor de caritate şi deschide primul dispensar gratuit "Bethleem Mariae" la Bucureşti, pune bazele marelui spital şi sanatoriu "Sfântul Vincenţiu de Paul", înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă.

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma, de răniţii de război.

La 7 octombrie 1923 este sfinţit preot la Paris de cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; îşi va desfăşura ministerul sacerdotal în Franţa până în 1939. Obţine privilegiul de a celebra în cele două rituri.

I se încredinţează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă şi periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruieşte schimbând din temelii spiritul cartierului. În anul 1930, când se îmbolnăveşte, se retrage şi este numit rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

În anul 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraţilor şi Surorilor "Sfântul Ioan" şi cumpără o clădire, dezafectată în acest scop, a unei foste închisori pentru femei (fusese cândva mănăstire); din motive financiare se va vinde şi membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de papa protonotar apostolic.

La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde Cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România, pentru a fi alături de săraci şi bolnavi.

După venirea la putere a comuniştilor, refuză, de asemenea, să plece cu trenul regal pentru aceleaşi motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzaţia de "înaltă trădare" şi întemniţat la Jilava, unde este ameninţat, bătut până la sânge şi torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar la 16 mai 1954 trece la cele veşnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa depăşind graniţele confesionale şi spiritul timpului, fiind un adevărat precursor al ecumenismului.

Vezi şi "Episcopi în vizită la Bozieni":
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20130937

lecturi: 91.